Fotbal intern

Mihai Pintilii “a explodat” la fazele din Dinamo – FCSB 1-0: “Alooo! Nu vă mai bateţi joc!” Exclusiv

11.02.2021 | 23:42
Mihai Pintilii a explodat la fazele din Dinamo  FCSB 10 Alooo Nu va mai bateti joc Exclusiv
ADVERTISEMENT

Dinamo a eliminat-o pe FCSB, scor 1-0, în optimile de finală ale Cupei României, iar jocul prestat de liderul din Liga 1 a produs valuri în rândul “roş-albaştrilor”. FANATIK îţi dezvăluie replica dură a lui Mihai Pintilii din timpul derby-ului, într-un moment în care defensiva echipei lui Toni Petrea scârţâia.

Aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, cu aproape şapte ore înainte de startul derby-ului, Toni Petrea a mizat pe echipa a doua în Dinamo – FCSB 1-0, ceea ce a adus la folosirea unei linii defensive în premieră. Apărarea liderului din Liga 1 a fost formată din Creţu, Haruţ, Nedelcu şi Panţîru, cu un cuplu în centru care nu a mai jucat vreodată împreună.

ADVERTISEMENT

Mihai Pintilii, scos din sărite de fundaşi în Dinamo – FCSB 1-0

Startul derby-ului a adus câteva nesincronizări la nivelul defensivei FCSB, iar greşelile l-au adus în pragul disperării pe Mihai Pintilii, secundul lui Toni Petrea. Săturat de felul în care au fost gestionate câteva faze din startul primei reprize, fostul mijlocaş central a explodat pe bancă.

FANATIK a surprins momentul când Mihai Pintilii a pus “biciul” pe fundaşii FCSB. După ce Andrei Vlad a degajat o minge în aut, în urma unei pase înapoi, secundul a tunat: “Alooo! Nu vă mai bateţi joc de munca noastră”.

ADVERTISEMENT

Lipsă de comunicare în apărare. Andrei Vlad a coordonat totul

Cu o defensivă în premieră, comunicarea între fundaşii FCSB a fost aproape inexistentă. Pe lângă scurte încurajări, jucătorii din apărarea liderului Ligii 1 nu s-au ajutat cu prea multe indicaţii.

Dacă fundaşii nu au reuşit să se coordoneze între ei, Andrei Vlad a fost cel care din startul derby-ului şi-a atenţionat la fiecare fază colegii din apărare. Acelaşi rol l-a avut şi Mihai Eşanu, portarul lui Dinamo, care a strigat în permanenţă la colegii lui.

ADVERTISEMENT

Moment comic în startul derby-ului, la un zid făcut de FCSB

În primele minute ale derby-ului, Dinamo a beneficiat de o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, iar Andrei Vlad a început să-şi construiască zidul, moment în care a apărut un dialog comic între portarul FCSB şi Vali Creţu.

Fundaşul dreapta se afla în zid în primă fază, însă Andrei Vlad i-a strigat că trebuie să iasă şi să-şi ia omul în marcaj. “Eu nu sunt în zid”, i-a transmis Creţu portarului, în timp ce se afla în zid. După ce s-a dezmeticit, fotbalistul de 32 de ani a părăsit zona şi a venit la marginea careului.

ADVERTISEMENT

Toni Petrea, nemulţumit de cum a fost gestionată faza fixă de la golul lui Nemec

La finalul meciului, Toni Petrea a fost dezamăgit de felul în care jucătorii lui s-au apărat la faza fixă din care Adam Nemec a înscris. În plus, antrenorul FCSB a punctat că este al doilea meci consecutiv în care echipa lui primeşte gol astfel.

“E o înfrângere dureroasă, e al doilea meci în care nu marcăm, pierdem iar dintr-o fază fixă. Sunt dezamăgit. N-am fost concentrați în fața porții, plus superficialitatea la faza fixă, la care am primit gol”, a spus Toni Petrea la finalul meciului.


  • (P) Cota BETANO pentru Hermannstadt – FCSB: 1,82 este cota pentru „peste 2,5 goluri marcate”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT