George Stanca, lansare de carte emoționantă la Centenarul Rapidului. „Il Giuleștino”, cel din ceruri vișinii: „Lăsăm în urmă tone de viață și asta nu ne-o ia nimeni după moarte!”

George Stanca este un apostol al bucuriei, iar uneori grația dăruirii vine din neant. Din neantul prin care poetul, ziaristul, creatorul de gazete și trăitorul George Stanca ni le-a dăruit și continuă să ni le ofere prin cartea publicată la Editura „SemnE”, chiar cu ocazia sărbătoririi Centenarului grupării alb – vișinii. George Stanca este viu, este prezent și ni se dăruiește, încă o dată, așa cum îl știm, emoțional și emoționant, uneori parcă emotiv, dar mereu actual, precum într-o scrisoare trimisă actorului Vladimir Găitan și cuprinsă în volum: „Deci, dragă Duțu, lăsăm în urmă – evident, cine lasă… – picături de viață, tone de viață. Asta lăsăm cu noi și tot asta nu ne-o ia nimeni după moarte”.

George Stanca, pagini din volumul publicat la Centenarul Rapidului: „Suferința e un jalon, ca și bucuria, ca și viața, nenorocul…”

Pentru că făceam referire la scrisoarea trimisă prietenului său, Vladimir Găitan, și publicată în paginile revistei la care George Stanca a lucrat în ultima perioadă… pământească, am ales să continuăm în același mod: „… Dar și suferința e un jalon, ca și bucuria, ca și viața, nenorocul, ca multe altele, și eu am început să aflu asta din iulie anul trecut, de când tot populez unele spitale ale Capitalei…”.

Și totuși, George Stanca, cel pe care contemporanii nu l-au auzit lamentându-se, a completat astfel epistola publicată în „Click!”, la 4 februarie 2019: „…De ce mă uitam la poza tinereții tale, cu ocazia faptului că ai atins 72 de ani. Record personal. Îmi dai voie ca, la 82 de ani, să republic această scrisoare ca să arătăm contemporanilor ce optimiști eram? Căci am fost!”.

Cartea la care facem referire reunește o suită de texte care îi aparțin lui George Stanca, dar și articole semnate de mai mulți apropiați ai scriitorului și de cei cărora „Il Giuleștino”, probabil primul gazetar sportiv care și-a asumat public pasiunea pentru un club de fotbal fără să-și dilueze nici echidistanța și nici verticalitatea, le-a schimbat viața: Traian T. Coșovei, Cristi Brancu, Mircea M. Ionescu, Marcel Pușcaș, Florin Condurățeanu, Gelu Diaconu, Lucian Ionescu, etc.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Nici noi, cei de la FANATIK, nu l-am uitat, și aici trebuie subliniat faptul că „Bluto”, cum îl numeam într-un editorial mai vechi, a fost mulți ani colaborator permanent al emisiunii Fanatik Show, realizată de Horia Ivanovici și devenită între timp „FANATIK SUPERLIGA”.

Soția artistului, Lena Stanca: „George a fost dezamăgit că în curtea casei lui Marin Preda erau căpițe de fân. A iubit enorm satul românesc!”

Lansarea propriu-zisă de la Stadionul Giulești, pe care scriitorul l-a iubit și l-a deplâns în aceeași măsură, a precedat fiesta giuleșteană care s-a încheiat târziu, în noapte. Doamna Lena Stanca, soția autorului pe care îl redescoperim în fiecare zi, nu și-a ascuns emoția: „Sunt copleșită, încă nu-mi revin. Este un moment pe care mi l-am dorit enorm pentru George”. Apoi a adăugat ceea ce observasem și noi, cei adunați în foier, de dragul lui George și al prieteniei care ne leagă și acum, cu nuanță cosmică:

„Majoritatea celor prezenți sunt oameni apropiați soțului meu, pe care el i-a iubit sau (și) alături de care a lucrat. Și-a oferit o mare parte din viață Rapidului, care a rămas mereu echipa sa de suflet”. Și, într-adevăr, acolo, alături de George cel pe care l-am simțit pipăibil cu mâna, au fost mulți cetățeni iubitori de metaforă.

S-au făcut remarcați actrița Doina Ghițescu, o fântână de exuberanță, jurnalistul Ovidiu Nahoi, Alexandru Rusu, cel alături de care George Stanca realizase „Maratonul duminical” la Radio România Actualități, blândul domn Duru, reprezentantul Editurii „Semne”, Lucian Ionescu, ofițerul de presă al Rapidului, și mulți alții, cu care, dacă până atunci nu ne împrieteniserăm, am rezolvat cu toții „problema” instantaneu…

Digisport.ro

FOTO Mihai Stoica, umplut de sânge la Arena Națională, după ce FCSB a câștigat titlul!

Și pentru că metafora a fost la ea acasă, Lena Stanca a completat, în exclusivitate pentru FANATIK, vorbindu-ne despre ce a însemnat pentru soțul său literatura, îmbinată cu recursul la origini: „Am fost cu George la Siliștea Gumești, satul lui Marin Preda. A fost foarte dezamăgit că în curtea casei erau căpițe de fân. Știa tot ce a scris Preda. Era prieten cu nepotul acestuia, care a plecat și el dintre noi. George iubea satul românesc. Despre cartierul Giulești Sârbi, unde George s-a născut și a crescut, spunea prin anul 2000 că este un sat care face parte din orașul București. Acolo avem o casă unde am locuit până în anul 2012, când am fost nevoiți să plecăm”.

Ceferist din tată în fiu, inginer și „comentator muzical”

Am mai aflat la fața locului că străbunicul lui George Stanca a fost rapidist… „operativ”, nu meloman. A participat la greva CFR-iștilor din 1933, a iubit trenul vieții și proletariatul rasat, nu distrugător, înobilat de pasiunea celor „muncitori”, adică truditori, în adevăratul sens al cuvântului. De asemenea, bunicul lui George Stanca, Ghiță Crăciun, a lucrat ca maistru la Grivița și a fost un rapidist pur-sânge.

Însă, puțini știu – și puteți afla mai multe din paginile cărții proaspăt oferite cititorilor – că activitatea literară și artistică a lui „Il Giuleștino” a evoluat în paralel cu cea de inginer. În anul 1971 a debutat în revista „Săptămâna”, creată de Eugen Barbu, devenind titularul rubricii de muzică pop – rock & ușoară, remarcându-se în postura de „comentator muzical” și nu de cronicar, așa cum îi plăcea să se numească.

Mai târziu, a fost colaborator la revista „Contemporanul” și la „Scânteia Tineretului”, iar în perioada 1973 – 1975, redactor la „Flacăra”, membru fondator, alături de Adrian Păunescu și de Dorin Tudoran, șef de pagină muzicală, secretar muzical al Cenaclului „Flacăra” și reporter. După 1990, a devenit părintele presei mondene, înființând, alături de scriitorul Ioan Buduca, Radu G.Țeposu, Mihai Cîrciog și de alți temerari, revista VIP.

Acum, la aniversarea Centenarului, fie pe ploaie, fie pe soare, la Rapid a fost sărbătoare. Fete frumoase, cu Marina Almășan port drapel (cu care George Stanca a colaborat la TVR), bere la prețuri muncitorești (13 lei) și, mai presus de toate, zâmbete de copii care au învins ploaia care, vorba cântecului, chiar a venit. Undeva sus, George Stanca ne-a surâs. Soția sa, Lena, i-a oferit lui și nouă, tuturor, un cadou pe cinste. Cartea unui artist, la un moment de sărbătoare, este similară cu tandrețea ce nu moare.

„Rapidul, ca o femeie frumoasă”…

Când George Stanca s-a grăbit să fugă într-o stea, programele de știri au pedalat pe faptul că prietenul nostru suferise enorm pe patul de spital. Se săturase. Cu toate acestea, a fost teribil de discret cu durerea sa. Pentru că a fost un bărbat, nu un molâu. Un poet cu coloană vertebrală și o coloană vertebrală a poeziei românești contemporane. Nu i-au plăcut niciodată spitalele și nici oamenii triști, fără umor.

A fost prieten bun cu pictorul Mihai Bandac și cu jurnalistul Constantin Priescu. Ultimul a povestit că George Stanca, deși se antura la discuții interminabile, cu gust de vin alb și sec, nu bea mult, spre deosebire de mulți scriitori. Îi cucerea pe toți prin… metafora despre care vorbeam. Din păcate, mulți dintre apropiații săi au lipsit la întâlnirea cu sărbătoarea. Viața ne risipește și doar uitarea este condamnabilă, dar știm cu toții că pe George Stanca nu l-a „uitat” nimeni.

Vegheată parcă și de gândul lui Moțu Pittiș, un alt rapidist cu sânge aristocratic, lansarea volumului „George Stanca, Il Giuleștino, Rapidistul” a avut un aer boem. „Iată ploaia care a venit”, i-ar fi spus, poate, Moțu lui George. Pentru că pe toți cei prezenți ne-a stropit cerul cu metafora și cu bucuria recitirii articolelor lui George Stanca și ale celor scrise de prietenii aceluiași George Stanca…

Dar, pentru că așa se cuvine, să-i oferim artistului cuvântul final. Asta, însă, doar până îi vom citi noua carte, din scoarță în scoarță. „Clubul Rapid s-a înființat în 1923, din necesitatea ceferiștilor – o armată mare cât Armata pe atunci – de a face sport, mișcare, educație fizică… în orice context. Rapid e ca o femeie frumoasă… Nu ea și-a ales admiratorii. Am scris de atâta amar de vreme despre Giuleștina. E pe primul loc în inima mea, în sufletul meu, în copilăria mea, în existența mea…”, scria George Stanca despre marea sa pasiune. La mulți ani, în sufletele noastre, George Stanca și la mulți ani Rapidului tău poetic, la ceas aniversar!