News

Mărturie cutremurătoare în cazul căminelor groazei din Voluntari. Un bărbat e în stare de șoc după ce și-a internat mama acolo

Un bărbat care și-a internat mama într-un azil al groazei din Voluntari a vorbit despre această experiență, mărturisind că este în stare de șoc.
10.07.2023 | 13:33
Marturie cutremuratoare in cazul caminelor groazei din Voluntari Un barbat e in stare de soc dupa ce sia internat mama acolo
Mărturie cutremurătoare în cazul căminelor groazei. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Bărbatul a dorit să explice de ce aparținătorii au permis ca părinții sau rudele lor să fie chinuite. Se pare că angajații respectivelor azile reușeau să ascundă destul de bine situația și să manipuleze oamenii în așa fel încât să nu înțeleagă nimeni gravitatea problemei.

Mărturie cutremurătoare în cazul căminelor groazei din Voluntari

Potrivit jurnalistul Vitalie Cojocari, bărbatul a cărui mamă a fost internată o perioadă într-un azil al groazei din Voluntari a povestit cu lux de amănunte ce a văzut acolo. A reușit în cele din urmă să-și scoată mama din Infern, cu toate că nu a realizat niciodată cât de gravă era problema, cu adevărat.

ADVERTISEMENT

Și în acest caz, femeia internată în azil, deci una dintre victime, suferise AVC și avea nevoie de îngrijire permanentă. A ajuns aici pe baza unor recomandări și, din cauza problemelor de sănătate, nu reușea să le povestească rudelor prin ce trece. Cu toate acestea, bărbatul a început să observe că ceva nu e în regulă și existau mari probleme cu igiena și mâncare.

A decis să-și scoată mama de acolo în clipa în care a aflat că mama sa nu își primea la timp medicamentele și, mai mult, era spălată o dată pe săptămână. “A acceptat să-mi povestească mai multe detalii despre scurta ședere a mamei sale acolo, fără însă să-mi dea și un interviu. Nu o să-i dau numele pentru că așa m-a rugat. De altfel, spune că încă resimte trauma după ce s-a întâmplat acolo, mai ales că la mijloc este mama sa”, a explicat jurnalistul Vitalie Cojocari.

ADVERTISEMENT

”Vreau să-ți vorbesc și pentru că am văzut că multă lume acuză aparținătorii că nu s-au implicat. Eu am scos-o pe mama de acolo după ce am văzut cum este tratată”, a transmis bărbatul. A fost extrem de revoltat când a văzut că angajații acestui azil nu își dădeau interesul și nu se implicau în îngrijirea bătrânilor.

”Cum să spălați pe cineva o dată la 7 zile? Dumneavoastră vă spălați o dată la 7 zile? Este inuman”, s-a revoltat bărbatul, după care a sunat la șeful azilului. Acesta i-a transmis că nu are personal, însă i-a promis că va rezolva problema. Plătise mulți bani în avans, însă și-a scos în cele din urmă mama din acest azil.

ADVERTISEMENT

”S-a întâmplat anul acesta, înainte de Paște.Atunci când a venit să o ia a înțeles că era o situație răspândită ca nimeni să nu-și primească tratamentul la timp. Medicamentele erau ținute sub cheie, într-o cameră. Iar cheia era la un angajat. A așteptat câteva ore până să vină angajatul de acasă, că era în zilele sale libere. Așadar, în aceste zile nimeni nu-și primea tratamentul, a dedus. Spune, deci, că a durat puțin până să se prindă că este ceva în neregulă, dar când a înțeles și-a scos mama din azil, iar la scurt timp a început și ancheta”, a completat Vitalie Cojocari pe Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu a fost probabil cel mai vehement politician când a comentat acest scandal, anunțând că așteaptă măsuri foarte dure și rapide împotriva vinovaților. ”Avem 3 priorități: toate centrele pentru copii, persoane vârstnice sau cu dizabilități, e stat sau private, vor fi controlate și reanalizate toate autorizațiilor. Termenul: o săptămână. În al doilea rând solicit autorităților de drept toleranță zero față de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate.

ADVERTISEMENT

Am stabilit cu ministrul justiției ca soluționarea acestor cauze să fie o prioritate. În al treilea rând, fac un apel către toate cultele, BOR, dar și ONG-uri, avem nevoie de implicarea dv. Solicit autorităţilor toleranţă zero faţă de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate. În afara de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat şi bunurile, casele şi pensiile”, a declarat premierul României.

ADVERTISEMENT