Dinamo speră să bată măcar la Botoșani, pe ultima clasată, dar oricum pare că toate drumurile duc spre retrogradare. Mulți fani deja regretă că echipa s-a întors din al doilea eșalon, deși era nepregătită pentru SuperLigă.
Disperați că o a doua retrogradare din istoria clubului este deja iminentă, fanii lui Dinamo caută vinovații în toate direcțiile. Primul care a plătit a fost antrenorul, ca de fiecare dată. Ovidiu Burcă și-a încheiat conturile cu clubul fost în „Ștefan cel Mare”, așa cum conducerea a anunțat înt-un comunicat siropos. Dar rămâne o întrebare la care noul antrenor, croatul Zeljko Kopic, va fi nevoit să dea cât mai repede un răspuns: este actualul lot de jucători suficient de bun pentru a o salva pe Dinamo de rușinea unei noi retrogradări?
Greu de spus asta, dar FANATIK a aflat un detaliu foarte important. Ca buget, Dinamo nu ar fi deloc la retrogradare. Ba chiar din contră, sunt mulți jucători pe care multe dintre echipele din SuperLiga, deși cu pretenții de play-off, nu și i-ar putea permite. Sunt salarii inclusiv peste ceea ce oferă Gică Hagi la campioana Farul.
Sumele cele mai mari merg către jucătorii aduși în această vară de Gabriel Glăvan, Ovidiu Burcă și Andrei Nicolescu. Primii doi au părăsit deja echipa. Tocmai acei jucători care ar fi trebuit să aducă plusul de valoare la Dinamo. Să o transforme dintr-o echipă bună de Liga 2, care a promovat cu noroc, ajutată de o conjunctură favorabilă, într-una care să facă față în SuperLigă. Doar că, de pe locul 15, în timp ce prăpastia față de locul 14, care asigură măcar barajul, se adâncește, tot ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an la Dinamo capătă mai degrabă pecetea de eșec total.
Precizăm că sumele prezentate în continuare sunt cele oficiale, din contractele înregistrate la LPF. Dar, există și jucători care primesc bonusuri lunare suplimentare, achitate direct de către Red&White, la fel cum se întâmpla în anii trecuți, când Nicolae Badea suporta din propriul buzunar o parte din salariile lui Torje sau Steliano Filip.
Un exemplu elocvent este cel al fundașului Lucas Alves, învestit de Burcă chiar și căpitan de echipă, care datorită contribuției acționarilor de la Red&White ajunge la 12.000 de euro pe lună, deși oficial nu ia decât 5.000.
Doi dintre oamenii care au fost aduși în vară, Dennis Politic și Goncalo Gregorio, au cele mai mari salarii din actualul lot al lui Dinamo. 7.500 de euro pe lună pentru fiecare dintre ei. Sume la care formații ca Oțelul sau Poli Iași, care au multe puncte peste „câini”, nici nu visează.
În luna august, cei doi chiar păreau să aducă un plus evident la Dinamo. Doar că ulterior evoluțiile lor aveau să se prăbușească, odată cu ale echipei. Dennis Politic este jucătorul care trebuie să aducă fantezia în jocul „roș-albilor”, dar realitatea cifrelor este cât se poate de dură. Doar două goluri și zero pase decisive în SuperLiga. Puțin! Foarte puțin! Unde mai pui un sec zero pe linie în cele 4 meciuri jucate în Cupa României. Goncalo Gregorio este golgheterul echipei. Ba chiar se poate lăuda că a marcat aproape jumătate din golurile lui Dinamo în campionat. 3 din 10. Cel mai slab atac, de departe, din primul eșalon. Unde mai pui că din cele 10, unul a fost autogol. Dezastru!
