Sport

Lionel Messi a fost la un pas să ajungă la Real Madrid. De ce au cedat oficialii „albilor”

Starul argentinian Lionel Messi a fost dorit de Real Madrid de mai multe ori și chiar a fost la un pas să ajungă la echipa din capitala Spaniei, dar până la urmă oficialii de pe Santiago Bernabeu au renunțat la idee.
14.02.2022 | 11:12
Lionel Messi a fost la un pas sa ajunga la Real Madrid De ce au cedat oficialii albilor
ADVERTISEMENT

Starul argentinian Lionel Messi a ajuns la Barcelona în toamna anului 2000. Marcase peste 500 de goluri pentru echipa de copii a lui Newell’s Old Boys, iar Barça nu a vrut să-i scape noua perlă, chiar dacă știa că a fost diagnosticat cu o deficiență a hormonului de creștere.

Lionel Messi putea ajunge la Real Madrid în 2000, înainte să semneze cu Barcelona

Carles Rexach, directorul echipei de seniori, a vrut să semneze contractul cu Messi încă din septembrie 2000, dar Consiliul de Administrație a ezitat, deoarece cluburile europene nu semnau cu jucători străini de o vârstă atât de fragedă, 13 ani și jumătate cât avea Messi atunci.

ADVERTISEMENT

Dar, în decembrie, clubul a primit un ultimatum, iar pe 14 decembrie Rexach a obținut semnătura lui Messi pe un șervețel, deoarece nu avea altă hârtie la îndemână.

Mai departe povestește Guillem Balague, jurnalist și biograf al lui Messi. „Semnase un contract pentru 100 de milioane de pesetas (n.r. – circa 600.000 de euro). Dar Barcelona și-a schimbat directorul sportiv.

ADVERTISEMENT

A venit Javier Perez Farguell, care a rămas șocat când a văzut contractul cu Leo. El a considerat că este excesiv de mare și a prezentat o propunere mai mică.

‘Cine se crede? Maradona? Să anulăm totul și să-l lăsăm să se întoarcă în Argentina’, a spus unul dintre șefi”, a dezvăluit Balague pentru Le Parisien, conform as.com.

ADVERTISEMENT

Real Madrid era dispusă să-i ofere lui Lionel Messi un contract mai mare decât al Barcelonei

Jorge Valdano, directorul sportiv al lui Real Madrid de la vremea respectivă, a aflat despre această situație și aștepta ca negocierile dintre Barcelona și jucător să se oprească. „Celor de la Barcelona li se părea că respectivul contract este imens pentru un copil.

Dar Real Madrid era dispusă să dea mai mult. Numai că Valdano nu a făcut nicio propunere oficială, pentru a nu risca un război cu Barcelona. ‘Cred că vom merge la Madrid’, ar fi spus unul dintre cei care-l însoțeau pe Messi”, a mai spus Balague.

ADVERTISEMENT

Restul este istorie. Messi a rămas la Barcelona, dar Real a suspinat mult timp după jucătorul argentinian. „Cristiano Ronaldo a cerut, la un moment dat, o îmbunătățire a salariului pe care-l avea la Real.

Președintele Florentino Perez i-a spus: ‘Dacă nu-ți convine ce ai acum, plătește-ți clauza de reziliere și-l vom lua pe Messi’. După cum știm, niciunul nu a schimbat tabăra”, a conchis Belengue.

Lionel Messi a marcat 26 de goluri în poarta celor de la Real Madrid

Și nu doar că nu a ajuns la Real, dar Messi a devenit principalul adversar al echipei din Madrid, marcând „albilor” 26 de goluri și devenind golgeterul all-time al duelurilor dintre cele două echipe.

Messi va avea ocazia, marți, să înscrie, din nou, în poarta lui Real. Chiar dacă nu se află într-o formă fizică bună, Messi va fi un pericol pentru Real Madrid. El a contribuit la 13 goluri ale lui PSG în ultimele 15 meciuri: a dat 6 goluri și 7 pase decisive.

Mai mult: în cele cinci partide pe care le-a bifat în actuala ediție din UEFA Champions League a înscris de 5 ori.

Neymar și Kylian Mbappe au avut, și ei, contact cu Real Madrid, la vârsta de 14 ani

Interesant este că și colegii lui din linia de atac de la PSG, brazilianul Neymar și francezul Kylian Mbappe, au avut legături cu Real.

Când avea 14 ani, sud-americanul a dat probe la echipa din capitala Spaniei, într-o perioadă în care la echipa de seniori jucau compatrioții lui Ronaldo, Roberto Carlos și Robinho, francezul Zinedine Zidane sau englezul David Beckham.

