Fotbal intern

Live Blog Casa Pariurilor Liga 1, etapa a 27-a. FC Botoșani – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2. Gazdele tremură pentru play-off

15.03.2021 | 19:00
Live Blog Casa Pariurilor Liga 1 etapa a 27a FC Botosani  Sepsi Sf Gheorghe 12 Gazdele tremura pentru playoff
ADVERTISEMENT

În acest weekend, vor avea loc meciurile din cadrul etapei a 27-a din Casa Pariurilor Liga 1. Partidele se vor desfăşura începând de vineri, 12 martie, şi până luni, 15 martie, inclusiv, după care va începe imediat o rundă intermediară, cea cu numărul 28, chiar de marţi, 16 martie.

Programul etapei a 27-a din Liga 1

Luni, 15 martie

  • FC Botoşani – Sepsi Sf. Gheorghe 1-2 (Camara 90+2 / Vașvari 41, Tamaș 71) – VEZI VIDEO
  • FINAL DE MECI: Sepsi câștigă la Botoșani, iar eleviilui Croitoru rămân cu 37 de puncte. Tot atâtea are și Academica Clinceni. Astra Giurgiu și Chindia Târgoviște au câte 35 de puncte și stau la pândă înaintea ultimelor trei etape din sezonul regulat.
  • Min. 90+2: GOOOOL FC Botoșani! Sekou Camara marchează din apropierea porții adverse.
  • Min. 71: GOOOOL SEPSI! Tamaș dublează avantajul oaspeților.
  • Min. 41: GOOOOL SEPSI! Vașvari deschide scorul dintr-un penalty contestat de gazde.
ADVERTISEMENT

FC Botoșani: Hankic – Braun, Chindriș, Șeroni, Țigănașu (Holzmann 46) – Rodriguez, Papa (Toutouh 78) – Ongenda, Al Mawas (Camara 45+1), Tîrcoveanu (Patache 63) –  D. Croitoru (Roman 14).
Rezerve: Pap, Camara, Florescu, Holzmann, Patache, Plămadă, Roman, Tarsa, Toutouh. Antrenor: Marius Croitoru

Sepsi:  Niczuly – Ștefan, Mitrea, Bouhenna, Csiszer (Fulop 9)  (Kovacs 80)- Dimitrov, Fofana, Vașvari (Ninaj 80) – Golofca, (Ștefănescu 81) Safranko, Petrila (Tamaș 60)
Rezerve: Fernandez, Bajrovic, Fulop, Kovacs, Ninaj, Rapp, Ștefănescu, Tamaș, Tincu. Antrenor: Leo Grozavu

ADVERTISEMENT
  • ora 20:30 Dinamo – FC Argeş

Duminică, 14 martie

  • CFR Cluj – Politehnica Iaşi 4-0 (Chipciu 44, Omrani 45+1, Deac 61, 88) – VEZI VIDEO
  • Chindia – Astra Giurgiu 0-1 (Raspopovic 75) – VEZI VIDEO

Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, Celea, C. Dinu – Rață, Iacob – Neguț, Diaz (57 D. Popa), Dumitrașcu – D. Florea. Antrenor: Emil Săndoi

Astra: Lazar – Raspopovic, H. Sousa, Graovac, D. Bruno – Canadija, Boe-Kane, Pahonțu (10 Wuthrich) – Merloi (57 Stahl), Krpic, Răduț (57 V. Gheorghe). Antrenor: Eugen Neagoe

ADVERTISEMENT

Min. 16: Florea reia din careu, dar Lazar respinge în corner.

Min. 32: Lazar reține lovitura de cap a lui Florea.

Min. 39: Șutul lui Florea este respins de portarul oaspeților în corner.

Min. 75: GOOOL ASTRA! Raspopovic îi aduce pe oaspeți în avantaj. Chindia – Astra 0-1

UPDATE 14 MARTIE, ora 18:00 / Din cauza unor probleme legate de televizare, partida va începe cu o întârziere de 45 de minute.


Sâmbătă, 13 martie

  • UTA – FCSB 0-1 (Moruțan 40) – VEZI VIDEO
  • Hermannstadt – Viitorul 0-0 – VEZI VIDEO

Hermannstadt: Cristiano – Belu Iordache, Diarrassouba, Scarlatache, Opruț – Mayoral, Santos Pires, Addae (73 Aralica) – Sebaihi (57 Petrescu), Bagaric (73 Aosman), Oroian (32 Elbers). Rezerve: Pop, Aosman, Dâlbea, Petrescu, Aralica, Vodă, Buzan, Alhassan, Elbers. Antrenor: Liviu Ciobotariu

ADVERTISEMENT

Viitorul: Cojocaru – Benzar, Mladen, Dobroslavevici, Boboc (46 Dussaut) – Matei (85 Andronache), Artean, Ciobanu (70 Gaztanaga) – Joalisson (58 Grădinaru), Tsoumou, Ganea (70 Pitu). Rezerve: Căbuz – Pedroso, Dussaut, Hristovski, Mălăele, Grădinaru, Gaztanaga, Andronache, Pitu. Antrenor: Mircea Rednic


  • Academica Clinceni – FC Voluntari 0-1 (Betancor 45) – VEZI VIDEO

Academica: Vâlceanu – Pashov (59 Chandarov), Bilali, Gardoș, Pîrvulescu (15 Dobrescu) – Cordea, Moulin, Cascini (59 Ad. Popa), C. Tănase – Andronic (46 Rusescu), Chunchucovic. Rezerve: Ureche, Chandarov, Rusescu, Ventura, Dobrescu, Patriche, L. Dumitru, Longher, A. Popa. Antrenor: Ilie Poenaru

FC Voluntari: Rîmniceanu – Balaur (75 Achim), Tamaș, Armaș – C. Costin, I. Gheorghe (90+1 Borțoneanu), Droppa, Helder Tavares, Briceag – Betancor, Pesic (75 Lopes). Rezerve: Lavin, Al. Vlad, Miranda, C. Achim, Borțoneanu, Remacle, Lopes, Mailat, Garba. Antrenor: Bogdan Andone

Min. 45: GOOOL FC VOLUNTARI! Tamaș îl lansează excelent pe Betancor, care scapă singur spre careul advers și, de la marginea careului de 16 metri, îl învinge pe Vâlceanu cu un lob superb. Academica – FC Voluntari 0-1


Vineri, 12 martie

  • Gaz Metan – Universitatea Craiova 0-2 (A. Ivan 49, Cicâldău 60) – VEZI VIDEO

Mircea Rednic, după Hermannstadt – Viitorul 0-0: „Nu meritam mai mult”

UPDATE 13 MARTIE, ora 14:37 / Mircea Rednic s-a arătat resemnat după remiza 0-0 cu Hermannstadt, care îi diminuează şansele Viitorului de a prinde un loc de play-off. „Două puncte pierdute, dar nu ştiu dacă le meritam că nu am avut ocazii mari de gol. Au fost situaţii în care mingea a trecut prin faţa careului şi noi nu am atacat. Eram cu puţini oameni în careul de 16 metri. Nici terenul pe noi nu ne-a avantajat că noi totdeauna am câştigat la posesie şi am fost obligaţi să jucăm cu mingi lungi. Ştim că jucătorii cei mai buni când au oferte pleacă, dar eu trebuie să găsesc soluţii. Şi soluţii avem în lot.

Apărarea din punctul ăsta de vedere şi-a făcut datoria şi nu am luat gol. Dar pe faza ofensivă astăzi am rămas datori. Noi ne jucăm şansa dar sunt puncte pe care le pierdem, trebuie mai mult, trebuie să rişti mai mult. Am şi discutat situaţia în care nu mergem în playoff. Dar e păcat din moment ce ai şanse“, a declarat antrenorul dobrogenilor la finalul partidei.

În urma acestui rezultat, Viitorul se află pe locul 11, la 7 puncte de ultimul loc ce asigură participarea în play-off. Hermannstadt e penultima, la patru puncte în spatele lui Dinamo şi 7 peste Poli Iaşi.


Tamaș e convins că FC Voluntari nu va avea emoții cu retrogradarea

UPDATE 13 MARTIE, ora 14:37 / FC Voluntari s-a impus în fața celor de la Academica Clinceni și trupa lui Bogdan Andone este neînvinsă în ultimele trei etape. Succesul la limită al echipei din Voluntari a fost asigurat de golul lui Betancor, din pasa lui Gabi Tamaș.

La finalul partidei, fostul fundaș al echipei naționale a declarat că echipa lui nu ar trebui să aibă emoții la retrogradare, dacă jucătorii vor avea aceeași atitudine, ca în meciul cu Academica.

”Orice punct contează pentru noi, trebuie să luptăm până la capăt, să luăm cât mai multe puncte ca să supravieţuim şi să nu avem emoţii la finalul campionatului.

Dacă ne luptăm cum am luptat azi, nu vom avea emoţii la retrogradare. Cu Ioan Andone pe bancă m-am simţit bine, ca în tinereţe”, a spus Gabriel Tamaș.


FCSB și CFR Cluj merg la cap la cap

Toate privirile rămân aţintite asupra a ceea se întâmplă în zona play-off, dar cu precădere a primelor trei locuri. FCSB a rămas lider la ultima respiraţie a meciului de acasă cu Gaz Metan, înscriind izbăvitorul gol al victoriei prin Florin Tănase în prelungiri.

CFR Cluj a câştigat tot cu 1-0 pe terenul UTA-ei, salvatorul fundaş central Vinicius plasând o nouă lovitură de cap imparabilă, iar Universitatea Craiova a dispus „acasă” la acelaşi scor de FC Botoşani. Aşadar, status-quo în fruntea clasamentului. Cu şanse destul de mici de a suferi acum modificări esenţiale.

Florinel Coman revine la meciul FCSB în meciul de la Arad, în etapa a 27-a din Casa Pariurilor Liga 1

Liderul FCSB, care nu convinge deloc prin calitatea jocului, merge la Arad, pentru meciul cu echipa cea mai slabă pe teren propriu, nou promovata UTA, care are o singură victorie, în faţa Chindiei.

Revine în lot Florinel Coman, suspendat etapa trecută, ceea ce poate însemna un plus de creativitate şi de incisivitate în atac.

Tensiuni mari la Politehnica Iaşi înainte de meciul de la Cluj

CFR Cluj a tot pândit pasul fals al bucureştenilor şi când aceştia l-au făcut de trei ori nu a fost în stare să profite. Acum, în speranţa că FCSB se va împotmoli la Arad Clujul se pregăteşte de vizita lanternei roşii, Politehnica Iaşi, care încearcă disperat să găsească omul miraculos pe bancă pentru salvare şi e aproape de a semna cu italianul Dario Bonetti.

În mod normal CFR, nu ar avea cum să se împiedice de o echipă în mare derivă şi în tensiuni ridicate la club. Edi Iordănescu are un lot care să-i permită să tranşeze lejer meciul şi experimentatul Camora a căutat şi a luat la Arad al patrulea cartonaş galben pentru a sta la acest meci şi a fi apt la războiul cu FCSB, care va fi etapa viitoare.

Universitatea Craiova, care a rămas la şapte puncte de primele două locuri, se deplasează la Mediaş cu scopul clar de a obţine cele trei puncte, pentru a nu risca să se mărească ecartul. Gaz Metan a fost la câteva secunde de un 0-0 la Bucureşti cu FCSB şi e o echipă incomodă, iar la olteni mult aşteptata reintrare a golgeterului Elvir Koljic se tot amână.

Luptă strânsă pentru ultimele locuri de play-off

Foarte interesantă este şi lupta pentru locurile 4-6. Momentan Sepsi Sfântu Gheorghe, FC Botoşani şi Academica Clinceni sunt fericitele care ocupă locurile în această ordine. Sepsi, intrată într-o prelungită criză, şapte meciuri fără victorie, eşec în ultimul acasă cu Chindia, merge la Botoşani şi dacă pierde va avea două ultime etape din sezonul regulat extrem de tensionate. O victorie pentru moldoveni ar însemna însă un pas uriaş pentru play-off.

Academica Clinceni se află în faţa derby-ului ilfovean cu FC Voluntari. Niciodată aceste meciuri nu au fost uşoare pentru echipa lui Ilie Poenaru, care are 37 de puncte. Pe locul 7 se află Chindia, două puncte mai puţin, care însă va juca la Buzău cu Astra Giurgiu. Meci foarte greu, pentru că o victorie a Astrei, coroborată cu un egal sau eşec Academica aduce echipa lui Eugen Neagoe în lupta directă pentru play-off.

Atenţie şi la nou promovata FC Argeş, meci la Bucureşti cu un Dinamo tot mai slăbit ca lot după ce Magaye Gueye a fost prins dopat. O victorie pentru alb-violeţi le-ar da dreptul să spere la un incredibil loc în primele şase.

ADVERTISEMENT