Sport

Mihai Stoica taie în carne vie înainte de ”U” Cluj – FCSB: „Cojocaru Adrian Viorel este în dubă azi!”

MM Stoica l-a ironizat pe Adrian Cojocaru, „centralul” partidei din Cupa României Betano UTA - FCSB 2-2, care se va afla în camera VAR la Mioveni - Hermannstadt.
31.10.2022 | 10:05
Mihai Stoica taie in carne vie inainte de U Cluj  FCSB Cojocaru Adrian Viorel este in duba azi
Mihai Stoica, o nouă înțepătură la adresa arbitrului Adrian Cojocaru. Sursă foto: Sport.pictures.eu
ADVERTISEMENT

MM Stoica a criticat în termeni dur arbitrajul lui Adrian Cojocaru după meciul din Cupa României Betano, UTA – FCSB, scor 2-2. „Centralul” le-a eliminat trei jucători „roș-albaștrilor”, iar acum oficialul de la FCSB nu a ratat șansa să-l „înțepe”.

Mihai Stoica taie în carne vie înainte de ”U” Cluj – FCSB

Adrian Cojocaru a intrat în vizorul lui MM Stoica în urmă cu 11 zile. „Centralul” de la UTA – FCSB, scor 2-2 în Cupa României Betano a arătat nu mai puțin de 4 cartonașe roșii, dintre care 3 au mers în tabăra celor de la FCSB.

ADVERTISEMENT

„Calculele făcute de noi au fost date peste cap de Cojocaru. Sponsorul nostru este și sponsorul competiție și nu cred că s-au gândit ce se va întâmpla cu această competiție. Faptul că l-am crescut pe Cojocaru la Galați, e o chestie care îmi dă de gândit. De ce? Eu am mai spus, de multe ori ne-a dezavantajat și a făcut greșeli grave împotriva noastră”, spunea MM Stoica, la TV OrangeSport.

Adrian Cojocaru se va afla în camera la VAR la meciul Mioveni – Hermannstadt, în etapa 16-a a SuperLigii, iar oficialul celor de la FCSB nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe arbitru. MM Stoica a făcut o comparație inedită cu arbitrajul de la meciul Rapid – CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Mihai Stoica, o nouă ironie la adresa lui Cojocaru

„Nu știu ce e mai alarmant, ce s-a întâmplat în derby-ul vișiniu sau că domnul arbitru Cojocaru Adrian Viorel este în dubă azi. În duba VAR”, a declarat Mihai Stoica pe pagina oficială de Facebook.

Oficialul vicecampioanei României a făcut referire la arbitrajul lui Cătălin Popa din meciul Rapid – CFR Cluj, scor 2-1, care a acordat două lovituri de pedeaspă în favoarea giuleștenilor, ambele controversate.

ADVERTISEMENT

„Centralul” a ezitat să acorde prima lovitură de la 11 metri pentru Rapid, însă după ce a consultat VAR, Cătălin Popa avea să arate spre punctul cu var. Părerile în privința veridicității primului penalty au fost împărțite. La al doilea penalty Dugandzic, fostul atacant al ardelenilor a căzut în careu după un duel cu Burcă, iar Cătălin Popa nu a mai stat pe gânduri și a dictat penalty.

Dan Petrescu, criză de nervi după arbitrajul de la Rapid – CFR Cluj 2-1: „Arbitraj de pe vremea Scorniceștiului! Îmi pare rău că n-am amânat meciul”

Dan Petrescu a „explodat” la finalul partidei. Tehnicianul campioanei României a criticat deciziile luate de Cătălin Popa și a regretat că nu a amânat meciul la fel ca Ballkani, următorii adversari din Conference League.

ADVERTISEMENT

Am marcat gol, am început din nou bine. Dacă se ducea să verifice ar fi văzut că nu a fost niciun fault. La Deac cred că a fost roșu. Mi s-a părut un arbitraj de pe vremea Scorniceștiului. A fost o viciere clară de rezultat. Popa 2 – CFR 1.

E foarte clară faza! Ai VAR să te duci să vezi. Cam toate acțiunile au fost decise în favoarea lor. Dar nu vreau să iau din meritele Rapidului și ale lui Adrian Mutu. Nu cred că e vina lui neapărat. Dacă cei de la VAR l-ar fi chemat sau el să fi vrut să vadă faza. Eu îl înțeleg pe Burcă de ce a fost nervos. El era lovit, nu avea cum să îl țină cu mâna.

„Avem un meci important și cred că l-am pierdut pe Yuri. Mai e ceva foarte interesant. Cei de la Ballkani au amânat meciul și îmi pare rău că nu am luat și noi decizia asta. Îmi pare rău că nu am încercat”, a declarat Dan Petrescu la finalul partidei.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,31 este cota pentru „x2 și sub 5,5 goluri” la Universitatea Cluj – FCSB. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT