Sport

Măldărășanu, mesaj pentru jucători după Hermannstadt – Oțelul 4-1: “V-am mințit!”

Antrenorul celor de la Hermannstadt, Marius Măldărășanu, a recurs la o tactică ingenioasă înainte de partida cu Oțelul, câștigată categoric cu scorul de 4-1.
02.03.2024 | 20:58
Maldarasanu mesaj pentru jucatori dupa Hermannstadt  Otelul 41 Vam mintit
Marius Măldărășanu a recunoscut la finalul partidei că și-a mințit jucătorii pentru a-i motiva. Sursă foto: Sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Jucătorii antrenați de Marius Măldărășanu au reușit să ajungă pe loc de play-off în urma victoriei cu Oțelul, poziția a 6-a, la egalitate de puncte cu UTA. Sibienii vor înfrunta în ultima etapă a sezonului regulat pe CFR Cluj.

Minciuna cu care și-a motivat jucătorii

Tehnicianul sibienilor, Marius Măldărășanu, a recurs la o tehnică demnă de psiholog pentru a-și impulsiona jucătorii înainte de duelul cu Oțelul. Pentru sibienii, o victorie cu moldovenii reprezenta ultima șansă de a se mai califica în play-off. Măldărășanu spune clar că încă mai speră la play-off și se va bate până în ultima etapă.

ADVERTISEMENT

“Înainte de meciul cu Galați, le-am spus băieților că meciul cu CFR Cluj va fi mai ușor. Acum o să le spun: ”V-am mințit!”. Ne batem până în ultima etapă. Știm regulamentul. Până atunci, mă bucur că suntem pe locul șase”, a recunoscut antrenorul la finalul partidei.

Marius Măldărășanu și-a lăudat jucătorii la finalul partidei câștigate categoric în fața unei echipe care a pierdut foarte greu în acest campionat, Oțelul Galați. Fostul rapidist s-a declarat mulțumit și de jucătorii care au intrat de pe bancă, lăudând evoluția acestora.

ADVERTISEMENT

”Au intrat foarte bine băieții. Până la urmă, banca ajută să îți îndeplinești obiectivul. Atacanții se hrănesc cu goluri, dar mă interesează echipa și nu individul. Până acum nu s-a întâmplat să cert un jucător”, a declarat Măldărășanu.

După partida pierdută cu Dinamo, în runda trecută, Marius Măldărășanu a avut un atac destul de dur la adresa arbitrilor. De această dată, tehnicianul nu a avut de comentat prestația acestora, limitându-se să vorbească doar de echipa sa. De altfel, antrenorul spune că nu ar fi o dezamăgire dacă echipa sa nu se va califica în play-off.

ADVERTISEMENT

“Nu e o dezamăgire dacă ratăm play-off-ul. Obiectivul este să terminăm pe un loc mai bun în clasament decât sezonul trecut”, a concluzionat antrenorul celor de la Hermannstadt, Marius Măldărășanu.

Momentul cheie al jocului

Un moment important al partidei l-a reprezentat golul de 2-1 al lui Daniel Paraschiv, venind în minutul 44, chiar înainte de pauză. Atacantul celor de la Hermannstadt a transformat un penalty și a ajuns la opt reușite în acest sezon.

ADVERTISEMENT

“Ne bucură faptul că am făcut o partidă bună, toți jucătorii și-au făcut simțită prezența. Mă bucur de această victorie, indiferent de deznodământul final, dacă ne calificăm sau nu, în play-off. Plecăm cu a 4-a șansă în această luptă pentru calificarea în play-off. Nu avem nimic de pierdut, mergem și ne bucurăm de fotbal în ultima etapă la CFR Cluj” , a declarat Paraschiv.

ADVERTISEMENT