Mihail Sadoveanu, la 142 de ani de la naștere. Drumul său de la masonerie la comunism: “Dacă ar mai fi trăit, ar fi fost judecat şi condamnat la moarte”

Istoricul Bogdan Bucur, cel care îl numește pe Mihail Sadoveanu „faraonul turpitudinii românești”, altfel spus al faptelor josnice, este unul dintre cei mai avizați cunoscători ai ascensiunii „bardului” din Pașcani. Dincolo de talentul scriitoricesc incontestabil, viața și opera lui Mihail Sadoveanu scot la iveală cinismul cu care unii intelectuali români au parvenit ori/și și-au tratat compatrioții, în perioada în care sistemul dictatorial atinsese cea mai violentă formă. Demersul jurnalistic și istoricesc nu are menirea de a stigmatiza un cărturar, ci de a repune realitatea în drepturile sale. De la nivelul de „mare scriitor, mare om, mare mason” și până la cel de… „faraon” cântător la curțile dictatorilor, Mihail Sadoveanu ne oferă, din pământ, o lecție de… supraviețuire, fără scrupule.

Istoricul Bogdan Bucur: „Lumina vine de la răsărit, o operă de propagandă și de prostituție intelectuală. Sadoveanu, care a pactizat cu „Masoneria roșie”, ar fi fost condamnat în democrație!”

Bogdan Bucur este unul dintre istoricii care nu se sfiesc să „taie în carne vie”. Majoritatea cititorilor FANATIK îl cunosc din momentul în care dezbăteam, împreună, problema așa-zisului Ținut Secuiesc. Acum, Bogdan Bqucur, profesor la SNSPA și în acealși timp cel care a susținut conferința „Sadoveanu, în perioada comunistă”, a răspuns provocării noastre de a restabili adevărul în privința celebrului scriitor.

Am intrat direct în subiect cu o întrebare cu tentă metaforică, făcând aluzie la titlul unei celebre lucrări sadoveniene, în care scriitorul făcea apologia sistemului comunist: „Mereu, lumina vine de la Răsărit?”

„Din punct de vedere fizic, știm cu toții că lumina vine de la Răsărit, dar iată că, din punct de vedere cultural și civilizațional, se întâmplă ca, de aproape 2500 de ani, lumina să vină dinspre Occident (mă gândesc la Roma și la civilizația romană) sau dinspre Mediterana (mă gândesc la Atena și la civilizația elenistică). Sau chiar dinspre est (dar atunci m-aș gândi la Ierusalim). Dar, în niciun caz, lumina nu vine dinspre Moscova. Din punct de vedere cultural… În cazul lui Mihail Sadoveanu, este evidentă metafora politică pe care o utilizează în titlul lucrării pe care o citați și care este o carte de propagandă politică, în favoarea Uniunii Sovietice”, ne-a declarat, în exclusivitate, istoricul Bogdan Bucur.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

„Pentru cei care nu au citit această lucrare, deși ea este disponibilă inclusiv pe internet, sensul acestei cărți este susținerea ideii invaziei sovietice și sovietizarea României. Știm bine ce s-a petrecut după finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai exact instaurarea regimului de dictatură proletară, de sorginte sovietică și după tipare comuniste. Opera este una de propagandă și de prostituție literară”, a continuat interlocutorul nostru.

În vremea în care îl studia în profunzime pe Mihail Sadoveanu, Bogdan Bucur avea o expresie: „Mare scriitor, mare om, mare vânător, mare canalie”. Între timp, istoricul a înlocuit termenul „canalie”, cu cel de „faraon”. Nu pentru că și-ar fi schimbat opinia, ci poate pentru că diplomația trebuie să guverneze orice sistem democratic, în care inclusiv scriitorii, oricât ar fi „de geniali”, trebuie să treacă printr-un purgatoriu moral. Așadar, l-am întrebat cum s-a născut termenul inițial, „canalie”. Iată răspunsul:

