După demisia lui Mirel Rădoi, Universitatea Craiova a fost condusă în ultimele două etape de interimarul Dragoș Bon. Și ar urma să fie preluată de Eugen Neagoe, care și-a reziliat contractul cu U Cluj. O mutare care a stârnit o mulțime de comentarii în spațiul public.
Sorin Cârțu, președintele clubului, Marian Copilu și Mirel Rădoi se ocupau de activitatea clubului. Copilu a plecat însă în octombrie. Iar mai apoi aveam să consemnăm și demisia lui Rădoi.
Acum, Mihai Rotaru a anunțat, la Digi Sport, că a decis să preia din nou ”frâiele” la Universitatea Craiova.”Până în vară, voi conduce eu din nou executiv acest club. Voi funcționa ca un președinte de club, cum sunt președinții în Anglia sau Germania.
Voi aproba transferurile, voi aproba numirea antrenorului, voi aproba bugetele. Sorin Cârțu va fi lângă mine, dar eu voi conduce clubul din punct de vedere executiv”, a declarat Mihai Rotaru, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
O mutare bună? Pentru Victor Pițurcă, fost antrenor al echipei, nu tocmai. De altfel, acesta a și ținut să-l avertizeze pe Eugen Neagoe, care-i este văr, dar i-a fost și secund, vreme de cinci ani, că nu va avea viață ușoară în Bănie.
Și aduce drept argument faptul că Mirel Rădoi și Laszlo Balint nu au rezistat mult timp pe banca alb-albaștrilor. Lucru pentru care îl consideră vinovat chiar pe acționarul Mihai Rotaru.
”Am spus de când am plecat ce se întâmplă acolo. Vedem că nu se schimbă nimic, lucrurile se derulează la fel. E problema lor.
Nu mă mai întrebați pe mine, se supără Rotaru. Așa face tot timpul, e aceeași scenă. Aduce antrenorul cu surle și trâmbițe.
Vă și spun ce nu i-a convenit. Că juca Mirel cu 5 fundași, că nu joacă cutare, cutare. Eu auzeam prin Craiova, că am prieteni mulți. Erau venite numai de la el. Sigur că Mirel auzea lucrurile astea.
Acum vine și spune «Hai la muncă, să muncim!». Același lucru, după 3 luni va aduce alt antrenor, va face la fel”, a afirmat Pițurcă la DigiSport.
Rotaru a evitat să comenteze declarațiile fostului selecționer. Preferând să spună doar că ”Victor Pițurcă este mai valoros ca prieten decât ca dușman”.
În schimb, Rotaru a avut o opinie despre fostul antrenor, Mirel Rădoi. Afirmând că decizia acestuia de a-i exclude pe Andrei Ivan, Sergiu Hanca, Ionuț Vînă și Jovan Markovic i-a fost fatală.
”Mirel Rădoi, când ai sprijinul conducerii, tu te-ai sabotat singur, că nu ai mai avut pe nimeni pe bancă cu Rapid. Știm ce s-a întâmplat la acel meci.
Te-ai chinuit cu Ocna Mureș. Ai pierdut o calificare. Dacă câștigai, erai pe primul loc în grupă. Intrăm în repriza a doua cu Ocna Mureș și nu faci nicio schimbare…”, a spus Rotaru, la Fotbal Club.