Yosef Gitterz, un militar israelian în vârstă de 25 de ani, a fost ucis luni de o rachetă antitanc, în Fâşia Gaza. În timpul cât s-a aflat pe front, tânărul a compus o scrisoare pentru părinţii săi în care parcă şi-a anticipat sfârşitul.
“M-aş putea ascunde, dar ar fi împotriva a tot ceea ce cred şi preţuiesc şi împotriva a ceea ce cred că sunt. Prin urmare nu am de ales şi aş face acelaşi lucru dacă ar fi să aleg din nou”.
Așa le-a scris părinților săi sergentul Yosef Gitterz, în vârstă de 25 de ani, din Tel Aviv, care a fost ucis luni în luptele din Fâșia Gaza, iar marţi dimineața autorităţile au permis publicarea numelui, împreună cu numele unui alt luptător care a căzut pe front, sergentul Elisha Yonatan Lober, 24 de ani, din Mitshar.
Un purtător de cuvânt al Forţelor Armate Israeliene (IDF) a deschis cu emoţie scrisoare pe care Gitterz a scris-o pentru a-şi mângâia părinţii. “Dragă mamă și tată, te iubesc foarte mult. Am trăit o viață bună și interesantă. În același timp, nu mi-a fost niciodată frică de moarte.
Am făcut singur această alegere și am urmat-o până la capăt. M-am îndrăgostit de poporul meu. Nu am niciun regret. Vă iubesc foarte mult și sunt mândru că sunteți părinții mei. Mi-ați dat multe.
Am avut o viață foarte interesantă, bogată, fericită, unică. La moartea mea vreau să subliniez asta. Cu siguranță vă doare foarte mult, dar veți trece peste. Mi-ar plăcea foarte mult să faceţi asta, e principalul lucru pe care mi-l doresc. Amândoi aveți mulți oameni apropiați care să vă susțină. Vă rog să găsiţi ceva pozitiv în toate acestea. Ajutaţi Israelul“.
Yosef Gitterz, încorporat în batalionul 7029 din divizia 179, a murit luni în luptele din sudul Fâșiei Gaza, în urma unei lovituri cu rachete antitanc efectuate de teroriştii Hamas. În ultimii ani a făcut studii în domeniul medicinii și informaticii, iar în 2023 începuse să dezvolte un start-up.
În luptele de luni, din sudul Fâșiei Gaza, a fost ucis și sergentul Elisha Yonatan Lober, care a lăsat în urmă o soție însărcinată, un copil de 10 luni, pe cei doi părinți și opt frați. Lober era un luptător în batalionul 8104, din Divizia 179.
Numărul militarilor IDF morţi în războiul cu Hamas, declanşat în 7 octombrie, este de 491, iar 158 dintre ei au fost uciși de la începutul operațiunii terestre din Fâşia Gaza.