News

Klaus Iohannis, la recepția de Ziua Națională: ”Să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste care pot deveni amenințări reale”

În discursul său de Ziua Națională, Klaus Iohannis a atras atenția asupra pericolului extremist care ”poate deveni o amenințare reală”.
01.12.2023 | 15:35
Klaus Iohannis la receptia de Ziua Nationala Sa ramanem vigilenti in fata curentelor extremiste care pot deveni amenintari reale
Klaus Iohannis, semnal pentru anul electoral 2024: ”Să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste care pot deveni amenințări reale”. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Cu ocazia recepției de Ziua Națională a României, care a avut loc la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a avut mai multe mesaje importante de transmis oaspeților săi și tuturor cetățenilor.

Klaus Iohannis, semnal pentru anul electoral 2024: ”Să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste care pot deveni amenințări reale”

Referindu-se la anul electoral 2024, unul extrem de important pe plan intern, cu patru rânduri de alegeri, președintele l-a catalogat ca fiind unul ”hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului”.

ADVERTISEMENT

Iohannis spune că, la alegerile europarlamentare, românii vor trebui să pună ștampila pe ”cei care ne fac, sperăm, auzită vocea în Uniunea Europeană”. În alocuțiunea sa, șeful statului a atras atenția asupra pericolului extremist.

Rezultatele acestui veritabil maraton electoral vor stabili cursul spre care națiunea noastră se va îndrepta în următorii ani. Va fi un temeinic exercițiu al maturității noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii și jumătate de la Revoluția din Decembrie 1989.Să nu uităm că drumul către libertate și democrație a fost lung și anevoios și a implicat sacrificii enorme din partea multor generații. Datorită lor, avem astăzi dreptul fundamental de a ne exercita votul, singurul instrument democratic prin care decidem cursul țării noastre.

ADVERTISEMENT

De aceea, este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul națiunii și, totodată, să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenți, pot deveni amenințări reale la adresa principiilor de bază ale societății noastre și a sistemului nostru de valori”, a afirmat liderul de la Cotroceni.

Klaus Iohannis, laude pentru coaliția PSD – PNL: A asigurat o guvernare stabilă într-o perioadă complicată

În finalul discursului său, președintele a lăudat guvernarea PSD – PNL. Iohannis a spus că alianța de la Palatul Victoria a asigurat o ”guvernare stabilă” într-o perioadă complicată., marcate de ”crize grave”.

ADVERTISEMENT

Contrar unor poziții din PNL, care au criticat dur guvernarea, șeful statului vede o economie a României solidă și o încurajare a investițiilor.  ”Am trecut în ultimii ani prin crize grave, culminând cu începerea unui război la granițele noastre, un război care părea de neconceput pentru Europa acestor vremuri. Nu au fost deloc ușoare lunile de incertitudini și de temeri despre cum ar putea să evolueze situația.

Dar, chiar dacă aceste crize nu sunt încheiate, putem spune cu încredere că am reușit să menținem economia solidă, să încurajăm investițiile, să asigurăm securitatea cetățenilor noștri.

ADVERTISEMENT

Și toate acestea nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje politice toxice, chiar dacă i se pot reproșa lucruri și acestei guvernări. Fără o coerență guvernamentală, ar fi fost cu mult mai dificil să trecem cu bine prin crizele multiple cu care ne confruntăm”, mai punctează Iohannis.

ADVERTISEMENT