Sport

Darius Olaru s-a accidentat cu CFR Cluj. Medicul FCSB, detalii de ultima oră. Update

Darius Olaru, căpitanul FCSB și marcatorul singurului din meciul cu CFR, a părăsit terenul accidentat după 44 de minute. Detalii de ultimă oră despre accidentare
10.12.2023 | 23:28
Darius Olaru sa accidentat cu CFR Cluj Medicul FCSB detalii de ultima ora Update
Darius Olaru este cel mai bun marcator al FCSB cu 8 goluri. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
10-12-2023
21:33

Gigi Becali, verdict despre starea lui Darius Olaru

Gigi Becali a vorbit la Digi Sport despre accidentarea lui Darius Olaru. Patronul FCSB-ului i-a liniștit pe fani: „N-are nimic Olaru, o să joace. E adevărat că intrarea a fost cum a fost, e doar o contuzie, nu entorsă. Lovitura a fost așa tare încât i-a făcut acolo o vânătaie mare. A văzut doctorul. Nu mai trebuie să facă RMN. Nu are nimic. Îl durea foarte tare și nu putea să pună piciorul jos”.

Cu toate acestea, Becali l-a certat puțin pentru că a fost neglijent la golul marcat de CFR Cluj: „Ne-am gândit că Pantea trebuie schimbat de când a greșit la gol. S-a blocat. Era o minge la care n-a reacționat. El a greșit acolo, dar și Olaru trebuia să vină la primire. De la un timp crede că poate să facă ce vrea la mijlocul terenului”.

Darius Olaru a părăsit terenul în minutul 45, fiind înlocuit de Mihai Lixandru. Inițial, fanii celor de la CFR Cluj l-au acuzat pe Olaru că simulează după un duel mai dur cu un jucător ”feroviar”, mai ales că actualul căpitan al celor de la FCSB a mai oferit astfel de momente când a exagerat puțin intensitatea loviturilor primite.

Lovitură pentru FCSB în Gruia! Darius Olaru s-a accidentat

Doar că, de această dată se pare că accidentarea lui Darius Olaru e serioasă, astfel că fotbalistul a fost nevoit să părăsească terenul accidentat. Inițial, Darius Olaru părea că se va ridica după un contact bărbătesc cu Avonou, însă accidentarea l-a determinat să părăsească terenul.

ADVERTISEMENT

Olaru era până în acel moment printre cei mai buni jucători de pe teren și marcator al singurului gol al celor de la FCSB, astfel că absența sa de pe teren e de așteptat să lase urmări în jocul bucureștenilor.

În luna octombrie, Darius Olaru era în centrul unui scandal după ce era lăsat în tribună de către selecționerul Edi Iordănescu, la sfatul medicului echipei naționale.

ADVERTISEMENT

Darius Olaru a avut probleme medicale și la națională: „Simte durere la schimbările de direcție și când șutează”

“Staff-ul medical al echipei naționale mi-a comunicat faptul că Darius resimte anumite dureri, dar că nu ar exista un risc privind utilizarea lui în meciul cu Andorra. 

Ulterior, am discutat cu Darius pentru că ultimul cuvânt privind capacitatea 100% de a juca îi aparține acestuia, e vorba de starea lui și totdeauna jucătorul poate oferi ‘unda verde; finală. Darius ne-a transmis că simte încă puțină durere la schimbările de direcție și atunci când șutează. 

ADVERTISEMENT

Pentru că prima condiție pentru utilizarea unui fotbalist rămâne capacitatea lui fizică totală și pentru că mesajul lui nu a fost unul care să ne confirme acest lucru, a fost evident că nu l-am putut folosi”, declara Edi Iordănescu.

Ce meciuri ar putea rata căpitanul FCSB-ului

Cu toate acestea, jucătorul a lăsat să se înțeleagă că ar fi fost apt de joc, însă nu a dorit să se certe cu nimeni pe acest subiect și a preferat să nu comenteze prea mult cazul. Cu toate acestea, enigma accidentării lui Olaru a încins atunci spiritele între FRF și oficialii FCSB.

ADVERTISEMENT

Dacă accidentarea lui Darius Olaru este serioasă, jucătorul va rata cel mai probabil ultimele partide ale celor de la FCSB din finele acestui an, mai exact partida cu FC Hermannstadt din 16 decembrie și deplasarea de la Poli Iași din 19 decembrie.

ADVERTISEMENT
1.72 este cota BETANO pentru pronosticul „1 solist” la meciul FCSB - Hermannstadt