Laura Badea, campioana olimpică la scrimă, riscuri uriașe pentru carieră: “Fragmentul de lamă ascuțit a provocat leziuni pe creier”

Laura Badea, campioana olimpică de la Atlanta, împlinește astăzi 54 de ani. Aflăm, în exclusivitate, de ce a ales tocmai floreta și cât de greu a învățat să facă față succesului.

Laura Badea recunoaște că succesul te poate face să clachezi

Astăzi Laura Badea, celebra campioană olimpică la scrimă, împlinește 54 de ani. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK aflăm că, de fapt, floreta a ales-o pe ea, nu invers.

Fascinată de Cei trei muschetari, Laura Badea s-a îndrăgostit de acest sport care i-a adus, într-un final, 22 de medalii. Celebra sportivă, singura campioană olimpică pentru România la floretă individual, ne prezintă cel mai rău scenariu care se poate întâmpla în acest sport și ne spune cum a luat decizia de a renunța la carieră pentru familie.

“Am fost o răsfățată a sorții”

La mulți ani, Laura Badea. Sincer, ce-ți dorești cel mai mult, nu neapărat de ziua ta?

-Îți mulțumesc pentru urare! Ce-mi doresc cel mai mult de la viață? Trebuie să recunosc că am fost o răsfățată a sorții. Pentru că am îndrăznit să visez, viața mi-a oferit aproape tot ceea ce mi-am dorit.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Însă, odată cu trecerea timpului, am constatat că cel mai mult îmi doresc să fiu sănătoasă, pentru mine contează cel mai mult. Să aduc fericire în viața familiei mele, dar și a celor apropiați.

Cum îți petreceai ziua în copilărie? Ce cadouri primeai de la părinții tăi?

-Îmi este drag să vorbesc despre copilăria mea. Am fost un copil fericit cu cei mai minunați părinți și frați. De multe ori mă gândesc cu nostalgie la acea perioadă. Încerc să recompun amintirile care s-au mai estompat, să recreez momentele minunate petrecute în familie sau alături de prieteni. Îmi dau seama că timpul și evenimentele se scurgeau altfel decât acum.

Îmi sărbătoream ziua de naștere la noi acasă, nu existau locuri de joacă special amenajate pentru copii, împreună cu colegii de clasă, prietenii și rudele. Mama pregătea tot felul de bunătăți, dar cel mai mult mă interesa tortul. Era important să suflu în lumânări și să îmi pun o dorință, uneori chiar mai multe. Pe urmă coboram împreună cu prietenii mei și ne jucam în spatele blocului. Nu aveam nevoie de multe lucruri pentru a fi fericită. Părinții mei îmi făceau tot felul de cadouri, în funcție de dorințele mele, dar și de posibilitățile lor financiare. Întotdeauna au avut grijă să nu îmi lipsească nimic!

“Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit de la viață”

Care este cea mai mare realizare a ta în acești 54 de ani pe care-i împlinești?

-Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce am primit de la viață în acești 54 de ani. Am ajuns în carieră acolo unde îmi doream atunci când am hotărât să merg pe drumul performanței sportive. Am cucerit titlurile de campioană europeană, mondială și olimpică la individual și numeroase alte titluri și medalii în proba pe echipe. Dar pentru mine cea mai mare realizare este familia mea unită și iubitoare și, în mod special, Maria, copilul nostru.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Cum era Laura la 20 de ani și cum este cea de acum? Ce ai câștigat și ce simți că ai pierdut?

-La 20 de ani eram o visătoare, munceam foarte mult să îmi împlinesc dorințele, să devin campioană. Cea de acum este mult mai matură, a trecut prin multe momente plăcute sau mai puțin plăcute. Sunt mulțumită de viața mea și de toate alegerile făcute, bune sau rele. Am învățat din victorii, dar și din eșecuri și dezamăgiri. Am câștigat amintiri frumoase și prietenii pe viață.

