Sport

Mihai Stoica, vești proaste despre Chiricheș: “E afectat și tendonul”

Mihai Stoica a dat vești proaste despre situația lui Vlad Chiricheș, spunând că i-a fost afectat și tendonul după meciul FCSB-ului cu UTA, scor 1-2.
30.08.2023 | 22:48
Mihai Stoica vesti proaste despre Chiriches E afectat si tendonul
Mihai Stoica, vești proaste despre Chiricheș. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Vlad Chiricheș s-a accidentat în meciul de la Arad, după ce a vrut să alerge după Rareș Pop, moment în care a simțit o durere și s-a oprit brusc, punându-se pe gazon. Managerul general al vicecampioanei României a spus că sunt șanse ca fundașul să nu poată fi tratat nici de „vraciul” Marijana.

Mihai Stoica, vești proaste despre Chiricheș

Mihai Stoica le-a dat vești proaste fanilor FCSB-ului după accidentarea lui Vlad Chiricheș, explicând și motivul pentru care nu știe dacă îl va trimite pe fundaș la Belgrad, la „vraciul” Marijana:

ADVERTISEMENT

Nu e bine, accidentarea e serioasă. Mai mult de o lună! Depinde de zona în care ai ruptura, dacă e aproape de tendon, cuma  fost la Edjouma anul trecut, Marijana nu se bagă.

Acolo e şi la Chiricheş, dacă e afectat şi tendonul perioada e şi mai mare. Se pare că e afectat și tendonul. La ce nivel a lucrat, nimeni n-a reuşit să depisteze problema asta de unde vine”.

ADVERTISEMENT

„Nu știu dacă va mai juca anul ăsta, să vedem, trebuie să-l vadă specialiştii, un medic finlandez, trebuie să-l vadă prima dată. O să meargă acolo, să vedem cât de grav e.

Avem înlocuitori, este Ngezana, care a debutat, e Haruț, poate fi și Lixandru ca o soluție de avarie. Îl mai avem și pe Crețu care n-a mai plecat, nici n-avea unde să meargă”, a mai spus MM Stoica, la TV OrangeSport.

ADVERTISEMENT

Ce a spus MM Stoica despre transferul lui Ștefănescu

Mihai Stoica a vorbit și despre interesul FCSB-ului pentru Marius Ștefănescu, explicând de ce este complicată aducerea lui: „Eu știu așa că dacă mâine se califică Sepsi, clar nu pleacă Ștefănescu. Eu le țin pumnii să se califice chiar dacă ar fi să nu-l luăm pe Ștefănescu.

În primul rând, 50% din transferul lui Ștefănescu îi aparține lui Mihai Georgescu, un om profesionist cum rar am întâlnit. N-am crezut că un om poate să aibă demnitate cum a avut Mihai Georgescu la FC Argeș.

ADVERTISEMENT

El cu școala lui de fotbal a scos: Chiricheș, Maxim, Răduț, Dinu Moldovan. Trebuie să cumperi 50% de la Mihai Georgescu.

Sepsi dacă primește un milion de euro, nu are cum să rămână cu 500.000 de euro, pentru că Sepsi i-a crescut valoarea. Sepsi nu se desparte de un jucător care tocmai și-a prelungit contractul pentru 500.000 de euro. Dacă era în ultimul an de contract mai era ceva”.

„E puțin alambicat, plus că Ștefănescu își poate alege la ce echipă să meargă. Că se pot înțelege cluburile, dar să nu vrea să meargă jucătorul.

E complicat! E și meciul de mâine, foarte important, nu poți spune că e eliminată Sepsi. Orice se poate întâmpla, Sepsi e o echipă țeapănă. Nu e Bodo, care a bătut 6-1 pe Roma. Ștefănescu mi se pare că poate juca orice, pentru că l-am văzut la Sepsi. E bun jucător!”, a mai spus MM Stoica.


  • 2,10 este cota oferită de BETANO pentru pronosticul „1 solist” la meciul FCSB – Universitatea Craiova

ADVERTISEMENT