Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mihai Rotaru confirmă transferul lui Houri la Craiova: „Reghe l-a propus”. Update exclusiv

Mihai Rotaru a dat o lovitură puternică în mercato. Universitatea Craiova l-a transferat pe Lyes Houri, informație confirmată pentru FANATIK chiar de patronul oltenilor.
29.08.2023 | 12:32
Mihai Rotaru confirma transferul lui Houri la Craiova Reghe la propus Update exclusiv
Lovitură de titlu dată de Mihai Rotaru! Transferul realizat înainte de Farul - Universitatea Craiova. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
29-08-2023
09:39

Mihai Rotaru confirmă transferul lui Lyes Houri

Mihai Rotaru a intervenit telefonic în cea mai recentă ediție de FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI și a confirmat informația dezvăluită în exclusivitate de site-ul nostru, conform căreia Universitatea Craiova l-a luat pe Lyes Houri.

„E închis. Cred că băieții, colegii mei, chiar au anunțat oficial pe site. Pe 3 ani e semnat. Houri a jucat la noi extraordinar în primul mandat al lui Reghe. El s-a accidentat în cantonamentul din Antalya. A fost principalul motiv pentru care noi am pierdut campionatul, pentru că era cel mai în formă jucător al Universității Craiova.

L-am luat pentru că noi credem în el și a renunțat la mult mai mulți bani de la o ofertă din Golf și le-a spus și colegilor că nimeni nu înțelege cât de mult și-a dorit să revină la Craiova și țin foarte mult la el. Reghe a venit cu soluția asta și noi doar am executat”, a declarat Mihai Rotaru, în exclusivitate pentru FANATIK.

Mihai Rotaru confirmă transferul lui Lyes Houri

Universitatea Craiova a reuşit o lovitură de titlu chiar înaintea derby-ului cu Farul Constanţa. Unul dintre cei mai buni mijlocaşi din ultimii ani din SuperLiga a semnat cu echipa lui Mihai Rotaru.

Lovitură de titlu dată de Mihai Rotaru! Lyes Houri, transferat la Universitatea Craiova

FANATIK a aflat că Universitatea Craiova l-a semnat pe Lyes Houri, mijlocaş ofensiv care a fost adus în România de Gică Hagi, în 2018. Din informaţiile noastre, francezul a semnat un contract valabil trei ani cu echipa lui Rotaru.

ADVERTISEMENT

Lyes Houri a mai jucat în Bănie, fiind împrumutat în sezonul 2021-2022 de la Mol Vidi. Un an mai târziu, Houri revine sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf, cel pe care l-a avut antrenor la Craiova şi în perioada de împrumut.

Oltenii îşi fac echipă de titlu!

Este o achiziţie de titlu pentru Universitatea Craiova care îşi propune să nu mai scape în acest sezon campionatul. Mihai Rotaru l-a readus pe Laurenţiu Reghecampf pentru acest obiectiv, plus doi jucători de super clasă.

ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova l-a repatriat pe Alexandru Mitriţă, jucător care a refuzat oferte bănoase din Arabia Saudită pentru a reveni în Bănie, dar şi pe Jasmin Kurtic, mijlocaş cu peste 300 de meciuri în Serie A.

Houri, în tribune la Farul – Universitatea Craiova!

Din informaţiile FANATIK, Lyes Houri va fi în tribunele stadionului din Ovidiu la derby-ul dintre Farul Constanţa şi Universitatea Craiova, care se va disputa duminică, de la ora 21:45.

ADVERTISEMENT

Coincidenţa face ca Lyes Houri să se întoarcă chiar pe stadionul echipei la care a evoluat doi ani. Gică Hagi l-a ochit pe mijlocaşul ofensiv francez şi l-a adus gratis în 2018 de la echipa secundă a lui Lens.

În 2020, Viitorul, actuala Farul Constanţa, l-a vândut pe Lyes Houri în Ungaria la Mol Vidi pentru 600.000 de euro. După prima venire a lui Reghe la Craiova, în 2021, oltenii l-au împrumutat cu 150.000 de euro pentru un sezon, dar a evoluat doar 13 meciuri în Bănie, din cauza unei rupturi de ligamente încrucişate.

ADVERTISEMENT

Laurenţiu Reghecampf şi Lyes Houri reiau colaborarea de la Universitatea Craiova după un an de pauză. Iar ambiţiile sunt mari la Universitatea Craiova, toate eforturile fiind investite în lupta la titlu.

  • 27 de ani are Lyes Houri
  • 13 meciuri a jucat Houri la Universitatea Craiova în sezonul 2021-2022
ADVERTISEMENT