Poate că am pierdut anumite lucruri, dar încerc să mă bucur de ceea ce îmi oferă viața. Sunt optimistă, recunoscătoare, sociabilă, creativă și am un stil de viață echilibrat. Am atâtea amintiri frumoase din scrimă și lucrez în continuare pentru a crea noi amintiri.

De ce a ales Laura Badea scrima: “Mă fascina faptul că urma să mă duelez”

Scrima, unul din cele mai nobile sporturi, mai elegante și mai curate. Când și cum ai ales floreta?

-Inițial, eu cochetam cu handbalul, îmi plăcea foarte mult. Într-o zi, în școala noastră a venit doamna Rodica Popescu, antrenoare la Clubul Sportiv Școlar Nr 1 din București, pentru a face selecție la scrimă. Mi-a plăcut mult prezentarea domniei sale deoarece eram generația care a crescut cu romanul lui Alexandre Dumas, Cei trei muschetari.

Am mers la primele antrenamente și mă fascina faptul că urmă să am un adversar cu care să mă duelez. Trebuia să gândesc cu o fracțiune de secundă înaintea lui și să găsesc procedeele cele mai eficiente pentru a-l lovi, a puncta.

Pot spune că scrima m-a ales pe mine. De ce floretă? Pentru că era singura armă accesibilă fetelor în acea perioadă. Scrima a fost prezența în programul olimpic încă de la prima ediție a Jocurilor Olimpice modern, Atena, 1896. Proba de floretă feminin a fost introdusă în programul olimpic în 1924 la Jocurile Olimpice de la Paris. Ulterior, a fost introdusă spadă feminin în 1996 la Jocurile Olimpice de la Atlanta, iar sabia la Jocurile Olimpice de la Atena, 2004.

Adevărul despre succes: “Poți să clachezi”

În anul 1995 ai fost desemnată cea mai bună sportivă a României. Cât de greu este să faci față acestei titulaturi?

-Am fost onorată să fiu desemnată doi ani la rând cea mai bună sportivă a României. Vreau să menționez faptul că, în anul 1994, alături de colegele mele de echipă, Reka Szabo, Elisabeta Tufan, Claudia Grigorescu Vanta, am primit Trofeul național pentru sport. Așa a început drumul meu spre succes, în echipă.

În mod paradoxal, de cele mai multe ori a fost mai greu să fac față succesului decât să mi-l adjudec. Poți să clachezi și să nu mai reușești să performezi. Dar am reușit să am performanțe notabile până la vârsta de 34 de ani, când am devenit dublă campioană europeană (individual și cu echipa).

Sfatul meu, ca să faci față acestei titulaturi, este să nu uiți cine ai fost înainte de a avea succes și de oamenii care te-au sprijinit. De pasiunea care te-a îndemnat spre realizarea aspirațiilor tale, de valorile care te-au propulsat. Echilibrul m-a ajutat să mă bucur de glorie pe termen lung.

A existat un moment, în cariera ta, când ai simțit că nu mai poți?

-De multe ori m-am simțit epuizată din punct de vedere fizic și emoțional, dar m-am redresat și am mers mai departe. Echilibrul din viața de familie, satisfacțiile obținute în competiții erau mai multe în comparație cu dezamăgirile.

A fost o competiție cu mine însămi. Am iubit ceea ce am făcut cu toată ființa mea. Îmi doream să fiu mai bună azi decât am fost ieri, să fiu creativă, să mă depășesc constant. Pe scurt, să fiu cea mai bună versiune a mea.

Mi-am învins de nenumărate ori tentația de a renunța, eșecurile m-au învățat perseverența. Așa cum spunea Mandela: ”Secretul reușitelor în viață nu este să nu cazi, ci de câte ori te poți ridica.”

Laura Badea vorbește despre cel mai rău scenariu întâmplat la o competiție de scrimă

Toate sporturile au o doză de pericol. La scrimă care este cel mai rău scenariu care s-ar putea întâmpla?

-Scrima a impus, încă de la început, costume speciale de protecție pentru corpul sportivilor. Mască, mănuși, apărători și pantofi sport special confecționați pentru scrimă. De-a lungul timpului au existat accidente în scrimă, unele ușoare, altele mai grave.