„Este o figură de stil, prin care am dorit să sugerez adaptabilitatea extraordinară a marelui scriitor la un sistem dictatorial. Dar cazul nu este singular. Această adaptabilitate a aparținut unei panoplii întregi din intelectualitatea românească, care a reușit sau măcar a încercat să facă acest lucru. Ca mulți alți intelectuali români, Mihail Sadoveanu tranzitează aceste ape politice tulburi, de la un regim democratic, dar cu nuanțe abuzive, către un regim dictatorial de extremă stângă și supraviețuiește printr-o adaptabilitate absolut extraordinară, călcând pe cadavre – uneori la propriu – închizând ochii la abuzurile extraordinare de la începutul comunizării României. Dacă ar fi supraviețuit până în zilele noastre, Sadoveanu ar fi fost judecat, probabil condamnat la moarte, dar la fel de probabil, sentința n-ar fi fost pusă în aplicare…”

Președintele Marii Adunări Naționale a susținut un sistem abuziv

Verdictul istoricului pare dur. Venind, însă, din partea unui cadru didactic avizat, am așteptat argumentația.

Digisport.ro

Cum a reacționat Ilie Dumitrescu după ce a aflat cine l-a umplut de sânge pe Mihai Stoica

„Să nu uităm că Republica Populară Română s-a instaurat peste cadavrele a sute de mii de oameni și s-a construit pe lipsa de libertate, pe confiscarea proprietăților și pe abuzurile incredibile care s-au soldat cu trimiterea la Canal și în alte forme de detenție. Aceste lucruri sunt cunoscute, iar Sadoveanu, din calitatea sa de șef de stat comunist, ca președinte al Marii Adunări Naționale, a sprijinit acest sistem”, a continuat intervievatul nostru.

Potrivit lui Bogdan Bucur, în mod concret, Mihail Sadoveanu a votat și a promulgat actele normative care au dus la pierderea libertății, a proprietății și a vieților unor cetățeni români.

„Pentru Sadoveanu, Francmasoneria a fost o rampă politică!”

Dincolo de viața literar-politică, Mihail Sadoveanu a făcut parte din Francmasonerie. Mai mult, într-o perioadă a deținut inclusiv demnitatea de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România. În jurul acestui aspect circulă legenda potrivit căreia, la începutul perioadei comuniste, Sadoveanu ar fi predat Securității listele care conțineau numele Fraților săi masoni. Se pare că mulți dintre aceștia au fost arestați și torturați.

„În legătură cu acest lucru, eu nu dispun de dovezi. El este responsabil pentru ceva cu mult mai general, care poate fi demonstrat. Consecințele actelor și pozițiilor sale politice, pe care le-a ocupat în cadrul Republicii Populare Române, sunt evidențiabile și demonstrabile pentru populația civilă, care a suferit adevărate drame. Probabil că printre acești oameni s-au aflat și francmasoni, dar eu nu pot demonstra faptul că Mihail Sadoveanu a avut o acțiune vădită împotriva Fraților săi masoni”, a declarat Bogdan Bucur, în exclusivitate pentru FANATIK.

„Consecințele actelor sale politice au vizat o anumită categorie de români, care se plasau în zona superioară a societății, ceea ce în limbajul de lemn al epocii însemnau burghezia, nobilimea și clerul, cărora li se adăuga o pătură de intelectuali cu vederi politice de dreapta” a subliniat istoricul.

Revenind, însă, la chestiunea legată de prezența scriitorului în respectivul Ordin inițiatic, Bogdan Bucur a precizat: „Dacă printre acești oameni s-au aflat și francmasoni, atunci aceasta a fost situația. Însă, eu nu am dovezi și nu am găsit probe care să demonstreze că Mihail Sadoveanu a acționat împotriva celor care i-au fost Frați, până în 1948. De fapt, după Al Doilea Război Mondial, el nu a mai activat în Francmasonerie. Metaforic vorbind, a ales să activeze într-o „Masonerie roșie”, numită Partidul Comunist Român”.

„Este, însă, foarte important că, pentru Sadoveanu, Francmasoneria n-a fost altceva decât o rampă politică, în perioada interbelică. Impresia mea este că s-a aflat în căutarea unei formule politice, care să-l propulseze social și economic. Formula politică pe care a identificat-o în perioada interbelică a fost Francmasoneria. De asemenea, formula politică pe care a identificat-o după Al Doilea Război Mondial a fost Partidul Comunist Român și asocierea cu Uniunea Sovietică. În această cheie trebuie văzută activitatea sa masonică”, a punctat Bogdan Bucur.

Intelectualii și pactul cu diavolul, în perioada României Mari

La 4 noiembrie 2015, cotidianul „Adevărul” a publicat un articol referitor la modul în care Mihail Sadoveanu s-a lepădat de Francmasoneria Română și a promis, în secret, „pocăință”.

Potrivit partenerului nostru de dialog, această atitudine „face parte din acest joc de echilibristică fantastică, pe care o mare parte din intelectualitatea românească interbelică l-a făcut între diferitele tipuri de regimuri politice, pe care această țară le-a experimentat într-un timp extrem de scurt. Să ne amintim că, în mai puțin de 10 ani, România a sărit de la o democrație formală și imperfectă la o dictatură regală cu accente fasciste a regelui Carol al II-lea, către un regim de-a dreptul fascist – mă refer la statul național legionar – care ne-a purtat spre dictatura antonesciană și apoi ajungând la o altă dictatură, de extremă stânga. Am scris în lucrarea mea, intitulată „Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, felul în care, într-un singur deceniu, această țară a trecut prin toate tipurile de dictaturi politice identificabile”.

Bogdan Bucur susține că, într-o țară precum România Mare, una săracă din punctul de vedere al resurselor, intelectualii au fost nevoiți să facă acest pact cu diavolul: „Era esențial pentru ei să găsească formule de coabitare cu puterea politică, oricare ar fi fost aceasta, pentru a putea supraviețui, din punct de vedere material. Trebuie să avem în vedere că, în afara aparatului și a bugetului de stat, existau puține alte resurse”.

„Intelectualul român, inclusiv Mihail Sadoveanu, a trebuit să găsească formule de conviețuire, de colaborare cu decidentul politic. În România Mare, persoanele care lucrau în domeniul cultural și educațional erau extrem de prost plătite și trăiau într-o mizerie materială desăvârșită. Atunci când discutăm despre „canalia Mihail Sadoveanu”, trebuie să avem în vedere și acest lucru. Nu că n-ar fi fost așa, dar trebuie explicat contextul”,  a continuat profesorul universitar, care a insistat pe ideea propusă:

„Eu nu am o grilă morală infailibilă, care să-mi permită să judec moralitatea unora sau a altora. În general, sunt suficient de tolerant încât să nu judec imperfecțiunile semenilor mei. Dacă revenim la problema Masoneriei, cert este că, în epoca sa, Sadoveanu a fost contestat, iar la rândul lui i-a contestat pe alții. Au existat măsuri de excludere de ambele părți”.

Constantin Parhon, pe lista șefilor de stat-marionetă

Partenerul nostru de discuție consideră că, în contextul actual, faptul care devine important în mod deosebit ține de activitatea politică a scriitorului și de modul în care acesta s-a comportat, „în perioada în care s-a aflat în funcțiile importante pe care le-a ocupat în cadrul Republicii Populare Române. De asemenea, merită studiat ceea ce a scris, deoarece calitatea producției sale literare în cadrul RPR este pură maculatură. Acest fenomen ne interesează, atât din punctul de vedere al istoriei literare, cât și al istoriei României”.

Bogdan Bucur a menționat că „în România, regimul comunist a fost instaurat de o armată de ocupație, care, într-adevăr, a avut o mulțime de colaboratori interni. Mihail Sadoveanu a fost unul dintre primii colaboratori ai regimului comunist, iar acest lucru trebuie recunoscut. Așa s-au petrecut evenimentele și cu Parhon, un alt element intelectual important, dar care a acceptat ideea de a deveni un fel de șef de stat-marionetă. După Constantin Parhon, Sadoveanu a fost al doilea om important care a acceptat poziția de șef de stat-marionetă”.

Într-adevăr, cunoscutul medic endocrinolog și psihiatru Constantin Parhon a îndeplinit funcția de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, ceea ce echivala cu demnitatea de șef al statului, în perioada 13 aprilie 1948-2 iunie 1952. Mai mult, Parhon a mai făcut parte dintr-un comitet interimar, format din cinci membri, printre care și Mihail Sadoveanu…

„Întrucât Mihail Sadoveanu și Constantin Parhon au fost primii și cei mai prestigioși colaboratori ai regimului dictatorial comunist, acest „fenomen” nu este scuzabil. Din punct de vedere moral sunt responsabili, iar dacă ar fi în viață ar trebui trași la răspundere și din punct de vedere penal, pentru cauționarea instaurării unui regim de represiune politică”, ne-a precizat Bogdan Bucur.

Imediat, istoricul a argumentat, comparativ cu situația petrecută în Franța, după Al Doilea Război Mondial și care l-a avut în centrul atenției pe mareșalul Philippe Petain, cel care a fost șeful statului în timpul Regimului de la Vichy:

„În opinia mea, dacă Mihail Sadoveanu ar fi fost în viață, într-un regim democratic el ar fi trecut prin ce i s-a întâmplat mareșalului Petain, în Franța. Pentru faptul că a colaborat strâns cu regimul lui Adolf Hitler, Petain a fost adus în fața justiției și condamnat la moarte, dar sentința nu a fost pusă în aplicare, din pricina vârstei sale înaintate”.

„În condițiile în care regimul de „democrație populară”, impus de Rusia sovietică, nu ar fi durat atât de mult, dacă după moartea lui Stalin, din 1953, societatea ar fi revenit la normal, Sadoveanu și Parhon ar fi trecut prin aceeași procedură. Acești oameni ar fi fost judecați și probabil că verdictul ar fi condus către plutonul de execuție. Nu știu în ce măsură ar fi fost puse în practică respectivele condamnări, dar aceasta este altă discuție…”, a continuat Bogdan Bucur.

„Cazul Tudor Arghezi” sau… colaboraționiști din toate vremurile, uniți-vă

Mihail Sadoveanu și Constantin Parhon sunt doar două exemple într-o „mare” de oameni de valoare care au făcut carieră în mai multe sisteme politice, cu orientări diametral opuse.

„Cu siguranță, există și posibilitatea ca ei să fi „supraviețuit”, inclusiv politic, așa cum s-a întâmplat după Primul Război Mondial, cu unii colaboraționiști cu ocupantul german. Vezi cazul lui Tudor Arghezi… A pățit vreunul ceva? Nici gând…” a completat istoricul.

Într-adevăr, după Primul Război Mondial a existat un grup de intelectuali care colaboraseră la presa tipărită la București, dirijată de ocupația germană. După anul 1918, unii dintre ei au fost trimiși în judecată și condamnați penal. După scurt timp, au fost grațiați și s-au reintegrat în cultura română.

„Probabil că Sadoveanu și Parhon s-ar fi reintegrat în societate. Aceasta este o concluzie tristă a discuției noastre. De aceea, refuz să am criterii de moralitate prea drastice, pentru că, din câte am observat, România este o țară destul de permisivă, iar trecerile de la un tip de moralitate politică la alta sunt extrem de bruște și de neînțeles. Așa s-au întâmplat evenimentele și după 1989, cu foștii securiști și comuniști”, a încheiat Bogdan Bucur.

De la Carol al II-lea, la poemul „Marelui Iosif Visarionovici Stalin, îi închină poeţii un mănunchiu de flori ale inimii”

În ce ne privește, nu dorim să judecăm pe nimeni. Trebuie adăugat, însă, faptul că Mihail Sadoveanu nu a făcut doar apologia sistemului comunist. La fel de bine, în plină dictatură carlistă, el i-a adus un „Omagiu” suveranului Carol al II-lea.

Dar, în încheiere, stimați cititori, vă lăsăm în compania lui Mihail Sadoveanu, cu celebra lucrare „Slavă lui Stalin: Omagiul poeţilor din Republica Populară Română” (1949):

„Tovarăşului nostru iubit,

Marelui Iosif Visarionovici Stalin,

Îi închină poeţii din Republica Populară Română

Un mănunchiu de flori ale inimii lor.

Dureri ale trecutului,

Robie sub apăsarea burgheziei şi moşierimii,

Negură a superstiţiei, noapte a ignoranţei,

Toate au început a se destrăma ca un vis rău în revărsarea zorilor,

Când a sosit ceasul eliberării noastre,

De când s’a aşezat în ţara noastră dreptatea,

Sub conducerea Partidului Muncitorilor,

Şi s’au înlăturat aşezările de exploatare a omului;

De când Ţara noastră se află alături

De Uniunea Sovietică şi de învăţătorul nostru Stalin,

Cel dintâi dintre inginerii sufletelor,

Eroul Marei Revoluţii, biruitorul fascismului,

Constructorul socialismului,

Către care stau cu ochii aţintiţi

Toate neamurile pământului.

La a 70-a sărbătorire a zilei sale de naştere

Scriitorii noştri îi urează ani mulţi şi putere,

Ca să înfăptuiască deplin

Evul nou al Umanităţii şi al Păcii”.