Maria Buză, confesiuni tulburătoare la 54 de ani: ”Medicii nu-mi mai dădeau nicio șansă”

Cunoscuta cântăreață Maria Buză face confesiuni tulburătoare despre cumpăna care i-a marcat existența, chiar în ziua în care împlinește 54 de ani. În exclusivitate pentru FANATIK, artista ne povestește cu vocea tremurândă cum soțul său a fost nevoit să răspundă la cea mai grea întrebare: „ce salvăm, mama sau copilul?”.

Maria Buză, la 54 de ani! Ce spune despre încercările care i-au marcat viața

E mereu cu zâmbetul pe buze, dar puțini sunt cei care știu ce se ascunde în spatele chipului senin. Șarmantă, mereu veselă și jovială, Maria Buză ascunde tragedii demne de un scenariu de film. Părinții ei nu și-au dorit-o, dar într-un final a ajuns să fie considerată un dar de la Dumnezeu.

Tot Dumnezeu a fost Cel care a înfăptuit o minune și i-a dat o a doua șansă la viață atunci când medicii nu au mai putut face nimic. Pentru FANATIK, îndrăgita artistă Maria Buză povestește, vădit emoționată, cele mai grele încercări la care viața a supus-o de-a lungul celor 54 de ani.

Maria Buză: „Am fost un copil nedorit”

Cum sărbătoriți ziua de naștere?

– Dat fiind că pe 25 februarie voi fi la un eveniment, iar acel eveniment se întinde după 12 noaptea, pe 26 februarie voi fi în plină activitate, pot spune că voi fi surprinsă că timpul a trecut și mă aflu în ziua mea de naștere.

Digi24.ro

Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei

Ați prins multe aniversări pe scenă, poate fără tort, fără lumânări?

– Nu prea, nu s-au nimerit pe scenă, dar s-au nimerit pe scena vieții mele, alături de prieteni. Oricum 26 februarie rămâne ziua specială din viața mea, oriunde aș fi, orice aș face și chiar dacă nu aș face nimic, chiar dacă aș sta pur și simplu și aș fi cu familia, pentru mine această zi este cea mai importantă. Ador acest număr, această lună, această zodie, mi se pare că mi se potrivește și sunt mândră de ziua și luna în care m-am născut.

Ba mai cu seamă de anul în care m-am născut, cu atât mai mult pentru faptul că nu am fost un copil dorit, pentru că vremurile erau cum erau în 1969 și aveam deja doi frați, o soră și un frate, iar ai mei părinți nu își mai doreau un al treilea copil. A existat atunci o încercare (n.r. de întrerupere a sarcinii) nereușită din fericire, căci iată-ne aici stând de vorbă și mi se pare cu atât mai mult un fapt evident al destinului că eu trebuia să mă nasc, mai mult decît atât, trebuia să am și o carieră în teatru și muzică, să am o familie frumoasă și un copil simpatic cu care tare mult mă mândresc.

Maria Buză: „Încercarea mamei de a renunța la sarcină nu a fost una reușită”

Cum a fost când ați aflat? (n.red. de încercarea de întrerupere a sarcinii)

– Mama a știut să-mi povestească atât de frumos că eu îi sunt dată de la Dumnezeu și am venit pe lumea asta ca o răsplată și o binecuvântare, pentru că toate au fost împotriva a ceea ce ea, ca mamă, a încercat în ceea ce mă privește. A fost ca un dar de la Dumnezeu pe care atunci nu avea cum să-l înțeleagă, l-a înțeles abia după ce încercarea ei de a renunța la această sarcină nu a fost una reușită.

Nu e zi și clipă în care să nu-mi spună că eu sunt minunea vieții ei. Din păcate, doar eu am rămas aproape de mama, sora mea cea mare s-a stins din viață foarte devreme, la 40 de ani, iar mama a suferit foarte mult ca părinte pentru această tragedie și mai am un frate care nu a putut să ne fie alături așa cum ne-am fi dorit. Și cumva, în toată nebunia asta, eu încerc să fiu alături și lângă al meu copil și lângă a mea mamă, pe tata l-am pierdut însărcinată fiind, și lângă soț, și între prieteni, să fiu și o bună mamă și o bună soție.

Digisport.ro

Cum l-a numit Anamaria Prodan pe Ronald Gavril: impresara nu s-a ferit să spună cum îl strigă pe boxer

”Vinerea plângeam de bucurie și lunea de supărare”

Ați resimțit în perioada copilăriei faptul că nu ați fost un copil dorit?

– Din momentul în care am venit pe lume, ai mei au încercat, parcă așa cu simț de vinovăție, să îmi arate cât mai multă dragoste, cât mai multă iubire, cât mai multă grijă, atât cât au putut-o ei face în acele vremuri, pentru că părinții erau foarte ocupați cu programul serviciului și cu mine chiar nu avea cine să stea. A trebuit să fiu dusă la săptămânal, am suferit foarte mult atunci, plângeam și vinerea, plângeam și lunea.

Vinerea plângeam de bucurie și lunea de supărare. Știu bine ce înseamnă pentru un copil să te desparți de părinți și ești lăsat undeva. În mintea mea știam că sunt câteva zile în care eu mă despart de părinții mei și nu puteam să îi mai am lângă mine. Sâmbăta și duminica când mă luau acasă erau tot cu treburi casnice, tot nu mi se acorda prea mult timp. Astea erau vremurile, asta era soarta copiilor din anii 69-70. Din fericire, toți copiii aveau totuși un loc frumos unde erau duși, la Săftica, vestitul cămin săptămânal.

Ce regrete are Maria Buză

A fost vreo greșeală pe care părinții au făcut-o cu dumneavoastră și pe care ați repetat-o cu fiul dumneavoastră?

– Din păcate, ca și ai mei, în vria evenimentelor și a meseriei, am mai lăsat copilul singur mai mult decât poate ne-am fi dorit și noi și el, dar acesta este sacrificiul pe care îl facem într-o măsură mai mică sau mai mare, și părinții și copiii deopotrivă. Important e ca acel timp petrecut cu copiii să fie unul frumos și constructiv, productiv, plăcut, să-i facem pe copii să înțeleagă ce înseamnă acest lucru, să prețuim timpul pe care îl avem și pe care îl petrecem împreună. Poate și ei, la randul lor, vor face aceleași lucruri pentru copiii lor, se vor sacrifica, pentru că așa este rânduiala vieții până la urmă.

E ceva ce v-ați fi dorit să faceți până la această vârstă și nu ați reușit?

– Da… Cineva îmi spunea ”eu m-am născut în lumea asta, dar nu m-am născut pentru mine, m-am născut pentru alții” și cumva m-am regăsit în această expresie. Parcă nu am timp suficient pentru mine și trăiesc doar să-i bucur pe alții.

”Nu aș putea să fiu fericită dacă în jurul meu ar fi un haos”

Spuneați că vă bucură cele mai simple lucruri și că nu aveți nevoie de lucruri mărețe ca să fiți fericită. Ce vă aduce fericirea?

– Fericirea mea înseamnă fericirea celorlalți. Faptul că mă preocup ca toți cei din jurul meu sa fie bine, asta îmi aduce mie fericirea. Nu aș putea să fiu fericită dacă în jurul meu ar fi un haos și o tristețe.

Dacă ne-am întoarce în timp, ați avea vreun sfat pentru Maria la 20 de ani?

– Da, să învețe să spună ”nu”. De multe ori am greșit și m-am aflat în situații în care, crezând că dacă spun „nu” fac un lucru rău și pe urmă am să regret, am spus „da”, iar apoi când am spus „da” am realizat ca așa mi-am complicat lucrurile și viața. Mi-am dat seama că trebuie să învăț să spun și ”nu” pentru că de multe ori un ”nu”  face mai bine decât un ”da”.

Maria Buză: „Pe scenă mă văd până în ultima clipă a vieții”

Unde vă vedeți peste 10 ani?

– Tot pe scenă, dar mult mai liniștită în viața mea particulară. Pe scenă mă văd până în ultima clipă a vieții mele. Fiecare artist, fiecare actor, fiecare om are sufletul încărcat și de rele, și de greutăți, și de probleme și încearcă să le facă față, dar pentru un artist este mult mai greu pentru că el, atunci când urcă pe scenă, trebuie să fie despovărat de ale sale probleme și să urce pe scenă cât mai curat sufletește.

Pentru viitorul apropiat aveți o dorință neîmplinită încă?

– Aș vrea să plec într-o vacanță lungă, undeva la soare. Îmi place foarte mult căldura, îmi place foarte mult apa, nisipul cald și soarele pe un cer senin.

Maria Buză despre ziua în care a primit o a doua șansă la viață: „Medicii i-au spus soțului că trebuie să aleagă între soție sau copil”

Nu vreau să încheiem interviul fără să vorbim și de cea mai mare cumpănă a vieții dumneavoastră. În momentul în care ați devenit mamă, ați fost la un pas de moarte. Ați simțit atunci că ați renăscut, că ați primit o a doua șansă la viață?

– Da, pe 21 februarie, când l-am născut pe băiatul meu, Andrei, eu sărbătoresc ziua lui de naștere, dar și ziua în care am primit o a doua șansă la viață. Medicii i-au spus atunci soțului că trebuie să aleagă între soție sau copil. Este o întrebare la care, cu greu ar răspunde oricine, dar, din fericire, medicii au făcut toate eforturile posibile, au salvat întâi copilul și apoi au făcut tot ce s-a putut în ceea ce mă privește. Am fost în comă vreo 6 ore și spuneau medicii că tot ce a depins de ei s-a înfăptuit și că nu rămâne decât ca Dumnezeu să facă o minune și a făcut-o. Medicii nu-mi mai dădeau nicio șansă, dar după 6-7 ore am dat semne și m-am trezit brusc, așa parcă dintr-o liniște absolută.

Cum s-a schimbat viața dumneavoastră după această cumpănă?

– Din acel moment am devenit mult mai sensibilă, cred că ați simțit și din conversația noastră. Imediat mă emoționez când povestesc anumite întâmplări.

Pentru ce sunteți astăzi recunoscătoare?

– Pot să spun că m-am născut sub o stea norocoasă, indiferent ce lucruri tragice și cumpene am avut în viață, dar totuși steaua mea este una norocoasă.