În anul 1982 s-a întâmplat cel mai tragic accident din scrima mondială, atunci când a decedat un scrimer rus, campion mondial și olimpic. În timpul asaltului arma adversarului s-a rupt, fragmentul de lamă ascuțit a străpuns masca deasupra ochiului stâng provocând leziuni în creierul acestuia. După acest accident au fost introduse lamele din maraging (oțel) și costumele confecționate din Kevlar, un material rezistent la glonț, foc, coroziune.

“Succesul implică dezamăgiri sau sacrificii”

După atâția ani în liga profesionistă, atâtea medalii de aur,  consideri că există un preț al succesului pe care l-ai plătit?

-Consider că pentru fiecare dintre noi succesul înseamnă altceva. Pentru mine contează mai mult omul care am devenit în urma acestei călătorii minunate în lumea performanței sportive. Sunt recunoscătoare celor care m-au ajutat să câștig atâtea medalii olimpice, mondiale și europene, 22 la număr. Oameni care m-au învățat ce înseamnă viața cu toate obiectivele ei. De multe ori succesul implică și pierderi, dezamăgiri sau sacrificii. Și nu au fost puține.

După 23 de ani de scrimă ai decis să te retragi. A fost grea decizia?

-Nu a fost o decizie grea, a venit firesc. Am simțit că e momentul potrivit să mă retrag ca să mă pot bucura de următoarea etapă a vieții mele ca om, nu ca sportiv. Știam că în viață sunt și alte lucruri în afară de scrimă. Am avut suportul familiei și îmi doream să fac altceva cu viața mea, să pornesc într-o nouă călătorie. Nu putem să rămânem toată viața pe podium.

Ai fost cea mai mică din cei 4 frați. Cum erați, vă iubeați, vă mai și băteați?

-Fiind cea mai mică dintre cei patru, am fost răsfățată familiei, diferența este destul de mare între mine și frații mei. Ne-am iubit și ne iubim în continuare, nu ne-am bătut niciodată, ne respectăm și ne susținem în continuare. Sunt binecuvântată cu asemenea frați, două surori și un frate și sper să fim cât mai mult timp împreună.

“Încerc să renunț la iluzia controlului”

Cum este mama Laura? Când Maria era mică erai mai relaxată sau mai panicată?

-Nu știu dacă sunt cea mai bună mamă, dar mă străduiesc! Am încercat să mă bucur de fiecare clipă petrecută în preajma ei, timpul trece atât de repede încât nici nu știu când a făcut 22 de ani.

Am încercat și am reușit , împreună cu tatăl ei, să fiu cât mai implicată în educația ei. Să îi ofer iubire, încredere și o anumită libertate, să o învăț valorile care să o ajute să devină un adult responsabil și bine pregătit pentru viață. Să comunic pe înțelesul ei, să își găsească drumul în viață.

Încerc să fiu lângă ea de câte ori are nevoie de mine, gata să o ajut să se ridice atunci când cade, așa cum făceam când era mică. Mă bucur că încă își dorește să parcurgem împreună etapele ei de dezvoltare.

Încerc să renunț la iluzia controlului chiar dacă e greu. Sunt conștientă că sunt lucruri care se vor întâmplă indiferent dacă îmi place sau nu. Vreau să îi dau mână liberă, cred că e nevoie să facă propriile greșeli. O încurajez să încerce lucruri noi, să lupte pentru ceea ce crede și să fie capabilă să facă față provocărilor din jur.

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Eu am crescut cu mâncare caldă și gătită în casă, mama mea era o gospodină desăvârșită. Sincer, nu știu când avea timp să le facă pe toate. Da, îmi place să gătesc și să experimentez, dar nu zi de zi.

