Sport

Jucătorii au intrat peste Dan Petrescu la conferinţa de presă: “În următoarele 2-3 zile va fi plin de petreceri”. Mesaj pentru contestatari: “Am fost făcut praf ca niciodată”. Video

CFR Cluj a câştigat al cincilea titlu consecutiv în Casa Pariurilor Liga 1. La conferinţa de presă de la finalul meciului, jucătorii lui Dan Petrescu i-au întrerupt conferinţa de presă.
16.05.2022 | 00:58
Jucatorii au intrat peste Dan Petrescu la conferinta de presa In urmatoarele 23 zile va fi plin de petreceri Mesaj pentru contestatari Am fost facut praf ca niciodata Video
Dan Petrescu se bucură alături de jucătorii săi de titlul obţinut. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

CFR Cluj a câştigat al cincilea titlu consecutiv şi al optulea din istoria echipei. Formaţia lui Dan Petrescu a învins cu 2-1 Universitatea Craiova şi a încheiat socotelile de la vârful clasamentului din Casa Pariurilor Liga 1 cu o etapă înainte de final.

Jucătorii au intrat peste Dan Petrescu la conferinţa de presă: “În următoarele 2-3 zile va fi plin de petreceri”

Dan Petrescu a fost euforic la finalul meciului şi a declarat că la Cluj urmează două sau trei zile de petreceri, însă va merge în ultima etapă la Buzău pentru a câştiga meciul cu FCSB:

ADVERTISEMENT

“În următoarele 2-3 zile va fi plin de petreceri, dar vom merge să câştigăm meciul. Nu voi merge la Buzău în vacanţă în niciun caz. Dar nu ştiu când ne vom mai antrena. Două sau trei zile va fi greu să facem antrenament.

Am mai făcut asta cu FCSB. Ne-a bătut cu 1-0 în ultima etapă. Şi am fost foarte supărat. Nu îmi place să pierd. Nu pot să îmi iau acest efect al meu. Este cel mai frumos titlu, ultimul este mereu cel mai frumos. O să avem trei zile de poze, de petreceri”, a spus Dan Petrescu la conferinţa de presă până când a fost întrerupt de jucătorii săi. VIDEO

ADVERTISEMENT

Fotbaliştii celor de la CFR Cluj au dat buzna în sala de conferinţe şi au început să strige: “Campionii, campionii”, alături de antrenorul lor. Apoi, Dan Petrescu a luat trofeul şi şi-a făcut poze cu el.

“Bursucul” a răbufnit: “Am fost făcut praf în acest sezon ca niciodată. Sunt foarte supărat”

Ulterior, Dan Petrescu a răbufnit la adresa contestatarilor şi a spus că merită mai mult respect, spunând că a fost făcut praf în acest sezon:

ADVERTISEMENT

“A fost cel mai greu. La unul dintre titluri nu am fost creditat, pentru că a fost Edi. Nu uitaţi că am fost şi eu la început. Au fost multe probleme de lot, mulţi jucători pe care a trebuit să îi schimbăm. 

Mereu a trebuit să scot jucători de pe listă. Am fost făcut praf în acest sezon ca niciodată. Sunt foarte supărat şi cred că ar trebui să merit puţin respect. Am scos lumea în stradă ca jucător şi ca antrenor.

ADVERTISEMENT

“Au fost mulţi care au spus că mă plâng mereu. Iată că ultimul vorbesc eu”

M-a deranjat că unii mi-au cerut demisia. Suporterii şi conducerea au fost fantastici cu mine. Au fost mulţi care au spus că mă plâng mereu. Iată că ultimul vorbesc eu. Vreau să felicit jucătorii, au făcut un lucru minunat. 

Îi felicit pe cei de la Voluntari. Nu mă aşteptam niciodată. Iată că şi Voluntari şi Craiova au demonstrat că meciurile se joacă pe teren. Nu am intrat în direct, nu am făcut pe nimeni pe la spate, sunt antrenor de dimineaţa până seara.

Cei care sunt la televizor pot să spună ce vor, dar cred că merit mai mult respect pentru că am demonstrat că nu sunt un antrenor prost. S-a spus că echipa nu joacă nimic, că eu nu fac nimic la echipa asta.

“Pe Boateng l-am transferat când am jucat cu finlandezii. I-am spus după meci să vină la noi”

N-aş fi vrut să luăm gol azi. Mă tot gândeam şi vedeam un gol de-al lor în ultimul minut. Nu ştiu dacă puteam să ne revenim pentru meciul următor. Ştiam că e trofeul la noi şi voiam neapărat să îl câştigăm. 

La bătrâni nu avem decât Deac şi Camora. Pe Boateng l-am transferat când am jucat cu finlandezii. I-am spus după meci să vină la noi. A costat doar 250.000 de euro. Mi-aş dori vreo 3 Boateng”, a spus Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT
Tags: