Mare speranță la Steaua în 2016, Sebastian Chitoșcă a dispărut din fotbal la numai 26 de ani. Motivul cutremurător ține de viață și de moarte. VIDEO / EXCLUSIV

Sebastian Gabriel Chitoșcă era considerat cu 8-9 ani în urmă cel mai bun „produs” al pepinierei fotbalistice de la Ceahlăul Piatra Neamț. Se antrena cu prima echipă de la 14-15 ani, debuta în prima ligă la 18 ani, în septembrie 2011, în Ceahlăul – Concordia 0-0, era transferat cu statut de mare speranță la Steaua în octombrie 2015, alături de Doru Popadiuc și Cătălin Ștefănescu, alți doi tineri de mare perspectivă pe atunci. Și…

Mare speranță la Steaua în 2016, Sebastian Chitoșcă a dispărut din fotbal la numai 26 de ani dintr-un motiv cutremurător, care ține de viață și de moarte

…Și, din păcate atât pentru el, cât și pentru fotbalul românesc, la fel ca și alți fotbaliști a căror ascensiune fulminantă s-a frânt la Steaua/FCSB, nu-i ușor să crești sub comanda unică a comandantului unic Gigi Becali, cariera sa a intrat într-o perioadă de împrumuturi pe la alte echipe, pe unde a jucat și n-a jucat, a mai prins doi ani buni la FC Botoșani (2016-2018), ultima echipă la care a fost legitimat fiind U Cluj, în primăvara lui 2019.

După care marea speranță Sebastian Chitoșcă a dispărut, pur și simplu, din peisajul fotbalului românesc. Avea 26 de ani. FANATIK l-a găsit pe Sebastian Chitoșcă și a aflat chiar de la el, în EXCLUSIVITATE, povestea dramatică a retragerii sale premature din fotbal.

Ultimul meci l-a jucat în barajul pentru Casa Pariurilor Liga I dintre U Cluj și Hermannstadt

Așadar, Sebastian Chitoșcă, unde a dispărut brusc Sebastian Chitoșcă, fotbalistul atât de promițător din prima jumătate a decadei 2010-2020?
– Da, am dispărut foarte, foarte rapid din fotbal la o vârstă de 26 de ani, după ultima mea experiență de la U Cluj, ultimul meu meci a fost barajul cu Hermannstadt, pe care l-am jucat pentru promovarea în Liga I cu U Cluj.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Ați pierdut acasă, ați câștigat în depasare, dar au rămas în prima ligă sibienii datorită unui gol în plus marcat…
– Da, am jucat titular atunci, la Hermannstadt, am bătut cu 1-0, dar nu ne-am putut mobiliza mai bine, am cedat psihic, pentru că eram echipă de liga a doua, cu toate că eram jucători cu experiență, n-am avut puterea să mai dăm un gol, așa simțeam atunci. Ăla a fost ultimul meu meci.

Și înainte?
– Înainte să ajung la U Cluj am jucat 30 și ceva de meciuri în Liga I pentru Botoșani, într-un an și un pic, unde am marcat trei goluri și am dat patru pase de gol și unde mi-am făcut treaba excelent, că nu poți să joci atâtea meciuri dacă nu poți să-ți faci treaba, ne băteam la play-off, noi, Botoșaniul, am ratat două sezoane la rând play-off-ul la un punct, practic în ultimul meci întotdeauna, am fost titular incontestabil, atât pe postul meu, cât și pe alte…

„La Botoșani aveam 3.500 de euro net și bonusuri de performanță”

Care este postul tău, unde îți plăcea să joci?
– Postul meu de bază a fost mijlocș stânga sau dreapta. Acolo am evoluat majoritatea meciurilor mele.

Deci nu te „împiedici” nici în stângul, nici în dreptul…
– Nu, depindea foarte mult de cerințele antrenorului. Dacă juca, de exemplu, cu centrări pe atacanți, jucam stânga, că asta trebuia să fac, să centrez, având piciorul stâng de bază și calitatea de a centra bine. Dacă antrenorul cerea un sistem de joc cu o tactică de a ataca pe zona centrală și de a intra în interior cu mingea la picior să șutăm la poartă, jucam în dreapta. Și în ultimele șase, șapte meciuri, până când a venit domnul Liviu Ciobotariu în locul domnului Costel Enache la Botoșani, am jucat și fundaș stânga. Unde m-am descurcat destul de bine.

Digisport.ro

FOTO "Arată dezgustător". S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: "N-aș face la fel"

Și atunci de ce ai plecat de la Botoșani?
– După un sezon bun de Liga I mă așteptam să am ceva propuneri… Dar pentru că a venit regula asta cu U21 cu un jucător în plus, la Botoșani mi s-a transmis că, uite, având un salariu ok, adică la nivel de titular…

Cât? Acum apoți să spui că nu mai ești în Liga I…
– La Botoșani aveam 3.500 de euro net și bonusuri de performanță. Un salariu destul de OK… Asta era media salarială la Botoșani în anul respectiv…

Scos din echipă de regula celui de-al doilea jucător U21

Vorbim de 2018…
– Sezonul competițional 2018-2019. Eu nu-mi dau seama că a trecut atâta timp pentru că la mine s-au petrecut lucrurile foarte rapid. Ideea care e: noul antrenor, domnul Liviu Ciobotariu, au venit cu altă tactică la echipă și clubul cu altă strategie, de a promova în următorul sezon de Liga I un junior pe postul meu. Pentru că, automat, având doi în echipă din sezonul următor, trebuiau să se pregătească de atunci, mai erau trei, patru etape până se termina sezonul și mi-au transmis că trebuiau să pregătească în locul meu un alt copil.

OK, niciun fel de problemă, mi-au spus… Nici nu acceptam postura de rezervă, pentru că meritam să joc, nu era nimeni peste mine, pe poziția aia, în momentul ăla la echipă pentru că Golofca plecase, Roman plecase… la Steaua… rămăsesem eu cu Ongenda, care el juca într-o parte, eu în cealaltă parte.

N-aveam cum să accept chestia asta, să rămân rezervă pentru a se promova un junior. Am acceptat decizia clubului, ne-am înțeles foarte bine, n-am avut niciun fel de problemă, sunt niște oameni extraordinari cei de la Botoșani…

Adică ți-ai luat banii… ca să știe lumea… clubul a fost OK…
– Nu au fost probleme. Clubul mi-a spus „Poți să rămâi la noi până în vară, să vedem ce se întâmplă”. Am spus că am avut o perioadă moartă deja, la Steaua, voi m-ați luat de la Steaua la schimbul ăla cu Golofca, dacă mai am și acuma, după un an bun, iar încă o perioadă moartă, cariera mea s-a dus. Nu pot să stau.

Și am plecat cu gândul că o să-mi găsesc sută la sută o echipă… jucând meci de meci, deci cu meciuri în picioare, am zis că-mi găsesc, n-am cum să nu-mi găsesc echipă. OK, mi-am reziliat cu Botoșaniul, era iarna, în 2019…

Eu n-am făcut asta niciodată, să încep să sun lumea, „Nu vrei un mijlocaș stânga, nu vrei un fundaș dreapta?”, n-am făcut chestia asta… Am zis că poate m-a văzut și pe mine cineva în meciurile alea și o să mă sune cineva.

Ceva propuneri au fost, dar nu am vrut să mă duc la Liga a II-a, sincer… și pe un salariu cu care familia mea nu putea să facă nimic cu el. Adică să te duci să joci la Liga a II-a pe 1.000 – 1.500 de euro, tu fiind din alt oraș, sunt bani de mâncare și de cazare.

Eu, la 26 de ani, atât aveam atunci, nu puteam să-mi iau soția după mine să mergem într-un alt oraș și să spun „Hai că am venit să joc fotbal ca să mâncăm”. Și nici familia mea nu a fost de acord, ei fiind stabiliți în Germania.

Am fost refuzat, practic, de majoritatea echipelor de Liga I, că acolo eu ținteam, Liga I, după o sută și ceva de meciuri în Liga I nu puteam să țintesc Liga a II-a la 26 de ani. Adică jucam la 19 ani Liga I, când campionatul era mult mai puternic ca acum și nu pot să joc acum, când am devenit într-adevăr fotbalist?

După perioada de la Steaua, când am învățat foarte multe lucruri, în care m-am călit, în care am văzut ce înseamnă fotbalul cu adevărat… Nu puteam să accept să mă duc să joc la Liga a II-a pe un salariu OK pentru Liga a II-a, dar pentru mine nu!

Nu ajungea…
– Nu ajungea pentru mine! La modul de viață… un mod modest… pe care eu îl aveam.

De la Steaua la CSA Steaua

La vremea respectivă, ai spus, familia era stabilită în Germania… părinți, frate…
– Soră… nu aveam pe nimeni în România. Doar eu și soția. Și nu am putut să accept o propunere la Liga a II-a. De unde ultima propunere a fost de la Farul Constanța, mi-a dat mesaj domnul Ciprian Marica și mi-a spus „Te vreau, îți putem oferi 1.000 de euro salariu”. Și-am spus „Îmi pare rău, nu pot să vin pe salariul ăsta, nu pot să vin la Liga a II-a să joc fotbal doar ca să joc și eu fotbal”.

Nu mi-a plăcut niciodată să păcălesc fotbalul, nici pentru bani, nici nu am păcălit fotbalul, adică nu am luat niciodată o sumă de bani mai mare decât o meritam. Eram titular, îmi luam banii respectivi, dacă clubul mi-i dădea înseamnă că îi meritam. Nicodată n-m stat la o echipă mai mult de o lună, două, trei fără să joc și să le iau banii pe degeaba.

La Steaua…
– Nici la Steaua n-am stat! La Steaua am fost împrumutat. Iar ultima propunere, pe ultima sută de metri, am avut-o de la CSA, Steaua Armatei, unde am vorbit cu domnul Oprița, m-a sunat, mi-a spus că mă dorește foarte mult, că mă știe, sunt un jucător foarte bun și pot să ajut echipa.

Proiectul îmi plăcea, numai că mă… mânca chestia asta, de ce să nu mai joc eu la Liga I când eu puteam să joc lejer… Când vedeam ce se întâmplă în Liga I… Puteam să joc! Și m-a frustrat, m-a mâncat ideea asta, de ce să ajung eu la Liga a IV-a?! OK, proiectul era frumos, salariu era decent pentru Liga a IV-a… mai mult decât mi-a oferit Farul Constanța!

Dar era Liga a IV-a…
– Dar era Liga a IV-a… Eu, la 26 de ani, nu puteam… Băi, 26 de ani, Liga a IV-a… e nasol… Adică nu mă mai așteptam să progresez decât încă vreo trei ani, făceam 29-30 de ani și tot nu mai plecam nicăieri… De la Liga a IV-a nu te mai ia nimeni, indiferent cum te cheamă.

Am stat pe gânduri vreo două săptămâni, oamenii m-au așteptat, până la urmă le-am spus că nu mai vin. Nu voiam să-i încurc, deși, la disperare, mi-am dat acprdul că vin. I-am dezamăgit puțin pe oameni, dar, cu toare că i-am dezamăgit, ei tot mă acceptau! Și le-am spus „Din păcate, nu!”…

Decizie finală…
– Cea mai mare decizie… Iar cel mai important motiv al meu pentru a mă retrage din fotbal, pe lângă chestiile astea, că nu am avut condiții bune pentru a mă exprima în continuare ca fotbalist, condiții pe care le voiam eu, a fost ce s-a întâmplat cu fratele meu.

Drama care l-a decis să renunțe la fotbal: fratele său a fost la un pas de moarte după un pumn luat de la un fost pușcăriaș

Drama prin care a trecut fratele tău… și trece în continuare… Cum s-a întâmplat?
– Adevărul gol-goluț a fost așa: a venit în concediu, cu familia… el este stabilit în Germania de zece ani, a lucrat șapte ani acolo, acum nu mai lucrează că nu mai poate… având urmările de la acel incident… Deci a venit în concediu în țară vara trecută, s-a dus la o terasă, ca să mănânce și el, ca tot omul, niște mici, cu doi prieteni…

Unde asta?
– În „Ștrand”, în Piatra Neamț. El avea euro la el și ca să acopere nota de plată, auzind pe cineva că se acceptă euro, la bar, a zis „OK, o să plătesc cu euro și o să-mi dai tu restul”.

Nota de plată era undeva la 100 și ceva de lei. Dând 100 de euro, a așteptat și el restul. Un individ, un criminal, că nu pot să-l numesc altfel, pentru că a mai făcut închisoare 15 ani tot pentru crimă, și are patru ani „coadă”, eliberat cu legea aia a compensației… nu știu exact cum că n-am de unde să știu… fiind prieten cu patronul de acolo, a zis că „Ce rest mai vrei, mă?!”, că nu știu ce și nu știu cum…

Fratele meu i-a spus „Cum?! Ți-am dat banii, dă-mi restul! Ești chiar așa…”… Și l-a jignit… i-a zis „Ești chiar așa…”, nu știu dacă pot să zic… Ce mai, l-a făcut „țigan”… i-a spus „Ești chiar așa de țigan?!”… Pentru că era țigan și arăta ca un țigan! Omul fiind unul masiv.

Cum îl cheamă?
– Nici nu știu cum îl cheamă… Nici nu m-a interesat… Nu sunt un tip răzbunător și n-am căutat să mă informez despre acea persoană, nu există pentru mine.

Când s-a întors fratele meu după ce l-a jignit și i-a spus „țigan”, ăla i-a dat un pumn direct în cap, fratele meu a căzut cu capul de marginea terasei, exact de muchia marginii, de lemn, a căzut și acolo a rămas.

Smurdul a venit foarte repede și l-a dus la spital, dar fratele meu era deja în comă de gradul IV. Creierul mic inundat de sânge, la creierul mare hematom.

A fost transportat de urgență la Iași, a fost operat la Iași, operația a reușit, a oprit sângerarea, iar la două zile după operație fratele meu dădea să deschidă ochii, dar nu putea…

Calvarul incertitudinii l-a „stors” 7 kilograme la căpătâiul fratelui care nu mai deschidea ochii…

Tu unde erai când s-a întâmplat incidentul?
– Eram în București, eram cu CSA Steaua să negociem, dacă accept sau nu accept. Chiar dacă acceptam, tot plecam, mai bine că nu am acceptat, că s-a întâmplt nenorocirea asta cu fratele meu.

Cine te-a anunțat?
– M-a anunțat soția mea… Doamne… (s-a albit brusc la față, parcă a retrăit șocul momentului când a aflat ce-a pățit fratele lui, pe care îl cheamă Vlad) …și mi-a spus direct „Vezi că Vlad e în comă, la spital!”. M-am urcat în mașină și am ajuns acolo în patru ore și un pic… Patru sute și ceva de kilometri… Nebunește am condus…

Am ajuns la fratele meu, era deja la Iași, nu puteam să intru la el, am așteptat până zilele următoare… După două zile de la operație doctorul a zis că „Nu e bine… Trebuie să-l operăm iarăși”...

L-au operat iarăși, ne-au spus că primele 24 de ore sunt critice, ne rugam să treacă și peste operația asta… cu toate că, de la impact, i s-au dat 6% șanse de viață, iar, dacă trăiește 99% rămâne legumă…

Acuma nici noi nu mai știam, să trăiască, să nu mai trăiască… Noi cum îl știm pe Vlad, nu puteam să acceptăm să trăiască așa, ca o legumă… Îl chinuiam… Nici nu știam cum era mai bine… Dar ne rugam să trăiască, evident!

În fiecare zi, zi de zi, ne-am dus Piatra – Iași, Iași – Piatra, noi nu aveam dreptul la informații, fiind la terapie intensivă nu putea să-ți dea nimeni informații despre starea lui. Așteptam cu sufletul la gură ora unu, când era vizita…

În două săptămâni, de la 65 de kilograme am ajuns la 57, un stres infernal… pentru mine… zi de zi ducându-mă la fratele meu la spital mă rugam să deschidă ochii… nu mai deschidea ochii, era în comă…

Asta era în august 2019?
– Da… în vara lui 2019… Mă rugam să deschidă ochii. El mișca, impulsiv mișca, dar erau mișcări necontrolate, el era în comă… Doctorul, tot timpul când intra la vizită ne spunea că starea lui nu s-a agravat, dar nici nu s-a îmbunătățit. Organele lui erau bune, funcționau, de asta și se spera, că-i tânăr…

Întors în comă de o pneumonie cauzată de patul de spital

Vlad este mai mic, mai mare decât tine?
– Mai mare, are 35 de ani… Organele lui funcționau și doctorii spuneau „Șansele sunt rezervate, dar trebuie să sperăm, pentru că e tânăr și sunt șanse”.

După șase zile fratele meu a deschis un ochi. Dar nu de tot… A deschis jumătate un ochi… Noi îi spuneam „Ne cunoști? Ne auzi?”… Eram speriați… Niciun semn, doar îl deschidea și atât…

A doua zi după ce a deschis ochiul ne-am dus la spital, îl voiam mai bine… nu era mai bine… Era înapoi în comă… A șaptea zi, cum ar veni… Făcuse pneumonie, febră 40, pneumonia l-a dat înapoi, l-a băgat înapoi în comă. Nu mai putea să respire singur.

Pneumonia din cauza unei aprinderi la plămâni…
– Da, din cauza poziției pe spate. Patul nu era atât de performant ca să schimbe poziția stânga, drepata… doctorii ne-ai spus de riscul să facă pneumonie. Și a făcut-o!

După patru zile iar de comă a reușit iar să iasă… și-a făcut antibioticul efectul. A reușit să treacă și peste pneumonie, a început să deschidă ochii.

Fratele meu lucrând în Germania și având asigurare, au intervenit medicii de acolo. Pentru că după ce a scăpat de pneumonie, la câtva zile era transportabil fiind stabil.

Vlad a fost dus în Germania cu un avion trimis de asigurarea medicală de acolo!

Ce lucra fratele tău în Germania?
– A lucrat ca șofer la o firmă de sushi, livra sushi la marketuri mari. Au intervenit medicii din Germania, au venit cu un avion privat, l-au transportat în Germania…

Totul în cadrul asigurării medicale?!
– Da, medicii de la Iași au rămas mască, au zis „Cine e băiatul ăsta?”… Și încă ceva țin să scot în evidență. După ce s-a intervenit din Germania, deja lumea vorbea altfel cu noi… Ca și cum era alt pacient. „Cine e? Cum? Ce a lucrat?”, astea erau întrebările dintr-o dată.

Au venit doctorii nemți, i-au făcut teste să vadă dacă e transportabil, au zis că e transportabil, l-au luat în Germania și lucrurile s-au îndreptat. Ușor, ușor fratele mei și-a revenit.

Tu atunci ai mai rămas în țară?
– Nu, imediat cum l-a dus pe fratele meu în Germania, am părăsit România. Și ajungând acolo, nici n-am mai plecat din Germania timp de șase luni, stând cu fratele meu.

Fotbalistul Sebastian Chitoșcă s-a făcut vopsitor auto în Germania

Până atunci, tu ai mers la familie, în Germania, fără să ai gândul să rămâi acolo…
– După două luni de stat zi de zi la spital cu fratele meu deja era prea târziu să mă mai întorc în România, campionatele erau începute, echipele își făcuseră loturile… Și am luat decizia cu soția mea să ne mutăm în Germania, să fim alături de familie, definitiv. După două luni m-am angajat cu carte de muncă…

În ce domeniul? Ce muncești?
– Îmi vine să și râd… Pregătitor auto la o vopsitorie care lucra pentru niște reprezentanțe, un loc de muncă OK. Mi-a plăcut, am învățat meserie două luni și…

Nu te-ai gândit să încerci să joci din nou fotbal?
– M-am gândit, dar n-am avut pe nimeni. N-am putut să sun pe nimeni să zic „Aveți ceva prin Germania să dau niște probe?”… N-am putut să sun pe nimeni… Nu mi-a plăcut niciodată să fiu insistent…

Primele cuvinte ale fratelui revenit din comă au fost „Ce faci, Sebi? Mai joci fotbal?”

Și ai stat zi de zi alături de fratele tău să-l vezi că revine la viață… Cum a fost momentul în care te-a recunoscut?
– A deschis ochii și se uita, așa, la mine, într-o ceață profundă și mi-a spus exact așa: „Ce faci, Sebi? Mai joci fotbal?”. Și atunci mi s-a zbârlit efectiv pielea pe mine… (i se umplu efectiv ochii de lacrimi, se șterge stângaci…)

Și mă gândesc „Bă, fratele meu… (îi tremură vocea „vizibil”…) …știe de mine, mă simte!”…  Și-i zic „Da, mă, joc, sunt bine, am venit să stau cu tine și totul e bine. Tu cum ești?”… Vorbeam cu el prima dată după incident…

Cât trecuse, Sebi?
– Vreo lună jumate. Vreo lună jumate până să vorbim cu el… Și mi-a zis „Sunt bine, sunt bine, îmi revin, sunt puternic”.

Dar lui nu-i spusese nimeni unde e, el a început să conștientizeze singur unde e, că vedea medici și spital. Și am început „Mă, mă recunoști?”... apoi mama „Mă recunoști, Vlad?”… A recunoscut pe toată lumea, ne-a bucurat tare lucrul ăsta…

Ce-și aducea aminte de incident?
– Nimic! Absolut nimic! Ăla-i singurul moment din viața sa de care nu-și aduce aminte. În rest își aduce aminte orice. Orice! Practic, dacă-l întrebai înainte de incident nu știu dacă-și aducea aminte de unele de demult… Dar acum și le aduce aminte sută la sută.

Problema e că… OK, el e bine că e în viață, acum, în momentul de față… Dar nu e stabil…  Nu e același om… Nu mai are putere… El… consecințe are după accident… Nu poate să mai muncească… Nu poate să mai conducă… Conduce de nevoie, de ici-colo, trebuie să ducă soția la muncă, copii la grădiniță… dar nu ca meserie. Nu poate să mai facă efort.

Și, cel mai grav, nu mai aude cu urechea de pe partea care a fost lovită, urechea dreaptă. Nu mai are nicio șansă să-și recapete auzul, nici operat, nici… nimic… Așa rămâne pe viață.

S-a dus la școală ca să învețe germana

Revenind la tine, ai început să muncești în Germania…
– La cinci luni după ce m-am lăsat de fotbal. Am început să lucrez în noiembrie. Că stăteam la părinți acasă, la Neuss, în vest, spre Olanda, acolo s-au stabilit, dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de familia mea, că n-au nici ei…

Preferi să dai tu decât să primești…
– Corect! Eu, fotbalist profesionist, cum  să spun „Dă-mi, mamă… Dă-mi, tată”? Am mers mai departe și m-am dus la muncă două luni, ca să pot să-mi iau casă. Și până-și găsea și soția ceva de lucru. După două luni și-a găsit soția ceva de lucru și am decis să mă las eu de serviciu, să pot ă mă înscriu la școală să învăț limba.

Nu știați niciunul limba germană?
– Nu, de unde să știu dacă nu am fost nevoit să învăț? Am început școala, merg la școală în continuare, acum sunt în țară zece zile că am ceva de rezolvat aici, dar viața mea va continua în Germania, lângă familia mea.

Și-a făcut canal pe youtube și i-a… „promovat” pe prietenii Alibec și Tamaș!

Și, deocamdată, la „schule” ca să te pui la punct cu limba germană…
– La școală, da… Între timp, având ceva timp liber și prieteni în domeniu, am fost sfătuit să-mi fac un canal de youtube…

Și mi-am făcut un canal de youtube care se bazează pe fotbal, pe jocul FIFA, și copii care m-au recunscut… ca să nu zic fanii… toți cei care mă apreciau înainte mă găsesc acolo și îmi pun tot felul de întrebări despre fotbal, vorbesc cu ei, fac vlog-uri cu jucători, clipuri de pe teren (n.a. – foarte interesant cel cu Denis Alibec și Gabi Tamaș!)… este de ajuns să intre pe youtube și să caute „Sebastian Chitoșcă”, este canalul meu de youtube, sunt la început…

Ce pot să vadă în momentul ăsta?
– În momentul ăsta pot să vadă content despre jocul FIFA, despre fotbal… nimic altceva… adică se bazează doar pe fotbal. Fiind sportiv, nu puteam să fac un content despre… nu știu… volei…

„Cu o pregătire bună și rebăgat într-un circuit într-o echipă, sută la sută pot să joc din nou în Liga I”

Ai spus „Sunt fotbalist”…
– Nu, nu mai sunt…

Ai fost și o să fii toată viața, asta a fost și este pasiunea vieții tale. Te întreb: la 27 de ani nu mai există nicio portiță… nicio speranță să-l revedem pe fotbalistul Chitoșcă?
– E greu de spus… e greu… nu că nu mai pot să joc, oricând pot să joc, nu am fost niciodată accidentat grav…

Să zic că perioada asta o iau ca pe o accidentare, să zicem, și un club îmi face mâine o ofertă… de antrenat m-am antrenat în continuare, chiar dacă am lăsat fotbalul, mi-am găsit timp să merg la o sală, pentru binele meu.

Dacă am un kilogram, două în plus, organismul meu foarte bine se comportă… Cu o pregătire bună și rebăgat într-un circuit într-o echipă, sută la sută pot să joc din nou în Liga I.

Te-ai întoarce în România dacă ai avea o ofertă fermă, dar de la o echipă de Liga a II-a?
– Nu, nu m-aș întoarce… decât dacă e o echipă cu pretenții, care vrea promovarea și care îmi oferă stabilitate financiară familiei. Pentru că mie nu-mi mai trebuiesc bani…

Pentru că în perioada pe care am petrecut-o cu fratele meu, la capul lui, și vedeam că nu poate să deschidă ochii, mă gândeam că și dacă aveam toți banii din lumea asta nu puteam să fac nimic…

TOT interviul cu Sebastian Chitoșcă poate fi vizionat pe canalul său de youtube!

• „Am decis să mă las de fotbal, să învăț o meserie, uite, asta de vopsitor este foarte frumoasă, de viitor, pe care o poți face toată viața, și cu gândul ăsta m-am dus în Germania”
• „Când le-am spus la atelierul auto cât câștigam eu ca fotbalist profesionist de Liga I, și-au făcut cruce și mi-au spus că salariul ăla îl are șeful lor de echipă”
• „N-am nimic cu nimeni, dar un jucător U21 joacă dacă are valoare, nu impus de vreo regulă. Așa cum jucam și eu, și alții în prima echipă când nu aveam nici 20 de ani pentru că eram buni”
• „Am avut oferte mai bune dcât Steaua când am plecat de la Ceahlăul, Poli Iași, de exemplu, îmi dădea un contract mai mare, dar clubul meu de atunci mult pe mine și am fost dat pe ultima sută de metri înainte ca clubul să intre în faliment”
• „Problema mea la Steaua a fost că eu am semnat cu anternorul Mirel Rădoi în noiembrie 2015 și când am ajuns în pregătiri cu ei, în ianuarie 2016, antrenor era Laurențiu Reghecampf. Altă politică, altă strategie”
• „Cu Mirel Rădoi antrenor alta era cariera mea. Mirel Rădoi promova tare tineretul atunci”
• „La Steaua o prietenie extraordinară am legat cu Bourceanu, și acum vorbim aproape în fiecare zi, cu Tamaș, cu Pintilii și cu Varela”
• „Majoritatea cluburilor preferă să bage U21 în atac, în benzi, pentru că dacă pierd mingea nu-i un pericol iminent, nu se întâmplă nimic, să joace cât mai departe de poarta proprie”
• „Cea mai bună perioadă a mea, în care am jucat meci de meci la nivel de Liga I și am avut rezultate, a fost cu Vasile Miriuță, la Ceahlăul. Când a plecat la Györ a vrut să mă ia cu el, dar n-a vrut Ceahlăul”
• „Am o relație foarte, foarte bună cu fostul meu antrenor de la Botoșani, Costel Enache, și cu el m-am simțit foarte bine în perioada de la Botoșani și la ceahlăul, în Liga a II-a și când eram eu mai copil, perioada de la Roman, eram junior dar jucam la echipa mare, atunci m-am călit eu, la Liga a III-a, m-am bătut la promovare, am dat foarte multe goluri”
• „Singurul criteriu care impune un jucător într-o echipă este valoarea, nu vârsta. Dacă ai valoare, joci, dacă nu ai valoare, nu joci. Este părerea mea și a multor jucători din Liga I, batjocoriți de regula U21”
• „Eu când aveam 19 ani valoram 550.000 d euro pe transfermarkt și nu dădea nimeni 300.000 de euro pe mine, ăla era nivelul financiar al Ligii I”
• „Practic eu sunt liber de contract. Și nu cred că am uitat fotbalul în opt luni de când nu mai joc”
• „Nu m-aș mai întoarce în țară din mai multe motive, nu numai fotbalistice. Mentalitatea cu capra vecinului și sărăcia sunt doar două dintre cauze”
• „Pentru că nu mai pot să țin cu Ceahlăul, echipa mea de suflet, că nu mai există, simpatizez cu FCSB, dar îmi place foarte mult Craiova”
• 27 de ani a împlinit Sebastian Chitoșcă pe 2 octombrie 2019
• 102 meciuri a jucat Sebastian Chitoșcă în Liga I, la 3 echipe: Ceahlăul Piatra Neamț, FC Voluntari și FC Botoșani
• 1.500 de euro net a fost primul salariu la lui Sebastian Chitoșcă în Germania, ca „ucenic” într-o vopsitorie auto