Life

Magda Catone și Emilia Popescu, dezmăț total alături de Loredana Groza! Video

Magda Catone și Emilia Popescu au arătat ce înseamnă distracție adevărată la un party unde a cântat Loredana Groza! Avem imaginile!
24.08.2023 | 13:44
Magda Catone si Emilia Popescu dezmat total alaturi de Loredana Groza Video
Magda Catone și Emilia Popescu au făcut show la un party, cu Loredana Groza. Foto: tiff.ro/ libertatea/ FANATIK. Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Magda Catone și Emilia Popescu le pot da clasă tinerilor în materie de distracție! Marile actrițe au făcut show total la un party la care a cântat Loredana Groza!

Magda Catone și Emilia Popescu, show total la un party cu Loredana Groza!

A fost mare petrecere marți, 22 august 2023, la Izvorani, chiar pe platourile de filmare ale cele mai noi producții marca Antena 1: Camera 609! Loredana Groza, care joacă, de altfel, și ea în serial, a încins atmosfera împreună cu actorii comediei romantice semnate de Ruxandra Ion.

ADVERTISEMENT

Printre participantele la petrecerea de la Izvorani, cele mai energice au fost actrițele trecute de 50 de ani, a căror tinerețe nu ține cont de vârsta din buletin! Magda Catone și Emilia Popescu le dau exemplu celor care au prejudecăți față de persoanele trecute de 50 ori de 60 de ani (n. red.: Magda Catone are chiar 64). Artistele au demonstrat că nu există o vârstă limită pentru a te simți bine!

FANATIK vă prezintă imaginile cu Magda Catone și Emilia Popescu. Mai spunem că nu au fost singurele actrițe care au știut să facă show alături de Loredana Groza. Și Nuami Dinescu a participat, e adevărat, nu atât de extrovertită, semn că Lori nu lasă pe absolut nimic indiferent atunci când pășește într-un loc.

ADVERTISEMENT

Magda Catone a cântat pe scenă cu Lori

Loredana Groza a încântat distribuția serialului Camera 609 cu cele mai cunoscute hituri ale sale. La unele dintre melodii au participat din plin marile actrițe care au rupt ringul în două.

Unul din momentele speciale de la petrecerea dată de Antena 1 odată cu lansarea noului serial a fost cel în care Magda Catone a urcat pe scenă alături de Loredana.

ADVERTISEMENT

Actrița a cântat împreună cu ea celebra piesă „Bună seara, iubite” – un duet la care nimeni nu s-ar fi așteptat! Nici Emilia Popescu nu s-a lăsat mai prejos. Când Lori a cântat „Trandafir de la Moldova”, Emilia a arătat că știe să danseze pe muzică populară.

S-a mișcat mai bine decât mulți tineri. A chiuit, s-a învârtit, a cântat și a râs alături de colegii ei actori. Lori le-a pus la încercare celor prezenți la party rezistența vocală. La acest capitol  a câștigat, de departe, carismatica Emilia Popescu!

ADVERTISEMENT

 

Pe Emilia Popescu o țin bine vocea și picioarele! Actrița, lecție de voie bună!

Colega de serial a lui Mihai Călin a ținut cel mai sus nota de la finalul cântecului tradițional, ca și cum și-ar fi dat ultima răsuflare, provocată, evident, de Loredana Groza. Lori i-a cerut apoi și lui Krem să dea dovadă că poate să cânte sus și să își țină vocea acolo timp de mai multe secunde, însă nu a putut-o detrona pe campioana petrecerii, Emilia Popescu!

 

La petrecere nu au participat doar Magda Catone, Emilia Popescu și restul distribuției din Camera 609. Au fost prezenți și protagoniștii telenovelei „Lia”, care s-au alăturat, de asemenea, distracției.

Pe lângă Magda Catone, Nuami Dinescu și Emilia Popescu, a impresionat și una din revelațiile serialelor de la Antena 1. Oana Zara (serialul Lia) a știut să facă atmosferă. E drept, Oana are deja experiență ca dansatoare. Tânăra a fost în multe spectacole alături de Loredana Groza.

Comedia „Camera 609” începe vineri, 25 august 2023, de la ora 20:30, la Antena 1. Din distribuția serialului mai fac parte Doina Teodoru, Mihai Călin, Virginia Rogin și Matei Negrescu, printre mulți alții.

ADVERTISEMENT