Regina Maria, 85 de ani de la moarte. Marea sa iubire și drumul către ușa tainică: “Mă simt legată de ea prin lanțuri de oțel”

Dacă pe alte meleaguri s-a vorbit despre „prințesa inimilor”, cu siguranță, pentru România, Maria (… o altă englezoaică!) rămâne Regina Sufletelor. Născută în Marea Britanie, nepoata Reginei Victoria a Regatului Unit, Regina Maria, soția Regelui Ferdinand „Întregitorul”, este exemplul ferm al dedicării, într-un context „spinos”, dictat de Primul Război Mondial. Dincolo de activitatea sa politică și caritabilă, Regina Maria nu a inclus România în „fișa postului”, ci a mărturisit: „Iubirea mea pentru această țară a fost ca o religie!”

Pagini din „Memoriile” Reginei Maria: „Simt iubirea pentru România legată prin lanțuri de oțel, prin inimă, prin creier și sânge!”

În „memoriile” sale, publicate în anul 1991, la Editura Eminescu, sub titlul „Maria, Regina României – Povestea vieții mele”, cea de a doua suverană a țării noastre, după Regina Elisabeta, povestește contextul în care șederea sa pe meleagurile noastre s-a transformat din statornicie și datorie în pasiune. Trebuie reamintit faptul că, din punct de vedere istoric, Regina Maria este considerată „negociatorul” cel mai de seamă la tratativele de pace de la finalul Primului Război Mondial, care l-a obligat pe „tigrul” Georges Clemenceau, premierul francez, să recunoască existența României Mari, în contextul în care marile puteri eruropene se dovediseră reticente.

Dincolo de acest fenomen, care a demonstrat inclusiv capacitatea unei doamne de a suplini munca liderilor politici autohtoni, Regina Maria a simțit și a trăit românește, lucru pe care nu s-a sfiit să-l recunoască.

„Iubirea mea pentru această țară, pe care am făcut-o a mea prin lacrimi și suspine, a ajuns pentru mine ca o religie. Mă simt legată de ea prin lanțuri de oțel, legată prin inimă, prin creier și sânge. Simt că fiecare din cei șase copii ce i-am dat e unul dintre inelele acestui lanț pe care numai moartea și dezastrul îl pot sfărâma”, a notat Regina în lucrarea citată.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Teoretic vorbind, numai „româncă” nu era la origine viitoarea Regină. Părinții săi au fost Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, era fiica țarului Alexandru al II-lea. Maria și-a petrecut, în condiții dure, copilăria și adolescența în comitatul Kent, la Eastwell Park, iar la 29 decembrie 1892 s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moștenitor al României.

„Să-mi părăsesc menirea și sfântul drept de a fi înmormântată în pământul românesc? Niciodată!”

Începând cu anul 1914, Maria a devenit Regină, dar până atunci în sufletul ei se dăduseră lupte grele, declanșate de „umbra” prafului de pușcă de pe frontul Primului Război Mondial, care destabilizase toate familiile regale, înrudite între ele, care atunci ajunseseră în stadiul conflictului absolut.

„Era la începutul Marelui Război și fusese vorba de abdicarea bătrânului rege (n.r. Carol) din pricina unei dezbinări temeinice între părerea lui și a poporului său. Se șoptise că noi, generația tânără, care aveam în fața noastră viața întreagă, trebuia să-l urmăm în exil, dacă se hotăra să plece”, a scris Regina Maria, care a continuat:

„Întreaga mea ființă se răzvrătea vitejește împotriva unei asemenea idei, tot imboldul de luptător ce e în mine se pregătea să spulbere un asemenea plan. Ce să fac, să fiu nevoită să părăsesc această țară, care în sfârșit ajunsese a mea și în inima căreia mă furișasem atât de încet însă atât de temeinic?”.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

Și dilema a sporit: „Să părăsesc acest popor, care începea să aibă încredere în mine și să mă privească drept zorii nădejdiilor lui? Să-mi părăsesc menirea, viitorul și sfântul drept de a fi înmormântată în pământul românesc? Niciodată! Niciodată! Așa ceva nu trebuie să se întâmple!”.

Carol I a murit de inimă rea, după înfrângerea nemților la Marna

Momentul în care tânăra principesă a aflat că va deveni regină este, de asemenea, încărcat de emoție, mai ales că s-a petrecut într-o perioadă critică din punct de vedere istoric. FANATIK a prezentat în trecut tipul de relație pe care cuplul Maria & Ferdinand a avut-o cu Regele Carol I, o legătură în care, mai presus de toate, domnea respectul. Trebuie spus că, în 1914, România traversa o perioadă dificilă. Primul Război Mondial începuse, iar, așa cum spuneam, Regele oscila între neutralitate și apropierea față de Germania, dată fiind ascendența sa prusacă.

Regina Maria a menționat în cartea sa faptul că, după bătălia de la Marna (5 – 12 septembrie 1914), unde s-a consemnat una dintre cele mai importante victorii ale forțelor Antantei împotriva Puterilor Centrale, Carol s-a simțit pur și simplu devastat, fapt care i-a afectat sănătatea:

„Pentru Unchiul a fost o grozavă lovitură, îi zdruncină credințele cele mai scumpe. (…) Ca german se simțea strivit, dar ca oștean era plin de un aprig interes pentru acest joc al războiului, atât de deosebit de tot ce văzuse în viața lui. (…) Mi-aduc aminte că într-o zi, la dejun, Aunty (n.r. Regina Elisabeta) începuse să vorbească în ton liric despre grozăviile războiului. Într-o revărsare de grai poetic ce ne cam stânjenea, începu să proclame cu glas tare că ar trebui să ne luăm toți de mână și astfel ca un cerc să plutim spre ceruri, departe de toate spaimele acestei sfere întunecate”.

