Medicii au fost informați deja să aibă grijă de persoanele care suferă de dificultăți de respirație și febră pentru a nu se răspândi „Gripa Cămilei” (MERS).
Anglia a fost eliminată de la Cupa Mondială din Qatar de către Franța, scor 1-2, în sferturile de finală, iar naționala lui Gareth Southgate a fost pusă în alertă în privința semnelor gripei cămilei.
Medicii se tem că odată cu revenirea suporterilor în țară vor crește cazurile de persoane care manifestă semne ale gripei cămilei.
Chiar înaintea începerii turneului final, fanii Angliei au fost avertizați să stea departe de animale, tocmai pentru a nu se îmbolnăvi cu un virus mai periculos decât COVID-19.
Gripa cămilei are o rată a mortalității mai mare decât COVID-19, iar în Qatar deja au apărut două cazuri de oameni care s-au infectat și care au fost expuși la animale, în special la cămile.
În ultimii zece ani, au fost peste 2.600 de cazuri în 12 țări, iar 935 de persoane au murit, adică un procent de 36%. Peste un milion de suporteri au fost prezenți în tribunele stadioanelor din Qatar pentru a lua parte la meciurile de la Cupa Mondială din acest an.
Anglia a început entuziasmant Campionatul Mondial cu o victorie împotriva Iranului, scor 6-2, după care a remizat „alb” cu SUA, iar în ultimul meci din grupă s-a impus categoric împotriva Țării Galilor, scor 3-0.
Englezii au trecut în optimile de finală de Senegal, scor 3-0, partidă în care africanii nu au avut situații clare de a marca, victoria fiind o singură formalitate pentru selecționata lui Gareth Southgate.
În cele din urmă englezii au fost eliminați de Franța, scor 1-2, într-o partidă în care și-au creat mai multe situații bune și în care Harry Kane a ratat o lovitură de la 11 metri în finalul confruntării.