Zeci de magistrații belgieni s-au oferit voluntari pentru a vedea cum trăiesc deținuții din penitenciarele din țară. Experimentul pe care îl vor face durează însă doar câteva zile, urmând să se încheie mâine, 18 septembrie 2022.
Nu mai puțin de 55 de magistrați s-au oferit voluntari pentru a vedea cum trăiesc, în realitate, deținuții din penitenciarele din Belgia. Ei testează o închisoare din orașul Haren, un loc de detenție care urmează să se deschidă abia pe 30 septembrie și care are o capacitate de 1190 de locuri, informează Observator.
Conform sursei citate, cei 55 de magistrați belgieni vor fi tratați așa cum sunt tratați și deținuții de rând, dar, spre deosebire de aceștia din urmă, pot cere ca experimentul să se încheie în orice moment în cazul în care sunt prea grele condițiile.
Conform ministrului belgian al justiției, Vincent Van Quickenborne , cel care are în subordine penitenciarele din țară, alături de cei 55 de deținuți de ”rang înalt” vor lua parte la experiment și cei care fac parte din personalul închisorii.
De altfel, penitenciarul, explica ministrul, va avea ocazia să aibă o abordare modernă a situației, mai ales că închisoarea este una de tip nou, cu celule mici, cele mai multe individuale.
Conform ministrului, experimentul pe care l-a pus la cale cu ajutorul magistraților care s-au oferit voluntari să fie deținuți pentru două zile urmărește un lucru cât se poate de simplu: să îi responsabilizeze și mai mult pe judecători.
„Magistraţii ştiu, evident, cum merg lucrurile într-o închisoare, dar experimentarea directă le dă o ocazie unică, ceea ce le va putea fi de folos la pronunţarea unor pedepse în deplină cunoştinţă de cauză”, a explicat ministrul belgian al justiției, Vincent Van Quickenborne într-un comunicat de presă.
Iar asta va însemna că cei implicați în experimentul pus la cale de ministrul flamand vor avea ocazia să guste meniul zilnic al deținuților, vor face de serviciu la bucătărie, la spălătorie și nu vor avea acces la telefonia mobilă.
„Magistraţii participanţi – judecători în instanţe penale, judecători de instrucţie, procurori (…) – s-au oferit voluntari. Ei (…) vor trebui să respecte ordinele şi instrucţiunile personalului penitenciar. Obiectivul este de a face detenţia cât mai realistă posibil”, mai spune, conform sursei citate, ministrul Vincent Van Quickenborne.