Sport

Marius Șumudică, destinație surpriză după despărțirea de Gaziantep: „Este echipa care îmi place, știu și limba”

Marius Șumudică a luat o decizie surprinzătoare după ce a plecat de la Gaziantep. Unde s-a decis să meargă antrenorul român
06.03.2024 | 19:17
Marius Sumudica destinatie surpriza dupa despartirea de Gaziantep Este echipa care imi place stiu si limba
Marius Șumudică, destinație surpriză după despărțirea de Gaziantep: „Este echipa care îmi place, știu și limba”. FOTO: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică nu mai este antrenorul lui Gaziantep, dar nici nu duce lipsă de oferte. Totuși, tehnicianul în vârstă de 53 de ani are alte planuri decât să preia o echipă.

Unde merge Marius Șumudică după ce s-a despărțit de Gaziantep

Deși susține că are oferte după despărțirea de Gaziantep, Marius Șumudică vrea în primul rând o perioadă de odihnă. Apoi, tehnicianul român va merge să ia lecții de la doi antrenori importanți din Europa.

ADVERTISEMENT

(n.r. Ce urmează?) Nici nu am închis bine (n.r. cu Gaziantep), că deja primisem o ofertă din România. Ce să urmeze? Liniște. Vreau să mă recuperez mental două-trei luni. Vreau să merg la niște antrenori cunoscuți din lume să văd ceva.

Vreau să mă duc la Sergio Conceicao de la Porto. Este echipa care mie îmi place, știu și limba. Și la al doilea antrenor nu am acordul”, a declarat Marius Șumudică, conform digisport.ro.

ADVERTISEMENT

În plus, Marius Șumudică și-a anunțat prezența pe Național Arena la derby-ul Rapid – FCSB, programat în etapa a 30-a a SuperLigii. Meciul se joacă sâmbătă, 9 martie, de la ora 20:00.

„În două zile voi ajunge în țară. Voi merge la meci (n.r. Rapid – FCSB) cu mare plăcere. O să mă vedeți la mai multe jocuri. Nu prea am stat eu trei luni acasă. Eu știu ce se poate întâmpla?”, a conchis antrenorul în vârstă de 53 de ani.

ADVERTISEMENT

Cum l-au demis turcii pe Șumudică

Marius Șumudică a fost în două rânduri antrenorul lui Gaziantep. Primul mandat a durat din iunie 2019 până în ianuarie 2021. „Șumi” a revenit la Gaziantep în septembrie anul trecut și a rezistat până astăzi. Gaziantep e pe locul 18 în Super Lig, cu 28 de puncte, unul mai puțin decât Fatih Karagumruk, prima formație aflată peste linia roșie.

„Consiliul nostru Director al Clubului de Fotbal Gaziantep s-a întâlnit cu antrenorul Marius Șumudică pentru a discuta problemele de pe ordinea de zi.

ADVERTISEMENT

Ca urmare a schimbului reciproc de idei, Marius Șumudică a prezentat ideea că o schimbare ar fi mai potrivită pentru echipă, asta datorită dragostei și respectului său pentru clubul nostru și orașul nostru.

S-a ajuns la un consens în această privință. Dorim să-i mulțumim antrenorului Marius Șumudică și echipei sale pentru contribuțiile lor și îi dorim succes în următoarea parte a carierei sale”, se arată în comunicatul emis de Gaziantep FK.

ADVERTISEMENT