News

Marcel Ciolacu le declară război șoferilor băuți sau drogați. Aceștia vor rămâne fără mașină dacă sunt prinși

Marcel Ciolacu le declară război tuturor șoferilor care se urcă drogați sau băuți la volan și le transmite că susține confiscarea mașinilor în acest caz.
02.09.2023 | 16:43
Marcel Ciolacu le declara razboi soferilor bauti sau drogati Acestia vor ramane fara masina daca sunt prinsi
Marcel Ciolacu le declară război șoferilor băuți sau drogați. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Anunțul premierului PSD vine după ce ministrul de interne Cătălin Predoiu susținea același scenariu în urmă cu o săptămână. Propunerea legislativă va ajunge în curând în Parlament, iar acum șoferii care se urcă băuți sau drogați la volan au toate motivele să nu o mai facă, pentru că vor rămâne fără autoturismul mult iubit.

Marcel Ciolacu le declară război șoferilor băuți sau drogați

Totodată, șoferii vor rămâne fără dreptul de a conduce un autoturism timp de 10 ani, într-o țară unde tot mai mulți astfel de indivizi iresponsabili sunt mulțumiți să se urce la volan băuți sau drogați pentru că legea e foarte blândă. “Domnul Cazanciuc ne-a prezentat și modificările legislative în ceea ce privește prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri și este o prioritate legislativă.

ADVERTISEMENT

Vom veni cu această propunere în primele 2 săptămâni ale acestei legislaturi a Parlamentului. Îmi cer scuze, chiar a fost o perioadă destul de încărcată. Vor fi măsuri și pentru cei care vor conduce sub influența alcoolului și sub influența drogurilor, măsuri drastice și propuneri venite și de la colegi, conform Antena 3.

Așadar, timp de cel puțin 10 ani să nu mai ai dreptul să deții un permis de conducere când vei fi depistat de către poliție într-o astfel de situație și chiar confiscarea autovehiculului pe care îl folosești în momentul infracțiunii“, a transmis premierul Marcel Ciolacu. Ministrul de interne Cătălin Predoiu anunțase în urmă cu o săptămână că va propune ca drogații să rămână fără autoturism.

ADVERTISEMENT

Asta, pentru a-i obliga pe aceștia să se gândească de zece ori înainte de a comite o astfel de infracțiune. ”Confiscare obligatorie a mijloacelor de transport în care șoferul a fost depistat cu droguri sau a fost confirmat pozitiv la consum de droguri. Este o prevedere care funcționează și în state membre ale UE. Suspendarea/anularea înmatriculării unei mașini care are RCA, similar soluției actuale la ITP”, declara Cătălin Predoiu.

Autoritățile din România pot lua ca exemplu modelul letonian, pentru că Letonia confiscă anual mii de mașini, într-o țară cu doar 1.9 milioane de locuitori, însă cu mulți indivizi mari amatori de alcool. Mai mult, autoritățile din Letonia trimit aceste autoturisme confiscate în Ucraina, pe front, acolo unde sunt folosite după bunul plac de ucraineni.

ADVERTISEMENT

”Este de fapt înfricoșător când realizezi câte mașini circulă cu șoferi în stare de ebrietate”, explica Reinis Poznaks, fondator al ONG-ului Twitter Convoy, însărcinat de Guvern să șă livreze vehiculele confiscate în Ucraina. Conform legii, orice șofer care este prins cu o alcoolemie de 1.5 mg de alcool la 100 ml de sânge, de trei ori peste limita legală, își pierde autoturismul și nu are nicio măsură de a contesta decizia.

Ulterior, mașinile sunt scoase la licitație, însă mai în glumă mai în serios, autoritățile au recunoscut că nu pot ține pasul cu bețivii. ”Statul nu mai poate vinde mașinile la fel de repede cum beau oamenii”, s-au plâns autoritățile. În consecință, autoturismele vor fi trimise pe front, unde vor fi folosite de cine are nevoie.

ADVERTISEMENT

”Nimeni nu se aștepta ca oamenii să conducă în stare de ebrietate atât de multe vehicule, încât statul să nici nu le mai poate vinde la fel de repede cum beau oamenii. Deci, de aceea am venit cu ideea să le trimitem în Ucraina”, a completat Poznaks. Letonia a trimis deja peste 2000 de autoturisme în Ucraina, potrivit datelor oficiale.

ADVERTISEMENT