Cei mai mulți luptători străini care au mers în Ucraina s-au întors extrem de dezamăgiți, fără să fi fost măcar o dată în prima linie.
„Sunt norocos că încă mai trăiesc, s-a apropiat foarte aproape de moarte”, a spus fostul soldat al Regimentului Regal 22, într-un interviu acordat La Presse.
După ce a petrecut două luni în Ucraina, Wali face o evaluare „destul de dezamăgitoare” a utilizării luptătorilor voluntari occidentali, care a început la începutul lunii martie, în urma unui apel al președintelui Volodimir Zelenski.
Numărul voluntarilor care s-au prezentat, peste 20.000 conform diferitelor estimări, a fost atât de mare încât guvernul ucrainean a fost nevoit să înființeze urgent Legiunea Internațională pentru Apărarea Teritorială a Ucrainei pe 6 martie.
Dar pentru majoritatea voluntarilor care s-au prezentat la graniță, să se alăture unei unități militare a fost un chin.
“Zelenski a făcut apel la toți, dar pe teren ofițerii erau complet neajutorați. Nu știau ce să facă cu noi”, a mai spus canadianul.
„Trebuia să cunoști pe cineva care știa pe cineva care țîți spune că în acea frizerie veche, ți se va da un AK-47. Trebuia să te chinui în acest fel cu tot echipamentul de soldat, culegând piese și muniții în stânga și în dreapta, în multe cazuri cu arme în stare mai mult sau mai puțin bună”, mai spune el.
“Chiar și pentru mese, de multe ori civilii le furnizează. La fel pentru combustibil. Trebuie să te organizezi constant, să cunoști pe cineva care cunoaște pe cineva.”
După câteva săptămâni pe teritoriul ucrainean, unii dintre cei mai experimentați soldați occidentali au ajuns să fie recrutați de către Direcția de Informații Militare Ucrainene, urmând să participe acum la operațiuni speciale în spatele liniilor inamice.
Alții, mai puțin experimentați, „sar de la un Airbnb la altul” în timp ce așteaptă să fie recrutați de o unitate care îi va duce pe linia frontului, spune Wali.
În cele din urmă, el însuși a spus că a tras doar două gloanțe în ferestre „pentru a speria” și că nu a intrat niciodată în raza de tragere a inamicului.
„Este un război al mașinilor”, în care soldații ucraineni „extrem de curajoși” suferă pierderi foarte mari din cauza bombardamentelor, dar „ratează multe oportunități” de a slăbi inamicul pentru că le lipsesc cunoștințele tehnice militare, rezumă el.
„Dacă ucrainenii ar fi avut procedurile pe care le aveam în Afganistan pentru a comunica cu artileria, am fi putut provoca măcel”, crede el.
Dar Wali nu-și ascunde dorința de a se întoarce acolo în ciuda tuturor lucrurilor. „Nu știi niciodată când luptătorii străini vor face diferența pe teren. Este ca un stingător: e inutil până ia foc ceva.”