Universitatea Craiova a impresionat în actuala perioadă de transferuri. După achizițiile lui Denil Maldonado și Pyry Soiri, clubul patronat de Mihai Rotaru l-a adus în Bănie pe internaționalul georgian în vârstă de 22 de ani, Anzor Mekvabishvili. Mihai Rotaru este încântat de transferul reușit de Universitatea Craiova.
Universitatea Craiova a dat lovitura în această iarnă și a transferat un jucător extrem de promițător. Este vorba despre Anzor Mekvabishvili, căpitanul Georgiei U21 care a terminat pe primul loc la Europeanul de anul trecut într-o grupă cu Olanda, Portugalia și Belgia.
Mai mult decât atât, Anzor Mekvabishvili are deja 13 apariții la naționala mare a Georgiei. Mihai Rotaru, într-o reacție în exclusivitate pentru FANATIK, a recunoscut că a meritat efortul pentru realizarea transferului.
„Un transfer la care s-a muncit foarte mult, dar tocmai de aceea satisfacția este cu atât mai mare. Este un jucător de mijlocul terenului, un box to box care poate juca și număr 6.
A fost căpitanul Georgiei U21 în turneul de excepție pe care l-au făcut când au terminat pe primul loc într-o grupă cu Portugalia, Olanda si Belgia”, a declarat Mihai Rotaru, în exclusivitate, pentru FANATIK.
Universitatea Craiova l-a transferat pe Anzor Mekvabishvili de la Dinamo Tbilisi pentru suma de 750.000 de euro. Totodată, echipa din capitala Georgiei a păstrat un procent de 20% dintr-un viitor transfer al tânărului mijlocaș.
Mihai Rotaru a insistat să-l aducă pe Anzor Mekvabishvili la Universitatea Craiova, deoarece jucătorul se aseamănă izbitor ca profil de joc cu Alexandru Cicâldău. Patronul din Bănie a vrut să-l transfere în această iarnă pe mijlocașul român la Craiova, însă s-a lovit de refuzul lui Konyaspor, echipa la care este împrumutat jucătorul de Galatasaray.
„La doar 22 de ani are deja 13 selecții în echipa mare a Georgiei, echipa ce are șanse mari să ajungă la turneul final de anul acesta din Germania. Am căutat un jucător pe profilul lui Cicâldau pentru Universitatea Craiova și în sfârșit l-am găsit. De aceea am insistat să-l aducem la Craiova”, a mai spus Mihai Rotaru, pentru FANATIK.
Anzor Mekvabishvili a semnat un contract valabil 4 ani și jumătate cu Universitatea Craiova. Internaționalul georgian mai avea înțelegere cu Dinamo Tbilisi până în vara anului 2028. Mijlocașul box-to-box urmează să fie prezentat oficial.