Carol s-a înfuriat și a catalogat întreaga discuție drept o nebunie. La vremea aceea încă mai credea că până la Crăciun va fi pace și că totul se va liniști, inclusiv în ceea ce privește oscilațiile sale între țara în care domnea și originile sale. Din păcate, pentru Regele Carol n-a mai venit niciodată Crăciunul și nici nu a mai apucat să vadă cum avea să se sfârșească războiul care îl tulburase atât de tare.

„Unchiul muri năpraznic în noaptea de 9 spre 10 octombrie 1914. Muri subit în patul său. S-a întâmplat să lipsim din Sinaia soțul meu și cu mine, tocmai în acea noapte, lucru ce se ivea destul de rar, căci nu aveam obiceiul să ne întoarcem în oraș în acel anotimp”, a notat viitoarea suverană.

Vestea cea mare a venit de la Prințul Știrbei

În realitate, cercurile apropiate familiei regale au considerat oportun ca perechea princiară să-și facă apariția la București, pentru ca, prin prezența Mariei și a lui Ferdinand, să se pună capăt zvonurilor potrivit cărora Regele și apropiații săi se pregătesc să fugă din țară. Principele moștenitor Ferdinand urma să-și petreacă noaptea la Palatul Cotroceni, iar principesa Maria trebuia să cineze la Mogoșoaia cu Martha Bibescu și să înopteze acolo. Dar s-a petrecut momentul fatidic, iar urmările nu au întârziat:

„În ziua de 10 octombrie, dis de dimineață, mă chemă la telefon Prințul Știrbei (n.r. cu care se spune că ar fi avut o legătură sentimentală puternică…), ca să-mi spună că sunt regină… Am fost adesea întrebată mai târziu asupra celor ce simțisem când s-a întâmplat acel eveniment și totdeauna am răspuns cu adâncă sinceritate că a fost una dintre emoțiunile cele mai zguduitoare și covârșitoare din viața mea”.

„Îmi dădeam seama pe deplin de nemărginita răspundere ce m-aștepta, mai ales din pricina vremurilor în care trăiam și a faptului că situația Europei, îndeobște, și mai ales a României era în cea mai grea cumpănă. Eram în pragul unei noi ere politice și orice mișcare, orice hotărâre avea să fie de o însemnătate covârșitoare. Clipa era solemnă, dar nu simțeam nicio teamă, deși mi se părea că ni se deschisese asupra vieții o ușă tainică”, a continuat Regina Maria.

Un jurământ, în taină: „Unchiule, voi încerca să-ți iubesc țara așa cum ai iubit-o tu!”

Au urmat momente față de care calificative precum „emoționant” pălesc. Și nu a fost vorba despre metafore, pentru că Regii și Reginele trăiesc în cea mai frustă realitate posibilă. Maria a recunoscut că prin moartea lui Carol I se născuse altceva. Era vorba despre putere, dar mai ales despre nemărginitele răspunderi, nădejdi și mai ales de felul în care Monarhia va face față unui context politic extrem de încâlcit, într-o perioadă discutabilă, în care se tot discuta dacă România este sau nu pregătită pentru un asemenea război.

Viitorii monarhi au îngenuncheat la patul de moarte al bătrânului rege și i-au privit, pentru ultima oară, figura aproape neschimbată și – după cum povestește autoarea cărții la care facem referire – totuși atât de liniștită, de nobilă și desprinsă de toate, în noua lui odihnă binemeritată. A urmat un jurământ, în taină:

„Da, Unchiule, voi încerca să fiu cum ai fost tu, credincioasă până la moarte, să-ți iubesc țara așa cum ai iubit-o tu, atâția ani îndelungați. Cu Voia Domnului, îți vom duce înainte opera, fără a ne teme. Amin”.

Cum să-ți privești în ochi poporul

Era un „tablou” despre care Regina Maria a povestit toată viața că i-a rămas pe veci întipărit în inimă. În acea noapte devenise, împreună cu soțul ei, regina și regele unui popor care, încet, încet, începuse să-i iubească. A urmat întâlnirea din Camera Deputaților, de la 28 septembrie (11 octombrie) 1914. Noul rege Ferdinand a depus Jurământul în fața poporului.

Apoi, în sufletul tinerei și-a făcut loc freamătul. La un moment dat a simțit nevoia să-și ridice voalul care îi acoperea fața și s-a întors către întreaga adunare, ca și când din acel moment nimic nu mai avea cum să-i despartă: „Și ne uitarăm unul în fața altuia, poporul meu și eu. Acesta a fost ceasul meu, un ceas ce n-a fost dat multor ființe pe lume, căci în acel ceas, scumpii mei români nu aclamau numai o idee, o tradiție sau un simbol, ci aclamau și o ființă pe care ajunseseră să o înțeleagă”.

Venită de peste mări, Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, născută în Anglia, la Ashford (Kent), nu mai era o străină. A urmat o ovație prelungă, izbucnită din sute de inimi, care a umplut-o pe tânăra suverană de fiori: „Regina Maria!…”.