Îmi place să fac șnițele, salată de boeuf, plăcintă cu brânză, supe, ciorbe. Uneori îmi place să merg și să mănânc la restaurant, dar parcă nu se compară cu mâncarea preparată acasă. Am noroc cu cumnata mea care gătește foarte bine și ne răsfață de cele mai multe ori cu preferatele mele: sarmale, chiftele, ciorbă de perișoare.

Laura Badea despre cel mai greu moment: “Am trecut de la extaz la agonie”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

-Ca orice om am avut parte de momente extrem de dureroase și împovărătoare, peste care în acele momente nu consideram că pot trece. Simțeam efectiv că mă sufoc, că lumea mea s-a dărâmat. Întrebarea care era prezentă în mintea mea: de ce să mi se întâmple tocmai mie? Dar credința în Bunul Dumnezeu, care ne da atât cât putem duce, familia și scrima m-au ajutat în acele momente de cădere.

Primul moment dureros a fost atunci când mi-am pierdut tatăl, după Jocurile Olimpice de la Barcelona, în 1992. Al doilea s-a întâmplat după cinci ani, la scurt timp după ce devenisem campioană olimpică, mama a mers să se întâlnească cu tata. De fiecare dată am trecut de la extaz la agonie. Bucuria de a câștiga medalii olimpice și durerea provocată de plecarea într-o lume mai bună a dragilor mei părinți.

Mi-a fost foarte greu (și încă îmi este) să înțeleg și să accept aceste pierderi imense. Eram prea tânără atunci și viața mi-a demonstrat că îți trebuie experiență și înțelepciune ca să poți accepta că, uneori, lucrurile se întâmplă pur și simplu, fără un motiv anume.

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Când eram mică colecționam șervețele și timbre. Am cochetat cu pescuitul, fratele și cumnatul meu sunt pasionați, dar și cu tirul. Îmi calc hainele ca orice femeie. Iubesc să merg la teatru, film și operă, să urmăresc competițiile de patinaj artistic și de gimnastică artistică.

Dar cel mai mult îmi place să citesc și să călătoresc spre noi destinații. Încerc să mă bucur de fiecare zi primită în dar de la Dumnezeu și să fac tot ceea ce îmi aduce împlinire. Așa cum spunea cineva drag mie, “în fond nu contează destinația, ci călătoria”.

“Nu sunt perfectă”

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-Niciodată nu m-am considerat o celebritate în ciuda faptului că, uneori, oamenii mă recunoșteau stradă. Chiar și azi unii dintre ei mă recunosc. Mi s-a părut normal și firesc să performez, să fac ceea ce știam mai bine.

Am avut părinți, antrenori, prieteni de la care am învățat modestia, respectul, recunoștința și fair play-ul. Succesul este extrem de fragil și nu ar trebui să ne agățăm de el,  este efemer. La finalul carierei rămâne omul.

Vreau să cred că sunt un om normal, care își trăiește viața cu bune și cu rele, care nu încearcă să creeze imagini false despre el. Nu sunt perfectă și nu am lăsat niciodată faima să mă afecteze. Să fii campion nu înseamnă să devii altcineva.

Dacă ar fi s-o iei de la început, ce greșeală nu ai mai repeta?

-Toată lumea greșește, chiar și cei mai de succes dintre noi. Am învățat din greșelile mele, dar și din ale altora, așa am progresat. După încheierea carierei sportive mi-am analizat de multe ori acțiunile și întâmplările din viața mea.

Cum am avut succes și unde am eșuat, oportunitățile pe care le-am ratat și cele de care am profitat, m-am gândit la ceea ce îmi place să fac și ceea ce aș vrea să schimb. Cel mai important a fost cum îmi doresc să fie călătoria mea de aici încolo. Nu aș mai acorda credit anumitor persoane, dar greșelile sunt pământene, iar eu mi-am învățat lecțiile.

Dacă te-ai întâlni acum cu Laura cea mică, ce sfat i-ai da?

-Laura, viața este o călătorie scurtă, bucură-te! Fericirea este cheia succesului, iar visele tale pot deveni realitate dacă ai curajul de a le urma. Adună amintiri, nu lucruri materiale.