News

Liberalii din Mehedinți, puși stăpâni peste compania de Ape Minerale a statului. Firmele familiei directorului general, pline de contracte publice

Societatea Națională a Apelor Minerale a avut în 2021 o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de lei și administrează peste 75% din zăcămintele de apă minerală ale țării
25.04.2023 | 09:33
Liberalii din Mehedinti pusi stapani peste compania de Ape Minerale a statului Firmele familiei directorului general pline de contracte publice
Iuliu Udriște, numit de ministrul Virgil Popescu la conducerea companiei de stat pentru Ape Minerale. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Din 2020, odată cu venirea la putere a liberalilor, conducerea companiei este asigurată de Iuliu Udriște, membru PNL Mehedinți, iar în consiliul de administrație al companiei de stat au ajuns mai mulți liberali de la aceeași organizație.

Iuliu Udriște, directorul SNAM, și afacerile cu statul

În luna ianuarie a anului 2020, la puțin timp după ce liberalul Virgil Popescu era numit ministrul al economiei, portofoliu ce includea atunci și energia, Iuliu Udriște era numit director al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM). Compania, unde Ministerul Economiei este unic acționar, avea în 2019 un profit de peste două milioane de lei la o cifră de afaceri de 40 de milioane lei. Practic, Iulian Udriște, vicepreședintele PNL Mehedinți, este numit director general de ministrul Virgil Popescu, președintele PNL Mehedinți.

ADVERTISEMENT

Totuși, directorul SNAM a avut o altă interpretare a acestei numiri. „Nu știu ce implicare are domnul Virgil Popescu. Am depus un CV la un moment dat, o scrisoare de intenție și un CV, la Ministerul Economiei. Domnul Virgil Popescu era ministru. Sunt vicepreședinte la organizația PNL Mehedinți”, a declarat Iuliu Udriște pentru publicația Defapt.ro la finalul anului trecut cu privire la numirea sa în funcția companiei de stat.

În ceea ce privește CV-ul lui Iuliu Udriște, acesta a terminat în anul 2004 ASE-ul, secția de studii economice în limbi străine și a început să lucreze încă din ultimul an de facultate. Acesta menționează că a lucrat între 2003 și 2004 ca director de vânzări pentru București al firmei de panificație Aurora SA din Mehedinți. Directorul fabricii de pâine era chiar tatăl acestuia, Ion Udriște, care își pierde viața în 2004, într-un accident rutier. Funcția de director general este preluată de Iuliu Udriște care rămâne în această funcție până în 2020, atunci când se mută la compania de stat. Conducerea companiei este preluată de soția acestuia, care în 2021 a avut un salariu anual de 56.000 lei.

ADVERTISEMENT

Un ultim punct legat de această firmă este faptul că în anul 2010, 20% din capitalul social al companiei, reprezentând circa 2,183 de milioane de acțiuni, este achiziționat de firma Proora Impex SA, care deținea anterior 19,73% din acțiunile companiei. Valoarea tranzacției a fost de 1,3 milioane de lei. Firma Proora Impex SA, înființată în anul 2001 cu activitate în domeniul construcțiilor, este deținută de familia Udriște.

Intrată în faliment și radiată între timp, firma Proora Impex SA avea să joace un rol important în avuția familiei Udriște la începutul anilor 2000. În anul 2003 această firmă avea să cumpere de la Ministerul Agriculturii cu 1,6 miliarde de lei Piscicola Neamț SA. Zece ani mai târziu, deputatul PNL de Neamț Dorin Ursărescu avea să caracterizeze, de la tribuna Parlamentului, această privatizare drept „cea mai mare escrocherie a deceniului din judeţul Neamţ”, în condițiile în care bunurile societății erau evaluate la 9 miliarde de lei. În legătură cu această privatizare a existat chiar și un dosar la DNA pe numele lui Petre Daea, la acea dată secretar de stat în MAA. Acesta era cercetat pentru că ar fi favorizat câștigarea licitației de către firma Proora Impex, însă dosarul avea să fie clasat. Presa a scris însă că Petre Daea, din Severin, era fostul coleg al lui Ion Udriște, patronul Proora Impex SA.

ADVERTISEMENT

În declarația de interese din 2018, Iuliu Udriște menționa că deține 2,465 milioane acțiuni la firma SA Aurora Trust SA, cu o valoare estimată de 986.000 lei. În anul 2014, firma intră în procedură de insolvență, astăzi aflându-se în faliment, cu datorii de peste 22 de milioane lei. Nici măcar cele peste 300 de contracte publice câștigate din 2013 până în 2021, în valoare de peste 7 milioane lei, nu au ajutat compania să-și revină financiar. Totuși, firma are o cifră de afaceri anuală de 6 milioane de lei și peste 70 de angajați.

Cealaltă firmă, Proora Impex SA a intrat și ea în faliment, fiind astăzi deja radiată din registrul comerțului. Familia Udriște continuă însă să valorifice bunurile fostei societăți de stat. În anul 2021 acesta menționează în declarația de avere vânzarea unui teren pentru suma de 400.000 de euro către firma Piscicola Trifești SRL din Neamț, sumă din care lui Iulian Udirște îi revine jumătate. Banii apar în declarația de avere din 2022, 828.665 lei, pe numele soției. Niciunul dintre soții Udriște nu menționează că ar deține vreun cont bancar.

ADVERTISEMENT

Potrivit ultimei declarații de avere, Iuliu Udriște deține acțiuni la trei firme: Rompan Proiect Service SA, AA Realservice SRL și Cosminutza SRL. Potrivit datelor de pe platforma Confidas însă, la ultimele două firme, Iuliu Udriște este însă unic acționar. AA Realservice SRL, cu o cifră de afaceri de aproape 40.000 lei în 2021, este administrată de soția lui Iuliu Udriște și de Marius Bodeanu. Acesta din urmă este unul dintre cei trei acționari ai firmei Utopia Prod Com Srl, firmă care în 2021 a plătit-o pe soția lui Iuliu Udriște cu 43.000 lei, ca manager de proiect. Firma are ca activitate comercializarea produselor alimentare, însă în martie 2021 a câștigat un contract public prin atribuire directă pentru mobilarea biroului primarului din Corcova, Mehedinți.

dividende iuliu udriște
Iuliu Udriște, declarație de avere, 2021

În declarația de avere din 2021, Iuliu Udriște menționează că deține 60 de acțiuni la firma de construcții Cosminutza Deco Srl, acțiuni ce îi aduc în anul 2020 din dividende suma de 275.823 lei. Firma a beneficiat de contracte publice de peste 5 milioane lei, iar în anul 2019 a realizat un profit remarcabil de peste 800.000 lei (în anul următor firma a ajuns pe pierdere). Această firmă este deținută de Viorel Marian Vișan, cel care a fost ales cenzor în cadrul Aurora Trust SA.

În declarația de avere din 2020, Iuliu Udriște menționează că a fost angajat la firma Dynamic Business Service Srl, unde a încasat un salariu de 11.000 lei. Această firmă din Severin are și ea circa 65 de contracte publice, în valoare de peste 7 milioane lei, încheiate cu autoritățile locale, inclusiv cu Consiliul Județean.

Fratele lui Iuliu, Mihail Ionuț Udriște este asociat în două firme, Front Beton Srl (construcții – cu patru contracte publice în 2020 în valoare de 118.000 lei, trei dintre acestea cu biblioteca județeană) și Severin Clinic Srl. O altă firmă de construcții a familiei este Ibeton Sistem Srl, firmă deținută de mama lui Iuliu Udriște, Grațiela Elisabeta. Înființată în anul 2019, firma a beneficiat deja de 5 contracte publice de 227.000 lei în total. Două din cele cinci contracte au fost semnate cu biblioteca județeană, însă toate au fost obținute prin atribuire directă.

În ceea ce privește cariera politică a lui Iuliu Udriște, acesta a fost membru PSD Mehedinți până în anul 2016, atunci când trece la PNL. Este și momentul în care obține un mandat de consilier județean, mandat pe care și-l menține și după alegerile din 2020. Ca un ultim punct în acest serial, în martie 2023, potrivit presei, DNA face o serie de percheziții la Apele Minerale, fiind vizate o serie de contracte de achiziție făcute de societatea de stat în anul 2020. Merită menționat că la finalul anului 2020, potrivit CV-ului lui Iuliu Udriște, acesta face un curs de cinci zile în combaterea și prevenirea corupției. Între timp compania lucrează la introducerea pe piață a propriului brand de apă minerală, Aqua Dacica.

Cine face parte din Consiliul de Administrație al SNAM

Președintele Consiliului de Administrație al Societății Naționale a Apelor Minerale este Doru-Corneliu Vladu, despre care presa locală a scris că ar fi fost colegul de bancă al ministrului Virgil Popescu și șeful PNL din localitatea Rogova. Potrivit CV-ului său, Corneliu Vladu a lucrat ca electrician din 1986 până în 1992, primii doi ani la IAS Rogova. Abia peste cinci ani se reangajează, întâi ca agent imobiliar la Gelsor, apoi ca operator de sondaje și din nou ca electrician la șantierul din Severin.

Între 2003 și 2008 își ia diploma de inginer la Universitatea din Craiova, acolo unde în anul următor face și un master în drept. Nu ajunge însă să mai lucreze în acest domeniu, reprofilându-se spre domeniul asigurărilor, unde din 2006 până în 2013 reușește să ajungă directorul sucursalei Astra Asigurări din Severin.  Din 2011 își deschide propria firmă de asigurări, Vlad Asig Agent de Asigurare Srl, iar doi ani mai târziu, Petroas Broker Srl, firmă pe numele soției, unde în 2020 încasase un salariu de 4.000 lei pe an. Firma nu merge strălucit, și este pe pierdere din 2014, cu datorii de 25.000 lei. În 2020 a candidat pentru un post de consilier local în comuna Rogova.

Cezar Mihail Dragotescu face și el parte din CA al Apelor Minerale. Licențiat în finanțe-bănci, acesta a lucrat până în anul 2017 la mai multe bănci, iar apoi la o firmă importatoare de utilaje agricole. Este președintele BJ al USR Dolj, iar din 2020 este și consilier local al municipiului Craiova. În prezent este asociat într-o firmă de utilaje agricole, iar de anul trecut deține o gelaterie în Craiova. Gelartissimo Srl a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 60.000 lei, și un profit de 50% din cifra de afaceri.

Parmena Mihaela Tibrea, asistentă la cabinetul europarlamentarului Gheorghe Falcă, lider important al PNL, face și ea parte din CA al SNAM. Fost director de cabinet în Ministerul Dezvoltării Regionale în perioada în care ministerul era condus de Liviu Dragnea, Mihaela Tibrea a făcut parte, începând cu 2019, și din consiliul de administrație al Iprochim București, altă companie unde statul român este acționar majoritar. Are propria ei firmă, Achilles Hell, care produce accesorii pentru încălțăminte.

Cel de-al patrulea membru al CA este Felix Florin Braniște, consilier în Ministerul Economiei în 2013, director de cabinet în 2014 în același minister iar apoi, până în prezent cu câteva întreruperi, șeful Corpului de Control al Ministrului. Absolvent de filologie (UB) și Drept (Academia de Poliție), Felix Braniște are și un master în management politic la Institutul Social Democrat Ovidiu Șincai. Membru în CA și al societății de stat Băița SA, dar și consilier în Senatul României, din declarațiile de avere ale lui Felix Braniște nu apar menționate conturile de economii. Totuși, acesta menționează un împrumut de 130.000 de euro luat de la o persoană A. Vasile.

Totuși, numele lui Felix Braniște are o oarecare notorietate publică. Potrivit presei locale din Iași, acesta este partenerul Ioanei Timofte, fiica fostului șef al SRI Radu Timofte, aflată și ea la conducerea unei companii din subordinea Ministerului Economiei. De altfel, Ioana Timofte, care a făcut și ea parte până în 2020 din CA al SNAM, menționează în declarația de avere din 2022 un împrumut de 160.000 de euro luat de la Felix Braniște, pe o perioadă de zece ani. De altfel, presa locală ieșeană a scris că Ioana Timofte și Felix Braniște au fost nașii de cununie ai lui Alexandru Cumpănușu, acționar al unei firme cu contracte cu Ministerul Economiei.

ioana timofte
Ioana Timofte, declarație de avere, 2022

Împrumutul de 160.000 de euro acordat Ioanei Timofte nu apare însă și în declarațiile de avere ale lui Felix Braniște.

Ultimul membru al consiliului de administrație este Constantin Zorilă, angajat la Secretariatul General al Guvernului din 1994 până în prezent, când are funcția de director, unde încasează un salariu de 120.000 lei pe an. Pe lângă societatea Ape Minerale, acesta mai este membru în comitetul de supraveghere al Oficiului Național Pentru Jocuri de Noroc și în consiliul de conducere al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS).

În ceea ce privește Societatea Națională Apele Minerale mai merită menționat că directorul departamentului de planificare, proiecte și investiții este Alin Nicolicea, nepotul fostului lider PSD din era Dragnea. Consilier județean în Mehedinți din 2020, Alin Nicolicea are un salariu de 149.957 lei la societatea de stat.

ADVERTISEMENT
Dan Șucu a mers în Parlament și a ales între Călin Georgescu și...
Dan Șucu a mers în Parlament și a ales între Călin Georgescu și Elena Lasconi: „Nu mai merge”
Asociația neo-legionarului Eugen Sechila, sfătuitorul lui Călin Georgescu, cere în instanță să aibă...
Asociația neo-legionarului Eugen Sechila, sfătuitorul lui Călin Georgescu, cere în instanță să aibă din nou acces în școli. Invocă ”interesul superior al copilului”
Prima soție a lui Bebe Măcelaru, cu cărțile pe masă când vine vorba...
Prima soție a lui Bebe Măcelaru, cu cărțile pe masă când vine vorba de scene interzise minorilor. Vedeta din Tătuțu’: „Este gratuită și eu aș refuza-o”. Exclusiv
Soția lui Călin Georgescu spune că femeile care își critică soții „fac cancer”...
Soția lui Călin Georgescu spune că femeile care își critică soții „fac cancer” și explică de ce: „I-ai castrat!”
Bombă! Frații Pavăl, de la Dedeman, preiau o echipă cunoscută de fotbal din...
Bombă! Frații Pavăl, de la Dedeman, preiau o echipă cunoscută de fotbal din România
A fost mare petrecere la Craiova de ziua lui Cătălin Botezatu! Vica Blochina...
A fost mare petrecere la Craiova de ziua lui Cătălin Botezatu! Vica Blochina și Raluca Bădulescu au făcut senzație cu ținutele lor! Imaginile spun tot!
Revista Taifasuri 1.013! Andreea Ogăraru, profa de „parenting”! Fuego, editorial 276! Secrete de...
Revista Taifasuri 1.013! Andreea Ogăraru, profa de „parenting”! Fuego, editorial 276! Secrete de vedete! Horoscop! Diete! Rețete! Matrimoniale!
Cine se ocupă de banii lui Vasilică Ceteraşu. Artistul, declaraţii exclusive despre cum...
Cine se ocupă de banii lui Vasilică Ceteraşu. Artistul, declaraţii exclusive despre cum îşi gestionează afacerile din domeniul turistic
Previziunea lui Mitică Dragomir despre viitorul PNL dacă se rupe de PSD: “Dispare...
Previziunea lui Mitică Dragomir despre viitorul PNL dacă se rupe de PSD: “Dispare ca măgaru-n ceață! La fel ca PNȚCD”
Cum poate fi mobilizat electoratul pro-european în turul doi al alegerilor prezidențiale? Ce...
Cum poate fi mobilizat electoratul pro-european în turul doi al alegerilor prezidențiale? Ce spune omul care a condus campania online a lui Iohannis în 2014
Jurmământul pe care toți românii trebuie să-l știe. E valabil și astăzi
Jurmământul pe care toți românii trebuie să-l știe. E valabil și astăzi
GALERIE FOTO Bătălia dintre suveranişti şi progresişti se mută pe Only Fans. După...
GALERIE FOTO Bătălia dintre suveranişti şi progresişti se mută pe Only Fans. După senatoarea POT, a apărut şi candidata USR care face VIDEOCHAT
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii
Ingredientul adăugat în cafea care face bine inimii
LOVITURĂ FINALĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! Poate fi DAT JOS din FUNCȚIE
LOVITURĂ FINALĂ pentru CĂLIN GEORGESCU! Poate fi DAT JOS din FUNCȚIE
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția...
Ultima dorință a lui Helmut Duckadam. Ce a lăsat scris în testament. Soția sa a oferit detalii neștiute
Avertisment oficial de la Washington, legat de ajutorul primit de Călin Georgescu din...
Avertisment oficial de la Washington, legat de ajutorul primit de Călin Georgescu din Rusia: „Un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România”
Cornelia Catanga și-a presimțit sfârșitul? Ce s-a întâmplat, de fapt, la ultimul ei...
Cornelia Catanga și-a presimțit sfârșitul? Ce s-a întâmplat, de fapt, la ultimul ei Revelion? Dezvăluirile lui Aurel Pădureanu îți dau fiori: „Știa că va muri!”