Ministrul finanțelor din Cabinetul Ciolacu, liberalul Marcel Boloș, vorbește de ”ieftiniri considerabile” la mai multe produse. Acest lucru s-ar întâmpla, în opinia oficialului, după implementarea ordonanței ieftinirii alimentelor.
Conform datelor de pe site-ul Guvernului, proiectul privind reducerea preţurilor la alimente se va afla pe agenda şedinţei de Executiv de vineri, 30 iunie. Încă de marți, premierul Marcel Ciolacu a avut discuţii pe această temă cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi cu miniștrii finanţelor, agriculturii şi fondurilor europene.
Până la aprobarea acestei OUG, Marcel Boloș, șeful de la Finanțe, a venit cu o serie de explicații. Joi, într-o conferință de presă, oficialul din Guvern a făcut mai multe precizări despre proiectul legislativ. Acesta va intra în vigoare de la 1 august.
”Obiectivul final este ieftinirea prețului la produsele alimentare. Prin această plafonare a marjelor de adaos comercial, la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% și la nivel de vânzător final cu 20%.
Este proiectul mult așteptat de către toți românii, care urmează să fie implementat pe o perioadă de 3 luni. Sunt așteptate ieftiniri considerabile a prețului la aceste produse alimentare”, afirmă Boloș.
Așa cum au spus oficialii din Executiv, acest proiect mult așteptat de către toți românii urmează să fie implementat pe o perioadă de trei luni de zile. Același Marcel Boloș explică faptul că, ulterior, se va face o analiză.
Ministrul e extrem de clar în mesajul său și transmite că ”dacă prețurile scad, și la raft se vede o scădere a prețurilor, este limpede că această măsură este în folosul românilor și că trebuie continuată”.
”Trebuie să fim atenți ca această ieftinire să apară pe tot lanțul. De la procesator până la vânzătorul final și distribuitor, să poată să fie implementată așa cum a fost discutat și susținut de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Lista pe care deja o avem anexată la proiectul de ordonanță aflat în dezbatere publică cuprinde o serie de produse alimentare de bază, pe care le folosesc toți românii.
Perioada de implementare este de 3 luni, după aceea se va face o analiză a impactului pe care aceste măsuri le-a avut în ceea ce privește prețul la produsele alimentare, iar apoi se vor lua deciziile în ceea ce privește consecințele produse de măsuri la nivel de procesator, distribuitor și vânzător final de produse alimentare”, a spus, joi, ministrul.
Proiectul de ordonanță de urgență este deja pus în dezbatere publică. Ulterior, după ce va primi toate avizele necesare, urmează să fie aprobat în ședința de Guvern. Iată care sunt cele 14 alimente care, teoretic se vor ieftini: