Se spune că unele cristale au puteri nebănuite, pot vindeca boli, pot să rezolve anumite probleme și chiar să îndeplinească cele mai mari dorințe ale unei persoane, cum este și cazul lui Lili Sandu. Prezentatoarea de la Vorbește lumea a făcut dezvăluiri inedite despre subiect.
Lili Sandu are acum o viață împlinită. Și-a întemeiat o familie alături de Silviu Țolu, cu care formează un cuplu de aproximativ șapte ani.
Chiar dacă au mai avut și cumpene în relație, fiind de două ori la un pas să despartă, înainte și după ca fiul lor, Thomas Jay să vină pe lume, au reușit să le depășească.
Din anul 2019 sunt logodiți, iar nunta va urma și ea. Încă nu au stabilit o dată anume, dar prezentatoarea de la Pro TV știe cum va fi evenimentul, după modelul american, fără rochie care să iasă în evidență și prea mulți invitați.
Totuși, Lili Sandu a mărturisit că a existat o perioadă în viața sa în care doar visa la așa ceva. Cu ani în urmă, după mult timp petrecut singură, vedeta își dorea cu adevărat o relație, dar persoana potrivită întârzia să apară.
Soluția problemei sale a venit dintr-un loc nebănuit. Un cunoscut i-a povestit despre puterea cristalelor, iar ea a pus totul în practică. Și-a cumpărat un cuarț roz și a proiectat asupra lui cea mai mare dorință a sa.
„Și l-am cunoscut pe Silviu. Chiar am crezut în asta pentru că mi-a explicat cineva beneficiile acestei pietre și am zis să încerc”, a povestit Lili Sandu în emisiunea Vorbește lumea.
Irinel Galasiu, specialist în cristaloterapie, care era invitată să vorbească despre puterea pietrelor, i-a confirmat lui Lili Sandu că, într-adevăr, cuarțul roz a jucat un rol important în viața sa.
„Exact, trebuie să-ți pui intenția asupra acelui cristal și să proiectezi”, a spus Irinel Galasiu.