Goncalo Gregorio părea un transfer reușit în august. Pe 26, marca în poarta Petrolului și Dinamo ajungea la 4 meciuri fără înfrângere, cu un total de 8 puncte în acest interval. De atunci, din august, „câinii” au mai făcut doar două puncte! Iar Goncalo Gregorio a mai dat un gol în Cupă, în 3-3 cu Oțelul, și o pasă de gol, deviată în plasă de Ghezali în 1-2 de la Sepsi. Totuși, a continuat să încaseze o sumă excelentă pentru SuperLiga, 7.500 de euro pe lună.
Trecem la un alt atacant adus în această vară la Dinamo: Hakim Abdallah. A jucat mult pentru formația din Ștefan cel Mare, a oferit mai nimic. În total a marcat… un gol! Și a dat… zero pase decisive! Minunea s-a produs pe 8 octombrie, când Abdallah înscria în poarta lui CFR Cluj pentru un 1-1 surprinzător. Mulți au spus că remiza în fața unei favorite la titlu este un semnal al revenirii pentru trupa condusă la vremea respectivă de Ovidiu Burcă. Doar că a urmat un 0-4 la Sibiu, cu Hermannstadt și optimiștii și-au băgat coada înapoi între picioare.
Pentru golul pe care l-a marcat în tricoul lui Dinamo și locul ocupat fraudulos în teren, Abdallah a fost plătit regește, 6.500 de euro pe lună. Ce-i drept, pentru acel gol marcat în poarta ardelenilor, Dinamo a trebuit să mai plătească un alt salariu de 6.500 de euro pe lună.
O altă dezamăgire cruntă este Christian Ilic, un alt jucător care a fost adus în vară de „fabrica” de scouting a lui Dinamo. Plătit tot ca și Abdallah, cu 6.500 de euro lunar. Ilic i-a pasat decisiv lui Abdallah pentru golul contra lui CFR Cluj. Și, cel puțin la nivel de SuperLigă, rămâne singura reușită notabilă a lui Ilic. Mai are o pasă decisivă în Cupa României, pentru o remontada istorică împotriva lui… Metaloglobus! Ce-i drept, în Cupă a jucat doar un meci jumătate. Menajat, probabil, ca să poată să dea pasa aia de gol pentru Abdallah în SuperLiga…
Iar Ilic și Abdallah nu sunt singurii din lotul lui Dinamo care încasează câte 6.500 de euro pe lună. Sunt și oameni din „garda veche” care iau atât. Unul dintre ei este Filip Dujmovic, portarul care în acest sezon a fost învins doar de cei de la Metaloglobus. Ce-i drept, asta și pentru că doar cu formația din Liga 2 a jucat în acest sezon, în Cupa României.
Bosniacul Filip Dujmovic este rezerva slovenului Adnan Golubovic, titularul care încasează doar 5.000 de euro pe lună. Plus că nu a plătit… biletul la partida cu FCSB, când a asistat ca spectator la lovitura liberă bătută de Florinel Coman.
6.500 de euro mai încasează alți doi jucători din garda veche… mai bine zis „haita veche” a lui Dinamo: Neluț Roșu și Dani Iglesias. Doi mijlocași care pot fi dați dispăruți din zona mediană a „câinilor”. Spre deosebire de Dujmovic, ei chiar au jucat sezonul acesta. Împreună, adunat, au… zero goluri marcate și zero pase decisive în acest sezon. Noi vă dăm calculele împreună, vă dați singuri seama cât are fiecare dintre ei.
Salarii peste 5.000 de euro iau și Gorca Larrucea, Cristian Costin, Gabriel Rodrigues de Moura și Jose Homawoo. Și despre prestațiile lor sunt foarte puține de spus. Se reflectă perfect în locul pe care îl ocupă Dinamo în clasament.
Cert este că antrenorul Zeljko Kopic are nevoie de toată inspirația în pauza iarnă. Iar să-i transforme pe acești jucători din „gloabele” SuperLigii în salvatorii lui Dinamo pare chiar imposibil. Poate doar dacă vine Petre Ispirescu!