News

Mai multe magazine Mega Image și Carrefour din Bucureşti, închise temporar de ANPC. Ce nereguli au găsit inspectorii

Mai multe magazine Mega Image și Carrefour din Bucureşti au fost închise temporar de ANPC. Acestea au primit amenzi în valoare totală de 45.000 de lei.
25.11.2021 | 23:25
Mai multe magazine Mega Image si Carrefour din Bucuresti inchise temporar de ANPC Ce nereguli au gasit inspectorii
ADVERTISEMENT

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a dat mai multe amenzi în ziua de joi, iar cele care au fost sancționate au fost mai multe magazine din București.

Este vorba, mai precis, despre trei magazine Mega Image și Carrefour din Bucureşti care au fost închise temporar de ANPC.

ADVERTISEMENT

Valoarea totală a amenzilor care au fost date a fost de 45.000 de lei.

Au fost descoperite o serie de nereguli în ziua de joi, în cadrul unei acțiuni efectuate sub conducerea lui Mihai Culeafă.

Aceasta a fost efectuată mai ales pentru că începe perioada sărbătorilor de iarnă, când tot mai mulți români intensifică cumpărăturile.

ADVERTISEMENT

„Pe data de 25.11.2021, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov, sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, a desfăşurat o serie de acţiuni de verificare a modului în care operatorii economici care comercializează produse alimentare respectă prevederile legale din domeniu, ţinând cont că ne aflăm la începutul sezonului marcat de sărbătorile de iarnă, moment în care achiziţia de astfel de produse se intensifică”, se arată în comunicatul ANPC transmis de Agerpres.

Neregulile descoperite de ANPC fac referire la mai multe aspecte. De exemplu, în vitrina caldă unde se comercializau produse alimentare se aflau mucegai, rugină și grăsime.

ADVERTISEMENT

Și în vitrinele de patiserie și panificație au existat nereguli, tăvile din inox fiind într-o stare de degradare, ele având praf, rugină și resturi alimentare.

De asemenea, erau comercializate alimente care nu mai erau în stare bună, unele fiind deshidratate sau chiar lovite.

ADVERTISEMENT

Spațiile în care era gătită mâncarea caldă comercializată aveau urme de o rugină și s-a mai descoperit și că baia de prăjire de la unul dintre magazine a fost utilizată excesiv.

Declarațiile șefului ANPC după controalele efectuate

Mihai Culeafă a spus că noua deviză a ANPC va fi despre curățenie și chiar a transmis că e „inadmisibil” ca operatorii economici să pună profitul în fața sănătății românilor.

“Nicio zi fără curăţenie! Aceasta va fi noua deviză a ANPC atâta vreme cât voi fi preşedintele acestei instituţii.

Este inadmisibil ca unii operatori economici să folosească sănătatea românilor pe post de monedă de schimb pentru profituri.

Vreau să se înţeleagă foarte clar faptul că nu mai acceptăm să găsim în continuare praf, rugină, fructe stricate, vitrine neigienizatemizerie care să pună în pericol sănătatea consumatorilor!”, a declarat preşedintele ANPC, Mihai Culeafă.

ADVERTISEMENT