Sport

Marian Iancu, iureș împotriva lui Dan Șucu și Adrian Mititelu: „Poate face spectacole Harlem Globetrotters, nu fotbal”

Marian Iancu a criticat conducerea Rapidului, dar mai ales pe Adrian Mititelu după ce l-a dat afară pe Giovanni Costantino.
28.02.2024 | 17:10
Marian Iancu iures impotriva lui Dan Sucu si Adrian Mititelu Poate face spectacole Harlem Globetrotters nu fotbal
ADVERTISEMENT

Marian Iancu a pus la zid conducerea Rapidului în cazul lui Alexandru Albu și Andrei Borza. Fostul patron al Politehnicii Timișoara a vorbit la emisiunea lui Gabi Safta.

Marian Iancu, critici pentru Dan Șucu: „Nu iei măsură administrativă peste antrenorul tău”

Marian Iancu a explicat cum ar fi procedat în locul lui Dan Șucu: „Eu nu am intrat vreodată în vestiarul Politehnicii. După nouă ani nici nu știam cum arată. Acolo îl încarci pe antrenor, îi dai responsabilitate și autoritate.

ADVERTISEMENT

După ce aflam de escapadă, ceream public staff-ului ca în următoarele 2-3 etape să-i monitorizeze pe cei doi și apoi să întocmească un raport semnat de antrenor. Abia după aceea aș fi luat măsuri, pentru că măsuri trebuie luate, dar niciodată nu i-aș fi dat afară de la echipă. Nu iei măsură administrativă peste antrenorul tău”.

Marian Iancu face praf lotul lui FC U Craiova 1948 și îi transmite un mesaj lui Adrian Mititelu: „Îi spun din respect, din simpatie. E captiv și chiar crede ce aude de la alții care se îmbată cu apă rece după un dribling spectaculos sau o jonglerie.

ADVERTISEMENT

Are lot slab, de liga a doua sau chiar de curtea școlii. Acolo poate face spectacole precum Harlem Globetrotters, dar nu fotbal. La liga 1 nu ai nevoie de mingicari, ci de fotbaliști care să bage mingea în poartă, să facă puncte”.

Marian Iancu e convins că Adrian Mititelu va retrograda cu FC U Craiova 1948

Marian Iancu consideră că Universitatea Craiova are jucători de calitate: „Probabil au o problemă fizică”

Marian Iancu a găsit o explicație și pentru rateurile date de cealaltă echipă din Craiova: „Acolo este calitate, dar probabil au o problemă fizică. În plus, nu poți depinde de ifosele unui singur jucător, Mitriță. Să ne gândim de ce nu este chemat la națională. Poate pentru că nu joacă pentru echipă și nu este coerent în joc”.

ADVERTISEMENT

Fostul patron din SuperLiga i-a dat dreptate lui Gigi Becali: „Spre finalul campionatului apar omeniile, după cum le spune domnul Becali, ‘Sindicatele’, după cum le numesc eu. M-a pus pe gânduri acel transfer făcut de Rapid cu jucătorul de la UTA, mai ales pe acea sumă mare. Sper să nu mai văd ceea ce a fost ediția trecută la Farul sau chiar ediția asta cu Farul. Nu sunt blaturi, dar sunt conjucturi care adună interese.

Se creează un sindicat, iar echipele coalizează contra Stelei lui Becali. Chiar, știți ce înseamnă de fapt CFR Cluj Napoca? Craiova, Farul, Rapid, Cluj Napoca. Rapid este clar mult mai aproape de CFR și de Farul. Craiova niciodată de partea lui Becali. Sibiu e plin de rapidiști crescuți în spiritul Giuleștiului”.

ADVERTISEMENT

Fostul patron al lui Poli nu crede că FCSB e campioană: „Avansul lor nu e sigur în aceste condiții”

Marian Iancu a mai făcut o remarcă interesantă: „A se vedea prestația recentă din Giulești. Echipă diformă, chiar din modul cum a fost ea formată din start. Acestea sunt lucruri care se văd. Avansul lui FCSB nu e sigur în aceste condiții, dar credeți că MM și Becali nu știu?

Credeți că reacția lui Gigi a venit de nicăieri și e numai proză? Vă înșelați. Cine a făcut tranzacții cu CFR, cu Farul, cine a investit pe piața internă? A se vedea acel 7-2 de anul trecut…”.

ADVERTISEMENT