Nicușor Bancu și Alex Crețu și-au mărturisit planurile pentru 2024 în fața suporterilor „alb-albaștrii” înaintea plecării în stagiul de pregătire din Antalya. Căpitanul Universității Craiova nu se gândește încă la titlu, însă speră să câștige puncte importante în ultimele partide rămase în sezonul regulat.
Nicușor Bancu așteaptă cu nerăbdare anul 2024, dar și prezența la Euro cu selecționata lui Edi Iordănescu. Căpitanul Universității Craiova și-a încărcat bateriile lângă cei dragi cu ocazia sărbătorilor și anunță că „alb-albaștrii” vor trage tare în cantonamentul de iarnă.
Căpitanul Universității Craiova este reținut în ceea ce privește șansele grupării din Bănie la titlul de campioană, însă le promite suporterilor că vor câștiga fiecare meci. „Alb-albaștrii” vor juca cu Farul și FCSB în primele două etape din 2024.
„A fost o perioadă frumoasă petrecută alături de familie, sper că ne-am încărcat bateriile și să revin cu forțe proaspete pentru că ne așteaptă un an foarte greu. Vreau doar să mă pregătesc bine în acest cantonament, să fiu ferit de accidentări și la finalul sezonului să fim cât mai sus în clasament.
Nu vreau să mai vorbesc de titlu, vreau să câștigăm fiecare meci pentru că nu am avut evoluții constante în sezonul trecut și sper ca acum să se întâmple diferit. Vor fi două partide foarte grele, cu siguranță cu Farul va fi altă partidă decât cea din cupă, vor veni cu toți jucătorii”, a spus Nicușor Bancu.
Universitatea Craiova a ratat șansa de a se apropia de FCSB după rezultatele de egalitate cu UTA Arad și Poli Iași. Nicușor Bancu speră ca Ivailo Petev să rezolve cât mai repede problemele din defensivă și face apel și la colegii săi din apărare.
„Trebuie să nu mai facem acele greșeli pe care le-am făcut în celelalte partide, unde am condus cu 2-0 și am fost egalați. După aceea la UTA am fost conduși cu 2-0 și am egalat. Trebuie să fim mai concentrați pe faza de apărare și ținând cont că jucăm acasă ar trebui să câștigăm ambele partide.
Cred că antrenorii vor ca toți jucătorii să fie apți, să nu se accidenteze nimeni și noi la fel. Ne dorim să facem pregătirea 100% pentru că acest lucru contează pe parcursul sezonului. M-am gândit tot timpul la Campionatul European, mă bucur foarte mult că ne-am calificat.
Până în vară sunt multe meciuri la echipa de club, unde vreau să joc meci de meci și să fiu sănătos pentru că dacă se va întâmpla ceva voi rata și nu vreau. Un an cât mai bun pentru noi, să fie alături de echipă și chiar dacă mai sunt momente dificile împreună vom trece peste”, a declarat căpitanul oltenilor.
Alex Crețu are și el așteptări mari de la 2024, însă acesta își dorește în primul rând să nu se accidenteze înaintea derby-urilor de foc. Acesta a povestit și cum arată o zi din viață lor atunci când sunt plecați în stagiul de pregătire.
Ivailo Petev a făcut revoluție la Universitatea Craiova încă din primele zile din 2024. FANATIK a anunțat în exclusivitate că Jasmin Kurtic, Ante Roguljic, dar și Florin Borța nu fac parte din lotul „alb-albaștrilor” pentru Antalya.
„Am avut niște sărbători fericite în sânul familiei, am ales să rămân acasă anul acesta. Avem o fetiță și e micuță pentru a călători și a pleca prin țări calde cu ea. Îmi doresc să fiu sănătos, plecăm astăzi într-un stagiu de pregătire și îmi doresc să îl închei cu bine, obiectivul meu este să fac mai mult decât anul trecut.
Vom avea un start de foc, întâlnim două echipe puternice ale campionatului românesc, dar va fi important ce vom face în stagiul de pregătire. Trebuie să ne pregătim individual și vom vedea la ora jocului. În linii mari ne trezim, luăm micul de jun, ne pregătim pentru primul antrenament, ne întoarcem de la primul antrenament și luăm prânzul.
Ne odihnim trei, patru ore și după începe a doua sesiune de la antrenament și luăm cina, asta va fi 14 zile consecutive. Vreau să le urez la mulți ani suporterilor, să fie alături de noi indiferent de situație, un an nou plin de bucurii alături de noi”, a declarat Crețu.