Sport

Marco Dulca, răbufnire cu ochii în lacrimi după Chindia – Rapid: „Arbitrați-ne corect!”. MM Stoica i-a dat dreptate: „Avem nevoie acută de VAR”

Marco Dulca a avut o răbufnire după duelul dintre Chindia Târgoviște și Rapid, scor 2-2, partidă în care trupa lui Emil Săndoi a jucat cu doi oameni în minus încă din prima repriză.
19.11.2021 | 22:57
Marco Dulca rabufnire cu ochii in lacrimi dupa Chindia  Rapid Arbitratine corect MM Stoica ia dat dreptate Avem nevoie acuta de VAR
Marco Dulca, răbufnire cu lacrimi în ochi după Chindia - Rapid. Sursă foto: youtube.com
ADVERTISEMENT

Jucătorul Chindiei a fost nervos pentru golul egalării al Rapidului, care a fost înscris dintr-un ofsaid clar, nesemnalizat de arbitrul Andrei Chivulete.

Și Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului, i-a dat dreptate lui Marco Dulca, despre care a spus că îl înțelege perfect.

ADVERTISEMENT

Marco Dulca, răbufnire cu ochii în lacrimi după Chindia – Rapid 2-2

Marco Dulca a avut o răbufnire cu ochii în lacrimi după remiza dintre Chindia și Rapid, la finalul căreia giuleștenii au obținut un punct, după un gol marcat din ofsaid, în condițiile în care trupa lui Mihai Iosif a jucat cu doi oameni în plus încă din prima repriză:

„Arbitrați corect, la al doilea gol a fost un ofsaid de un metru. Trăgeam de noi în nouă oameni, aproape vomitam. Cu FCSB la fel, greșeli de arbitraj, pierdem pe final, la fel și cu Craiova.

ADVERTISEMENT

Când arbitrează în Champions League toate lucrurile sunt normale, nu se fac greșeli, doar când sunt în campionat, nimeni nu mai vede faze clare!”.

„Aud prin platouri că Rapid nu a câștigat că a venit vremea rece, dar de noi nu se spune nimic. Că am jucat în nouă și am dat două goluri nu mai spune nimeni nimic? Nu e corect așa.

ADVERTISEMENT

Noi suntem o echipă mică, luptăm, dar vrem să avem aceleași drepturi ca și restul echipelor. Dacă luați toate punctele din greșeli de arbitraj, noi eram mai sus. Nu găsesc răspunsul sincer.

Când rămânem cu doi oameni în minus e normal să ne mobilizăm. Eu nu mai înțeleg nimic”, a mai spus Marco Dulca la finalul meciului.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica îi dă dreptate lui Marco Dulca

Mihai Stoica i-a dat dreptate lui Marco Dulca și susține că din cauza arbitrajului Chindia a pierdut două puncte: „Din păcate, dacă scoatem din context faza golului doi, puteam spune multe. Chindia merita victoria și ar fi fost perfect meritată.

Din nou se pune problema acută a arbitrajului video. Pur și simplu le-au luat două puncte. Rapid are probleme mari, mai ales când trebuie să atace. Are mulți jucători din Liga 2, care au ani în spate în Liga 2”.

„Când Rapid trebuie să atace are probleme, sunt cam lenți și le e mai ușor să păstreze rezultatul.

E explicabil pentru mine ce s-a întâmplat. Eu mă gândeam la un 0-0, nu mă așteptam niciodată să primească două goluri cu doi oameni în plus”, a mai spus MM Stoia, la TV TelekomSport.

„Trebuie felicitat Emil Săndoi, un mare Oscar pentru el pentru cum a jucat astăzi, în special în repriza a doua. A gândit perfect tactica în nouă oameni”, a spus și Daniel Pancu la finalul confruntării.

ADVERTISEMENT