Sport

Juventus plânge după golurile lui Cristiano Ronaldo! ”Bătrâna Doamnă”, cel mai slab atac din ultimii 20 de ani

Mulți fani ai lui Juventus au răsuflat ușurați în vară odată cu plecarea lui Cristiano Ronaldo, dar abia acum se vede clar cât de mult contau golurile portughezului.
07.01.2022 | 19:20
Juventus plange dupa golurile lui Cristiano Ronaldo Batrana Doamna cel mai slab atac din ultimii 20 de ani
ADVERTISEMENT

Rămasă fără marea supervedetă, ”Bătrâna Doamnă” traversează un sezon cenușiu fiind abia pe locul 5, la 11 puncte în spatele liderului Inter Milano.

Max Allegri și-a pus mari speranțe în Paulo Dybala și Alvaro Morata, der cei doi nu au eficacitatea portughezului, iar spaniolul chiar a intrat în conflict cu antrenorul.

ADVERTISEMENT

Golurile lui Cristiano Ronaldo au ținut-o în viață pe Juventus

Profitând de remiza rușinoasă cu Napoli, care a venit la Torino decimată de cazurile de Covid-19, accidentări și plecări la Cupa Africii pe Națiuni, jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au prezentat un material în care scot în evidență cât de mult contau pentru Juventus golurile reușite de Cristiano Ronaldo.

În cele 20 de etape jucate până în acest moment în Serie A, trupa lui Max Allegri a marcat doar 28 de goluri, ceea ce înseamnă cel mai slab atac din ultimii 20 de ani. Ultima dată când Juve a înscris mai puțin până la acest moment al campionatului s-a întâmplat în sezonul 1999-2000.

ADVERTISEMENT

Atunci torinezii reușeau să perforeze porțile adverse doar de 26 de ori în 20 de partide, în ciuda faptului că-i aveau în atac pe Filippo Inzaghi, Alessandro Del Piero, Daniel Fonseca, Darko Kovacevic și Juan Esnaider, iar jocul era coordonat la mijlocul terenului de Zinedine Zidane, Antonio Conte și Edgar Davids.

Morata și Dybala, în afara Top 20 al golgheterilor din Serie A

Vestea proastă pentru tornezi este că în acel sezon, cu Carlo Ancelotti pe banca tehnică, au pierdut titlul la mustață în fața lui Lazio Roma, după o înfrângere neașteptată în ultima etapă pe terenul Perugiei.

ADVERTISEMENT

Revenind în prezent, mai tinerii Moise Kean și Kaio Jorge, aduși în vară după ce Cristiano Ronaldo a decis să se întoarcă la Manchester United, nu s-au putut ridica la nivelul stabilit de portughez, cel care reușise în ultimul sezon 36 de goluri, 29 în Serie A, 4 în Liga Campionilor, 2 în Cupa Italiei și unul în Supercupă.

Nici Morata sau Dybala nu sunt la nivelul așteptat, chiar dacă sunt cei mai buni marcatori ai echipei, cu câte cinci reușite. Și pentru a se vedea cât de jos este nivelul atacului torinezilor, cei doi nu sunt între primii 20 în clasamentul golgheterilor din Serie A.

ADVERTISEMENT

Ultimul sezon în care cuplul de atacanți al ”Bătrânei Doamne” a înscris mai puține goluri decât s-a reușit acum s-a întâmplat în 1987-1988, atunci când Ian Rush și Marino Magrin aveau câte patru goluri după 20 de etape.

Juventus nu-l lasă pe Morata la Barcelona

Turul campionatului s-a încheiat cu 27 de goluri înscrise în 19 meciuri și titlul de cel mai slab atac al unei echipe clasate între primele 10, iar returul a început în aceeași notă, Juventus scoțând doar un 1-1 acasă cu Napoli, în ciuda numeroaselor ocazii pe care și le-a creat.

Chiar dacă cifrele sunt dezastruoase, conducătorii torinezi nu iau în calcul să se despartă de Alvaro Morata, jucător dorit insistent de Xavi la Barcelona. Max Allegri s-a arătat mulțumit de spaniol și nu se gândește să-l lase să plece în această iarnă.

ADVERTISEMENT