News

Liber pentru angajați de ziua de naștere, atât la stat, cât și la privat. În ce condiții ar putea fi implementată această măsură

La Senat a fost depus un proiect de lege prin care angajații ar putea să primească o zi liberă, cu ocazia zilei lor de naștere.
07.02.2023 | 12:45
Liber pentru angajati de ziua de nastere atat la stat cat si la privat In ce conditii ar putea fi implementata aceasta masura
Ziua de naștere ar putea deveni zi liberă plătită, potrivit unui proiect depus la Senat/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Proiectul de lege prin care s-ar putea institui o nouă zi liberă plătită pentru angajați îi aparține liderului de grup senatorial al PNL, Daniel Fenechiu, proiectul fiind semnat de mai mulți colegi de-ai săi liberali.

Ziua liberă se va acorda și la stat, și la privat

Din punctul meu de vedere, în centrul preocupării de legiferare, de dezvoltare și îmbunătățire a raporturilor juridice și a relațiilor sociale reglementate legislativ, trebuie să stea Omul. Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi își serbează ziua de naștere, contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta își desfășoară activitatea”, scrie Daniel Fenechiu în expunerea de motive a proiectului de lege.

ADVERTISEMENT

În esență, proiectul său este o modificare a Codului Muncii în care este adăugat un paragraf nou la articolul care reglementează dreptul la concediu anual plătit. În cazul adoptării legii, aceasta se va aplica tuturor angajaților, indiferent dacă lucrează la stat sau în mediul privat. De asemenea, ziua liberă se va acorda, în afara zilelor de concediu la care un angajat are dreptul.

Fenechiu invocă mai multe considerente în favoarea inițiativei sale legislative. În primul rând, ar contribui nivelul de motivare al angajaților cu impact pozitiv asupra eficienței lor la locul de muncă. În al doilea rând, există un avantaj economic îndeosebi pentru sectorul turismului.

ADVERTISEMENT

Predictibilitatea oferită salariatului prin a cunoaște faptul că va avea o zi liberă de ziua lui de naștere, dacă aceasta va fi, de exemplu, în ziua premergătoare sau imediat următoare de repaus săptămânal, îi poate oferi posibilitatea de a achiziționa servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate. Prin cheltuielile astfel făcute – avem în vedere aici cele pentru transport, servicii de alimentație publice, intrări la obiective turistice, muzee etc. – este clar că se va contribui la încasările, din taxe și impozite, la bugetul de stat ori cel local”, prevede documentul citat.

Etapele adoptării proiectului de lege

În fine, senatorul PNL invocă datele oferite de Eurostat aferente anului 2020 din care reiese că angajații din România lucrează cel mai mare număr de ore în fiecare săptămână din întreaga Uniunea Europeană, adică 40,4. Pe locul 2 în acest clasament sunt bulgarii, cu o medie de 40,2 ore săptămânal. Următorul loc este ocupat, la egalitate, de către Cipru, Croația și Polonia, unde angajații lucrează 39,5 ore pe săptămână.

ADVERTISEMENT

Și alte state central-europene au o medie ridicată a orelor lucrate săptămânal. În Cehia, Slovacia și Ungaria media este de 39,3 ore. La polul opus, se află state aflate în vestul continentului: Olanda – 29,5 ore/ săptămână, Danemarca – 32,7 ore/ săptămână și Germania – 34,3 ore/ săptămână.

Inițiatorul a cerut Biroului Permanent al Senatului ca proiectul să fie discutat în procedură de urgență. După ce va primi raportul în Comisia de muncă, proiectul va fi supus votului în plenul Senatului pentru ca apoi să fie trimis la Camera Deputaților, care este forul decizional. Teoretic, există posibilitatea ca legea să fie adoptată în ambele Camere până la finele acestei sesiuni parlamentare sau până la sfârșitul anului.

ADVERTISEMENT

Proiectul are șanse reale să fie adoptat ținând seama că semnatarii săi sunt membri ai unuia dintre partidele de guvernământ, iar cel care a redactat proiectul este chiar liderul grupului senatorial al PNL.

ADVERTISEMENT