Nu a rămas la Madrid, deoarece tatăl lui a decis că puștiul s-ar simți mai bine în țara natală, așa că Neymar a revenit la Santos.

La rândul lui, Mbappe, de la care se așteaptă să semneze în vară cu „albii”, a fost la Real când avea 14 ani. A văzut ce facilități îi oferă clubul și chiar a fost susținut de compatriotul lui, Zinedine Zidane.

Dar, ca și în cazul lui Neymar, familia a vrut ca jucătorul să rămână în țara natală, așa că a continuat la AS Monaco.


  • (P) Cota NETBET pentru PSG – Real Madrid: 1,57 este cota pentru ”ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT
Gigi Becali, prima reacție după ce CCR a anulat turul 1 al alegerilor...
Gigi Becali, prima reacție după ce CCR a anulat turul 1 al alegerilor prezidențiale: „Îmi e frică”
Averea uriașă a lui Horațiu Potra, mercenarul lui Călin Georgescu, reținut de Poliție....
Averea uriașă a lui Horațiu Potra, mercenarul lui Călin Georgescu, reținut de Poliție. Peste un milion de euro proveniți din „antrenament de specialitate”
Finul Olguței Berbec, gest emoționant în prag de sărbători. Mihai Priescu, profund marcat:...
Finul Olguței Berbec, gest emoționant în prag de sărbători. Mihai Priescu, profund marcat: „Se află într-o situație dificilă”
Cele două ore care au despărțit lumea de al Treilea Război Mondial. ”Am...
Cele două ore care au despărțit lumea de al Treilea Război Mondial. ”Am crezut că va fi ultima sâmbătă pe care am trăit-o”
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în...
Uitată și părăsită de apropiați, marea campioană a României își duce viața în anonimat. Din ce a ajuns să trăiască acum una dintre cele mai mari campioane ale României
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu! Este păzit...
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu! Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, însă asta nu e tot. Detalii neașteptate au ieșit la iveală
Cum se vede din America situația politică din România. Cântăreața Anamaria Ferentz: „Se...
Cum se vede din America situația politică din România. Cântăreața Anamaria Ferentz: „Se minte foarte mult”
Denise Rifai pune paie pe foc în scandalul anulării alegerilor: „Nicio milă pentru...
Denise Rifai pune paie pe foc în scandalul anulării alegerilor: „Nicio milă pentru trădători”. Revoltă pe pagina de Instagram a vedetei
Influencerii lui Călin Georgescu ar fi amenințat un fost deputat cu violul. Scandal...
Influencerii lui Călin Georgescu ar fi amenințat un fost deputat cu violul. Scandal pe banii de TikTok și cu fiul unui ex-ministru de interne
Călin Georgescu, primul interviu acordat după anularea alegerilor. „Curtea Constituțională a României este...
Călin Georgescu, primul interviu acordat după anularea alegerilor. „Curtea Constituțională a României este o curte mafiotă a României, asta înseamnă lovitură de stat”
Cei mai buni cartofi prăjiți din lume. O inovație culinară
Cei mai buni cartofi prăjiți din lume. O inovație culinară
BOMBA MOMENTULUI. Anunţul lui Călin Georgescu privind retragerea din politică după dezvăluirile CSAT
BOMBA MOMENTULUI. Anunţul lui Călin Georgescu privind retragerea din politică după dezvăluirile CSAT
Rețeta de sarmale a lui Radu Anton Roman. Ingredientul pe care îl folosesc...
Rețeta de sarmale a lui Radu Anton Roman. Ingredientul pe care îl folosesc toate gospodinele din Moldova
ACUM S-A AFLAT MARELE SECRET! Cine este și cu ce se ocupă fiica...
ACUM S-A AFLAT MARELE SECRET! Cine este și cu ce se ocupă fiica secretă a lui VLADIMIR PUTIN
Incident șocant în București. Ce a putut să le facă un polițist unor...
Incident șocant în București. Ce a putut să le facă un polițist unor colindatori
Kremlinul a reacționat rapid, după ce Donald Trump a cerut oprirea războiului din...
Kremlinul a reacționat rapid, după ce Donald Trump a cerut oprirea războiului din Ucraina: „Condițiile pentru încetarea imediată a ostilităților au fost stabilite de președintele Putin”
Cine este Horațiu Potra, mercenarul care îl susține pe Călin Georgescu. Ce au...
Cine este Horațiu Potra, mercenarul care îl susține pe Călin Georgescu. Ce au găsit polițiștii când l-au săltat din trafic