Sport

Mihai Covaliu a anunţat câţi bani câştigă sportivii români pentru o medalie de aur la Jocurile Olimpice

Preşedinte Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a dezvăluit premiile pe care le vor primi medaliaţii români de la Tokyo.
15.07.2021 | 20:25
Mihai Covaliu a anuntat cati bani castiga sportivii romani pentru o medalie de aur la Jocurile Olimpice
ADVERTISEMENT

Pe lângă glorie şi un loc în istorie, sportivi români care vor cuceri o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo vor câştiga şi financiar.

Mihai Covaliu, preşedintele COSR, a anunţat că fiecare medaliat cu aur va primi un premiu de 70.000 de euro din partea autorităţilor române, urmând ca pentru argint şi bronz sumele să scadă progresiv.

ADVERTISEMENT

De asemenea, medaliaţii olimpici vor beneficia de o rentă viageră, dar, foarte posibil, şi de un autoturism din partea unuia dintre sponsori. Cluburile de care aparţin vor plusa şi ele cu până la 50% din suma acordată de Guvern.

„O medalie înseamnă o pensie viageră. Am făcut demersuri pe lângă Guvern și nu mai trebuie să așteptăm acea dublare a premiilor pentru medalia de aur, argint și bronz. S-a aprobat deja dublarea.

ADVERTISEMENT

Sunt 70.000 de euro pentru medalia de aur și se scade până la locul 3. Plus până la 50% din partea clubului sportiv la care este legitimat“, a anunţat Mihai Covaliu, la GSP.

„Se știe faptul că Toyota este partenerul top al Comitetului Internațional Olimpic și că avem o relație foarte, foarte bună de parteneriat cu Toyota România.

ADVERTISEMENT

După Jocurile Olimpice vom căuta să ne onorăm și această promisiune. Eu spun că vor fi mulțumiți cei care vor câștiga medalii“, a mai precizat preşedintele COSR.

Totodată, Mihai Covaliu a fost deranjat de faptul că echipa de fotbal a României nu va putea alinia cea mai bună formulă, din cauza faptului că mai multor jucători nu le-a fost permis să participe la Jocuri.

ADVERTISEMENT

„Avem şi fotbal, dar, din păcate, nu a înțeles toată lumea cât de important este acest moment pentru fotbal, pentru disciplină și pentru fotbaliști. Ianis Hagi sau alții și-ar fi dorit să meargă, dar un președinte de club sau un patron nu înțelege momentul istoric în care fotbaliștii se găsesc acum.

Era un moment istoric pentru ei, iar atenția asupra competiției va fi extraordinar de mare. O medalie la Jocurile Olimpice ar însemna o creștere fantastică a acestor fotbaliști. După ce câștigi o medalie la Jocurile Olimpice, viața ți se schimbă!

Americanii, oriunde se duc, sunt respectați că și-au reprezentat țara la cea mai înaltă competiție de pe acest pământ. Ăsta e visul olimpic!“, a spus Covaliu.

101 sportivi

România deplasează un lot de 101 sportivi la Tokyo, ultima care s-a alăturat echipei fiind Mihaela Buzărnescu. Jucătoarea de tenis va evolua în proba de simplu, în timp ce în proba de dublu vor juca Monica Niculescu şi Raluca Olaru.

Lotul României la Jocurile Olimpice 2021:

  • Atletism: 10 sportivi
  • Box: 2 sportivi
  • Canotaj: 36 de sportivi
  • Ciclism: 2 sportivi
  • Fotbal: 20 de sportivi
  • Gimnastică artistică: 3 sportivi
  • Judo: 3 sportivi
  • Kaiac-canoe: 2 sportivi
  • Lupte: 5 sportivi
  • Înot: 4 sportivi
  • Scrimă: 2 sportivi
  • Tenis: 3 sportivi
  • Tenis de masă: 4 sportivi
  • Tir sportiv: 1 sportiv
  • Tir cu arcul: 1 sportiv
  • Triatlon: 1 sportiv
  • Baschet 3×3: 4 sportivi

Mesaj de încurajare din partea premierului

La plecarea delegaţiei româneşti spre Japonia, premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de încurajare:

„Am fost mândru şi onorat să îi felicit astăzi pe sportivii care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice de la Tokyo. I-am simţit pregătiţi! Pleacă la competiţii cu mentalitate de învingători.

Ei se vor lupta cu sportivi din toată lumea pentru a câştiga competiţiile din atletism, baschet, box, canotaj, ciclism, gimnastică, înot, caiac-canoe, lupte , scrimă, tenis de masa, tir sportiv şi fotbal. Mult succes şi să ne faceţi fericiţi, pentru că mândri de voi suntem deja!“.

 

ADVERTISEMENT