Locul din România în care se petrec zilnic minuni. Puțini oameni știu de acest pământ sfânt. Clădirea este considerată monument istoric pentru că are o vechime considerabilă, dăinuind conform localnicilor de mai bine de cinci secole.
Regiunea din țara noastră care este o poartă către Divinitate. Foarte puține persoane cunosc informații despre această zonă care are puteri miraculoase și unde unii oameni aleg să se retragă pentru a-și găsi liniștea interioară.
Locul special unde credința are o conotație importantă este Mănăstirea Dălhăuți din comuna Cârligele, judeţul Vrancea. Aparține de Episcopia Buzăului. Lăcașul de cult se află la o distanță de aproximativ 20 de kilometri față de orașul Focșani.
Este considerat unul dintre cele mai vechi din zona Vrancei, din ansamblul Mănăstirii făcând parte o Biserică de lemn care poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril și alta de cărămidă cu hramul Izvorul Tămăduirii.
Mănăstirea Dălhăuți este o mănăstire de maici, renumită pentru faptul că are în interior o icoană făcătoare de minuni. Potrivit crestinortodox.ro, este vorba de Icoana Maicii Domnului care nu este foarte clară, dar care atrage mii de pelerini din toate colțurile țării.
Locuitorii din zonă și maicile spun că ar fi de origine apostolică, adică este o copie după un model original, zugrăvit de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Această icoană făcătoare de minuni datează încă din anul 1932.
Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Dălhăuți are o legendă ce îl are în prim plan pe starețul Anufie. Acesta a devenit dintr-un simplu cioban un monah, moment în care a primit o icoană de la un episcop în Ierusalim.
Aceasta era menită să le aducă credincioșilor ajutor și alinare în perioadele dificile ale vieții, doar că pictura a suferit multe schimbări înainte de a ajunge în lăcașul de cult din județul Vrancea. Din păcate, a fost pângărită în urma unui atac al bandiților aproape de Constantinopol.
Așa a ajuns într-un grajd de cai. Ulterior, a fost găsită de Anufie în timp ce mergea pe malul Mării Negre, unde dorea să își găsească alinarea după pierderea icoanei. El a zărit o lumină ce se îndrepta spre țărm, fiind uimit să afle că este chiar icoana.
Chiar și așa zgâriată și pângărită nu și-a pierdut puterile miraculoase care aveau să fie observate de monah la revenirea pe meleagurile natale. Marginile tăieturilor păreau a fi închise, lăsând doar niște șuvițe la mijloc. Acest lucru a fost luat drept un semn divin și un miracol în sine.