Sport

EXCLUSIV / Procurorii, peste LPF, în CAZUL Dragomir!

Adunarea Generală Extraordinară, întrunită luni, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut cîteva propuneri privind sistemul competiţional din Liga 1. Extracomunitarii trebuie să aibă...
29.01.2015 | 00:02
EXCLUSIV  Procurorii peste LPF in CAZUL Dragomir
ADVERTISEMENT

Adunarea Generală Extraordinară, întrunită luni, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, a avut cîteva propuneri privind sistemul competiţional din Liga 1. Extracomunitarii trebuie să aibă cel puţin trei convocări la naţională, echipele sînt obligate să aibă în lotul de 25 cîte opt jucători formaţi pe plan local şi naţional şi, în final, sistemul competiţional cu 14 echipe cu play-off şi play-out pe viitor a rămas bătut în cuie. Înainte de toate acestea, juriştii Ligii au făcut o propunere incendiară, din cauza unei solicitări a procurorilor: i-au întrebat pe reprezentanţii celor 18 cluburi dacă sînt de acord să se înscrie ca parte civilă în dosarul Dumitru Dragomir – drepturi TV, în care fostul preşedinte al LPF a fost reţinut pentru 24 de ore anul trecut, dosar ce a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti!

Citeşte: Ei sînt pasibili de PUŞCĂRIE! “Corleone” şi “Naşul”, primii la APEL!

Liga Profesionistă de Fotbal s-a văzut obligată să solicite cluburilor dacă sînt de acord să se constituie parte civilă în procesul drepturilor de televizare în care este implicat Dumitru Dragomir. Este vorba de suma de 2,2 milioane de euro, bani pe care cluburile i-au dat, la un loc, drept comision la vînzarea drepturilor TV din 2010. Astfel, juriştii Ligii i-au invitat pe cei 18 oficiali să voteze pro sau contra Dumitru Dragomir. Aceştia erau pe cale de a începe votul, dar Ioan Horoba a încercat să-i oprească, spunîndu-le că e o pierdere de timp. Pînă la urmă s-a votat, iar “Corleone” a ieşit “învingător”!

ADVERTISEMENT

”Domnule, acum nu ştiu exact cine, DNA sau DIICOT, cert e că procurorii ne-au întrebat dacă vrem să ne constituim parte civilă în acel proces în legătură cu un comision de la drepturile de televizare, din urmă cu cîţiva ani. Eu le-am spus colegilor mei: măi, oameni buni, ce să ne constituim parte civilă, nu am mai supus la vot şi acum ceva timp şi am convenit că nu? În cele din urmă, s-a supus din nou la vot, iar scorul a fost: două voturi împotrivă, eu şi Claudiu Popa, de la Astra Giurgiu, un vot pentru, reprezentantul de la Pandurii, iar restul, abţineri. Deci, nu ne constituim parte civilă”, a confirmat discuţia de la LPF Ioan Horoba, directorul general de la clubul Gaz Metan Mediaş, pentru FANATIK.RO.

Citeşte: EXCLUSIV / Copos iese din puşcărie! “E ADEVĂRAT, ÎL ELIBEREAZĂ”

Cum a apărut comisionul de 2.200.000 de euro

În 2010, Liga Profesionistă de Fotbal a făcut licitaţie cu strigare, conform Consiliului Concurenţei şi experienţei din ultimii ani. Trei televiziuni au participat. Acestea au cumpărat doar trei pachete din cele nouă, iar restul a rămas la Ligă, nevîndut. Dragomir, şef al Ligii la acea vreme, a trebuit să găsească o soluţie. Consiliul Concurenţei l-a sfătuit ca LPF să facă cerere de ofertă, dar s-a prezentat doar RCS&RDS, care a înaintat suma de 35 de milioane de euro. Liga nu a fost de acord, iar atunci a apărut intermediarul. Acesta a spus că vinde drepturile cu peste 45 de milioane de euro, dar că vrea un comision de 15 la sută. Pînă la urmă, acestea s-au vîndut cu 57 de milioane de euro. În aceste condiţii, comisionul pe care trebuia să-l ia intermediarul era de 7,7 milioane de euro. Dumitru Dragomir s-a opus şi a mandatat doi preşedinţi de club să-i propună intermediarului să încaseze doar 5 la sută. Acesta a acceptat. ”Fusese doar o înţelegere verbală la comision”, a fost explicaţia lui ”Corleone”. Astfel, cluburile au plătit, împreună, 2,2 miloane de euro, drept comision intermediarului care a vîndut drepturile de televizare cu 57 de milioane de euro. ”Nu ar fi fost nici un proces, nici o amendă, dacă televiziunile nu aranjau între ele să cumpere doar trei pachete din cele nouă. Liga profesionistă făcuse legal licitaţia”, a declarat Mitică Dragomir.

ADVERTISEMENT

Citeşte: EXCLUSIV / Becali, o nouă PERMISIE! “A primit IAR cinci zile!”

Dragomir, fostul şef LPF: ”Au vrut să-mi închidă gura!”

”LPF a făcut exces de zel. Au vrut să-mi închidă gura, să nu mai vorbesc. Asta s-a mai întîmplat o dată, în urmă cu vreo două luni şi Adunarea Generală nu a vrut să se constituie parte civilă. Să-ţi spun ceva, reprezentanţii cluburilor au fost de acord să dea comisionul. Ei au propus, ei au votat, ei au plătit. Eu nu am jucat în acea piesă! Nici nu am votat. S-ar fi întîmplat asta dacă ar fi ieşit la egalitate, 9 la 9!”, a precizat Dumitru Dragomir pentru FANATIK.RO.

Referitor la scorul care s-a înregistrat luni, la sediul Ligii, două voturi pentru Dragomir, unul împotriva lui, fostul şef al LPF a comentat: ”Nu a fost 2-1 pentru mine, pentru că restul au fost abţineri, deci tot în favoarea mea. Dar nu mai contează acum golaverajul!”

ADVERTISEMENT

Citeşte: Becali rupe TĂCEREA! A vorbit de VÎNZAREA Stelei!

Trimis în judecată pentru mai multe capete de acuzare

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a fost trimis în judecată de procurori, pe 7 noiembrie 2014, alături de alţi inculpaţi, pentru evaziune fiscală, delapidare, complicitate la evaziune fiscală, la delapidare şi spălare a banilor, infracţiuni ce ar fi avut drept urmare şi diminuarea corelativă a patrimoniului Ligii cu suma de 2,2 milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iunie 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al LPF, i-a determinat, cu intenţie, pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL, în vederea vînzării drepturilor de televiziune aferente pachetelor 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 pentru sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014, cunoscînd faptul că prestaţiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestaţii nemaiputînd fi, de altfel, executate, întrucît oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă).
Pe 7 aprilie 2014, Dumitru Dragomir primise mandat de reţinere pentru 24 de ore. El a fost eliberat de procurori după cinci ore de audieri.

2 voturi a avut de partea lui Dragomir, unul contra, iar 15 oameni s-au abţinut

4 mandate de preşedinte al Ligii a bifat cel poreclit Corleone