Sport

Mircea Lucescu a ajuns la capătul răbdării după a șasea înfrîngere a sezonului pentru Dinamo Kiev. ”M-am gândit să plec”

Dinamo Kiev suferă, la fel ca fotbalul ucrainean. După al șaselea eșec stagional Mircea Lucescu a admis că s-a gândit să renunțe.
16.09.2022 | 11:05
Mircea Lucescu a ajuns la capatul rabdarii dupa a sasea infringere a sezonului pentru Dinamo Kiev Mam gandit sa plec
Mircea Lucescu a admis că s-a gândit să plece după a șasea înfrângere stagională 0-1 cu AEK Larnaka. Sursa foto: Profimedia
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu, antrenorul care a cucerit titlul cu Dinamo Kiev, este la capătul puterilor. Mereu pe drumuri, fără o bază proprie de pregătire, campioana Ucrainei nu se regăsește. A bifat a șasea înfrângere a sezonului.

Mircea Lucescu: ”Psihic, sunt probleme”

Dinamo Kiev a început sezonul cu meciurile din preliminariile Ligii Campionilor, dar a părăsit competiția după un dublu eșec cu Benfica Lisabona.

ADVERTISEMENT

Continuă în grupele Ligii Europa, însă condițiile de pregătire și nesiguranța îi afectează pe jucătorii lui Mircea Lucescu. După ultimul eșec din competiția continentală 0-1 cu AEK Larnaca, reputatul tehnician a mărturisit că s-a gândit serios să plece de la Dinamo Kiev.

”Situația este foarte grea. La un moment dat, chiar m-am gândit să plec. Psihic, sunt probleme. Am jucat bine, am dominat, dar n-am putut da ultima pasă.

ADVERTISEMENT

Erorile noastre nu sunt tehnice sau tactice, ci sunt cauzate doar de starea psihică”, a explicat Mircea Lucescu la conferința de presă de după meciul jucat de Dinamo Kiev în Polonia, din cauza imposibilității de a organiza partida în Ucraina.

În campionat Dinamo Kiev are o singură victorie

Nu doar în cupele europene Dinamo Kiev are probleme. Nici în competiția internă campioana en-titre nu se simte deloc bine. Din cauza rzăboiului declanșat de Rusia, alb-albaștrii își joacă meciurile de acasă la Lviv.

ADVERTISEMENT

Trupa lui Mircea Lucescu a început sezonul în Ucraina cu două eșecuri 0-3, acasă, cu Dnipro-, respectiv 2-3, în deplasare, cu Zorya Luhansk. Abia în etapa a treia Dinamo a obținut primele puncte după 1-0 cu FC Lviv.

În ciuda perioadei dificile, Mircea Lucescu a anunțat că și-a reconsiderat poziția și a decis să rămână alături de jucătorii săi și că vor continua să lupte pe ambele fronturi – campionat și cupele europene.

ADVERTISEMENT

”Totuși, cineva trebuie să fie cu jucătorii, să-i ajute să depășească aceste clipe dificile. Ne concentrăm pe campionat și Europa League”, a punctat Mircea Lucescu.

ADVERTISEMENT