Sport

Poli Iași, dezvăluiri despre Luca Mihai, accidentat violent de Homawoo în Dinamo – Poli Iași 1-0: „Încă este confuz și prezintă stare de somnolență”. Update

Fotbalistul lui Poli Iași Luca Mihai a fost internat de urgență la Spitalul Elias din București. Ultimele detalii despre starea de sănătate a tânărului jucător.
15.04.2024 | 12:00
Fotbalistul lui Poli Iași, Luca Mihai, a fost internat de urgență la Spitalul Elias din București cu multiple fracturi craniene în zona urechii FOTO: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
15-04-2024
10:27

Poli Iași, dezvăluiri despre starea de sănătate a lui Luca Mihai

Poli Iași, clubul la care este legitimat Luca Mihai, a oferit detalii despre starea de sănătate a mijlocașului central în vârstă de 20 de ani. Internaționalul român de tineret a fost lovit în zona urechii de Josue Homawoo și s-a ales cu multiple fracturi în zona urechii.

Clubul din Copou a anunțat pe căile oficiale de comunicare că Luca Mihai este stabil, însă jucătorul prezintă, în continuare, stare de somnolență. „Fii puternic, Luca! Suntem alături de tine! Starea jucătorului echipei noastre, Luca Mihai, este stabilă!

Mijlocașul se află într-o rezervă la Spitalul Elias din București și medicii fac, în continuare, investigații pentru stabilirea unui diagnostic exact. Are multiple fracturi craniene, pometele deplasat.

Încă este confuz și prezintă stare de somnolență. În urma loviturii primite de la adversar în minutul 29 al meciului din deplasare cu Dinamo, Luca a căzut pe teren în stare de inconștientă și intervenția imediată a asistentului medical al clubului nostru, Andrei Gîdea, precum și a medicilor de pe ambulanță l-a ajutat să devină conștient.

Prezenta sângerări la urechea dreaptă și respira cu dificultate, însă și-a recunoscut părinții la mașina salvării, chiar dacă nu era coerent în vorbire. Încă din timpul meciului, reprezentanții clubului nostru sunt în permanentă legătură cu medicii și familia lui Luca și avem toată încrederea că tânărul nostru jucător va reveni cât mai curând în vestiar alături de colegii săi.

Luca Mihai și clubul nostru vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de încurajare și așteptăm cu toții veștile bune!”, a anunțat Poli Iași pe căile oficiale de comunicare.

 

15-04-2024
07:34

Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Luca Mihai

Luca Mihai a fost accidentat grav de Josue Homawoo în prima repriză a meciului Dinamo – Poli Iași, scor 1-0, în etapa a 4-a din play-out-ul SuperLigii. Tânărul fotbalist din Copou a fost transportat de urgență la Spitalul Elias din București, cu multiple fracturi în zona urechii. 

Din informațiile FANATIK, internaționalul român de tineret a rămas pe toată durata nopții pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului din București. Luca Mihai va face noi investigații în cursul zilei de luni, 15 aprilie. 

Mijlocașul central va face un CT pentru a vedea cum au evoluat lucrurile după accidentarea groaznică suferită în urmă cu o zi. FANATIK a aflat că fotbalistul are mari probleme în zona urechii și are multiple fracturi în vecinătatea aparatului auditiv. 

Fotbalistul lui Poli Iași va primi un diagnostic concret după CT-ul pe care îl va efectua luni, 15 aprilie.  

Mijlocașul lui Poli Iași, Luca Mihai (20 de ani), a fost transportat în stare gravă la Spitalul Elias din București, după ce a fost lovit foarte puternic cu capul în zona cefei de Josue Homawoo, în prima repriză a meciul cu Dinamo, disputat duminică seară, pe stadionul Arcul de Triumf.

Luca Mihai are multiple fracturi craniene în zona urechii

Cătălin Sărmășan, impresarul internaționalului de tineret U21, a dezvăluit pentru FANATIK diagnosticul pus de medici lui Luca Mihai:

ADVERTISEMENT

”Multiple fracturi craniene de gradul 1 în zona urechii, timpan spart, stare de amnezie și somnolență profundă. Se așteaptă interpretarea celui de al doilea Computer Tomograf, dar medicii au zis că vor trebui să anunțe organele de anchetă, ca în cazul unui eveniment cu act de violență. Suntem la Elias, așteptăm cel de al doilea CT”.

La spital, se află și mama lui Luca Mihai, care era pe stadion în momentul producerii teribilei accidentări. Când a fost urcat în ambulanță, fotbalistul nu auzea și îi curgea sânge din ureche.

ADVERTISEMENT

Mihai Bordeianu: ”M-am speriat îngrozitor, i-a făcut capul de zici că l-a împușcat cineva”

Luca Mihai a fost izbit violent din spate de Josue Homawoo, în minutul 30 al partidei Dinamo – Poli Iași (1-0), iar arbitrul Ovidiu Hațegan i-a acordat doar cartonaș galben fundașului togolez.

Mijlocașul lui Poli Iași, Mihai Bordeianu, a acuzat dur maniera de arbitraj a lui Ovidiu Hațegan, considerat cel mai bun arbitru român. Fotbalistul s-a referit și la accidentarea horror suferită de Luca Mihai, transportat de urgență la spital cu guler cervical și mască de oxigen. Bordeianu a spus la flash-interviul acordat după meci:

ADVERTISEMENT

„Eu m-am speriat îngrozitor, i-a făcut capul de zici că l-a împușcat cineva. E incredibil! Luca lovește mingea, iar jucătorul lui Dinamo vine direct. Mi-e greu să reproduc!”.

Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, l-a scos la pauză pe Josue Homawoo.

Totul a fost împotriva noastră. Luca Mihai are multiple fracturi, hematom, hemoragie. Nu știu ce să mai zic. Au murit jucători pe teren. Am câștigat o echipă, o inimă. Am încercat, am luptat. Nu meritam ce s-a întâmplat. Bouhenna are fața umflată, de dinainte să ia roșu. Feicitări lui Dinamo pentru 3 puncte! Noi mergem supărați, avem 7 ore de drum. Jucătorii mei plâng la vestiar. Astăzi am văzut o adevărată echipă care a luptat împotriva tuturor” – Tony da Silva, antrenor Poli Iași

Cristi Balaj, critic cu Ovidiu Hațegan: ”Atac brutal. E roșu indiscutabil!”

Decizia lui Ovidiu Hațegan de a nu-l elimina pe Homawoo a fost aspru criticat de specialiști. Fostul arbitru FIFA, Cristi Balaj nu înțelege cum a judecat ”centralul” din Arad.

ADVERTISEMENT

„Ovidiu Hațegan, care în general arbitrează excelent și nu întâmplător a ajuns unde a ajuns și ne mândrim cu el când arbitrează afară și are prestații bune și în campionat. El tot ce face, face perfect de la început. Intervine prompt. Face aceste gesturi, pentru ca medicii să intervină, pentru că s-a întâmplat ceva grav.

Avem acest atac brutal asupra unui adversar. E greu să joci mingea care se află în fața unui adversar. Nu poți decât dacă treci prin el. Fiind o accidentare la nivelul capului, pentru că nu întâmplător a simțit (n.r. – Hațegan) că e nevoie de intervenția medicilor, clar s-a întâmplat ceva foarte grav.

Întrebarea e dacă e violență sau un fault grosolan. În ambele cazuri e roșu! Diferența e că la comportare violentă suspendarea e mai mare decât în cazul unui fault grosolan, care se consideră atunci când încerci să joci mingea. E roșu indiscutabil! Nici nu există discuții!”, a declarat Cristi Balaj, la FANATIK SUEPRLIGA, pe Prima Sport 1.

ANTRENORUL LUI POLI IAȘI, TONY DA SILVA, A VORBIT DESPRE SITUAȚIA LUI LIVIU MIHAI

ADVERTISEMENT