Sport

Lumea fotbalului îl plânge pe Gianluca Vialli. Imaginea postată de Walter Zenga și mesajele de adio ale foștilor colegi. Foto

Lumea sportului este în doliu după moartea lui Gianluca Vialli, răpus de cancer la 58 de ani. Walter Zenga și foștii coechipieri ai fostului atacant au reacționat emoționant.
06.01.2023 | 14:21
Lumea fotbalului il plange pe Gianluca Vialli Imaginea postata de Walter Zenga si mesajele de adio ale fostilor colegi Foto
Lumea fotbalului este în doliu după dispariția lui Gianluca Vialii. Sursă foto: hepta.ro.
ADVERTISEMENT
06-01-2023
12:39

Mesajele de adio ale foștilor colegi la moartea lui Gianluca Vialli. Imaginea emoționantă publicată de Walter Zenga

Gianluca Vialli a încetat din viață la vârsta de 58 de ani după ce a pierdut lupta cu cancerul pancreatic, însă fostul fotbalist italian nu a fost uitat de lumea fotbalului.

Prieteni, colegi sau rivali i-au adus un ultim omagiu fostului mare atacant al Squadrei Azzura. Walter Zenga, coechipier cu Gianluca Vialli la naționala Italiei, cu care a obținut medalia de bronz la Mondialul din 1990, a reacționat printr-o postare emoționantă pe rețelele de socializare.

„La revedere, Luca. Așa vreau să mi te amintesc. Odihnește-te în pace, prietene! O să-mi fie atât de dor de tine…”, a fost mesajul atașat fotografiei de Walter Zenga.

 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

O postare distribuită de Walter Zenga (@walterzenga_official)

De asemenea, foști coechipieri ai lui Gianluca Vialli la naționala Italiei, dar și rivali, și-au exprimat regretul cu privire la moartea fostului fotbalist, răpus de cancer la vârsta de 58 de ani. 

„La revedere, prietene. Odihnește-te în pace”, a fost reacția fostului fotbalist, actualmente antrenor la Real Madrid, Carlo Ancelotti.

„Cât de mult doare vestea asta… Ai fost un uriaș, și pe teren, și în afara lui. Ne vei lipsi tuturor”, a reacționat emoționant Franco Baresi, fostul fotbalist italian.

„Căpitanul nostru. Capitanul meu. Pentru totdeauna”, a spus Alessandro Del Piero. Adversarii lui Gianluca Vialli din naționala Angliei, Alan Shearer și Frank Sinclair, i-au adus un ultim omagiu atacantului cu peste 100 de goluri la naționala Italiei. 

„Odihnește-te în pace, Gianluca Vialli. Ce om iubitor și ce jucător minunat a fost!”, a spus Alan Shearer, fostul internațional englez. 

„Teribilă veste. Vialli a fost unul dintre cei mai drăguți oameni pe care i-am întâlnit în fotbal, uriaș manager și coechipier”, a spus și Frank Sinclair.

Gianluca Vialli s-a stins din viață la vârsta de 58 de ani după o lungă luptă cu cancerul la pancreas. Lumea fotbalului este în doliu după dispariția fostului mare atacant. Atât presa internațională, cât și fostele echipe de club îl plâng pe Gianluca Vialli.

Presa internațională îl plânge pe Gianluca Vialli: „Doliu în lumea sportului”

O nouă veste tristă cuprinde sportul mondial, după disparițiile lui Sinisa Mihajlovic și Pele. Gianluca Vialli, fostul mare atacant al Squadrei Azzura, a murit la doar 58 de ani din cauza unui cancer la pancreas.

ADVERTISEMENT

Presa italiană îl plânge pe fostul mare fotbalist al lui Juventus și Chelsea. Publicațiile au titrat emoționant trecerea în neființă a fostului atacant. „Lumea fotbalului este în doliu: a murit Gianluca Vialli! Unul dintre cei mai iubiți din toate timpurile ne părăsește la 58 de ani”, au scris jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.

„Lumea deplânge trecerea în neființă a lui Gianluca Vialli (1964-2023). La revedere „Stradivialli”, odihnește-te în pace”, a fost reacția celor de la Corriere dello Sport.

ADVERTISEMENT

„Adio Gianluca. Vialli a murit la 58 de ani: doliu în lumea fotbalului și a sportului”, au titrat jurnaliștii de la publicația italiană Tuttosport.

Daily Mail, unul dintre cele mai prestigioase publicații de sport din lume, a reacționat emoționant la moartea fotbalistului italian. „Gianluca Vialli a realizat tot ce și-a dorit pe teren și a dat dovadă de clasă adevărată pe parcursul lupte împotriva cancerului.

ADVERTISEMENT

Toată Italia este în doliu astăzi pentru un bărbat care a făcut o generație să se îndrăgostească de fotbal”au scris englezii într-un necrolog.

Juventus, Chelsea și Sampdoria, un ultim omagiu pentru Vialli: „Ciao Gianluca”

Gianluca Vialli a evoluat de-a lungul carierei la Cremonese, Sampdoria, Juventus și Chelsea. La cea din urmă, fostul mare atacant italian a fost coechipier cu fostul internațional român Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

Genovezii au reacționat după aflarea veștii cumplite, care a îndoliat lumea fotbalului mondial. Alături de Sampdoria, Gianluca Vialli a câștigat trei Cupe ale Italiei (1985, 1988, 1989), Cupa Cupelor (1990), Serie A și Supercupa Italiei (1991).

Ulterior, la Juventus, Gianluca Vialli a câștigat Cupa Cupelor UEFA în 1991. Patru ani mai târziu a realizat tripla cu „Bătrâna Doamnă”, reușind să câștige Serie A, Cupa și Supercupa Italiei. În 1996, regretatul fotbalist italian a câștigat Champions League alături de torinezi. De altfel, în postarea fostei campioane a Italiei, Gianluca Vialli apare în mâini cu trofeul celei mai titrate competiții inter-cluburi din Europa.

Gianluca Vialli, unul dintre cei mai titrați jucători din istoria fotbalului italian, nu a dus lipsă de trofee nici la Chelsea. În 1997, cu fostul mare fotbalist italian pe teren, Chelsea a câștigat Cupa Angliei, Cupa Ligii, un an mai târziu și din nou Cupa Cupelor în 1998, precum și Supercupa Europei pentru prima oară în carieră.

„Ne vei lipsi tuturor. O legendă pentru noi și pentru tot fotbalul. Odihnește-te în pace, Gianluca Vialli”, a fost mesajul postat de Chelsea pe Twitter.

Lumea fotbalului, în doliu după dispariția lui Gianluca Vialli

Președintele Federației Italiene de Fotbal și-a exprimat, de asemenea, regretul față de dispariția lui Gianluca Vialli.

„Sunt profund întristat. Am sperat până în ultima clipă că se va putea face o altă minune, totuși sunt alinat de certitudinea că ceea ce a făcut pentru fotbalul italian și tricoul albastru nu va fi uitat niciodată.

Gianluca a fost un om splendid și lasă un gol care nu poate fi umplut, în echipa națională și în toți cei care i-au apreciat calitățile umane extraordinare”, a fost reacția președintelui italian.

Watford, club din eșalonul secund al fotbalului din Anglia, i-a adus un ultim omagiu lui Gianluca Vialli. Fostul fotbalist, care are peste 100 de goluri pentru naționala Italiei, a antrenat-o pe Watford în 2001.

„Toți cei de la Watford FC sunt întristați să afle decesul fostului nostru manager Gianluca Vialli. Gândurile noastre sunt la familia și prietenii lui”, a fost reacția clubului englez pe rețelele de socializare.

„Aurelio De Laurentiis și Napoli se unesc în durerea familiei și a lumii sportului pentru dispariția lui Gianluca Vialli, un campion de neuitat și exemplu de mare profunzime umană”, a scris Napoli pe social media.

„Nu e puțin de spus, doar rugați-vă pentru Luca, el a încetat să mai sufere”, au fost cuvintele lui Antonio Cabrini, fostul fotbalist al Squadrei Azzura.

ADVERTISEMENT