Sport

Mircea Lucescu, aproape de o revenire spectaculoasă. Prima reacție după interesul arătat de Lyon

Mircea Lucescu se gândește să reintre în fotbal. Retras recent din activitate, antrenorul în vârstă de 78 de ani este aproape de o revenire spectaculoasă.
07.12.2023 | 17:35
Mircea Lucescu aproape de o revenire spectaculoasa Prima reactie dupa interesul aratat de Lyon
Mircea Lucescu este aproape de revenirea in fotbal
ADVERTISEMENT
07-12-2023
15:38

Mircea Lucescu nu neagă interesul lui Lyon

Mircea Lucescu nu a confirmat, dar nici nu a informat, interesul arătat de formația Olympique Lyon pentru a-l numi în funcția de antrenor principal.

”Nu comentez zvonul despre un interes al Lyonului. Momentan sunt foarte răcit și aștept să mă fac bine. După aceea voi vedea dacă sunt oferte ce fac”, a declarat Lucescu, pentru iamsport.ro.

Mircea Lucescu nu și-a spus ultimul cuvânt în fotbal. În ciuda faptului că și-a anunțat retragerea în acest an, Lucescu este tentat să revină. Olympique Lyon s-a interesat de serviciile sale după ce s-a despărțit de Fabio Grosso. Francezii se află într-o criză de formă.

Mircea Lucescu, aproape de Ligue 1

Lyon, în prezent condusă de interimarul Pierre Sage, a avut parte de un început de sezon dezastruos, ocupând ultimul loc în clasament cu doar 7 puncte după 13 runde. Despărțirea de Fabio Grosso, fostul antrenor italian, a lăsat echipa în căutarea unui nou comandant, iar ochii se îndreaptă acum către Mircea Lucescu, susține Sport.ro.

ADVERTISEMENT

Lucescu, care și-a reziliat contractul cu Dinamo Kiev în noiembrie, se află în discuții avansate cu oficialii lui Lyon. Cu o carieră bogată în trofee și experiență vastă în antrenarea echipelor de top, Lucescu ar putea aduce schimbarea atât de necesară pentru Lyon.

Cu o singură victorie în acest sezon și o situație dramatică în lupta pentru retrogradare, Lyon pare să aibă nevoie de o mână experimentată pentru a-și redresa parcursul. În acest moment, Olympique Lyon se află pe ultimul loc în Franța.

ADVERTISEMENT

Cu un lot evaluat la 192 de milioane de euro, echipa are jucători de calibru precum Anthony Lopes, Lovren, Tagliafico, Tolliso, Cherki și Lacazette, dar rezultatele slabe au scos în evidență nevoia de o schimbare în conducerea tehnică.

Olympique Lyon ocupă ultimul loc în Franța

În cazul în care Lucescu preia echipa, va avea ocazia să se dueleze cu Ladislau Boloni, antrenorul lui Metz. Boloni, care a promovat echipa în Ligue 1 în 2023 și a dus-o pe locul 11, ar putea să îl întâlnească pe Lucescu într-un duel românesc în campionatul francez.

ADVERTISEMENT

Într-un peisaj marcat de incertitudine, cu nume mari precum Kylian Mbappe și Luis Enrique la PSG, Mircea Lucescu ar putea aduce o rază de speranță și schimbare pentru Lyon, iar întâlnirea cu Ladislau Boloni ar adăuga o notă intrigantă în istoria recentă a fotbalului românesc în Franța.

În perioada 2000-2002, Lucescu a fost la cârma echipei Galatasaray, din Turcia. Beşiktaş, în 2002, a marcat o altă etapă a carierei sale. Mircea Lucescu și-a consolidat reputația în cei 12 ani petrecuți la Șahtior Donețk, din 2004 până în 2016. După experiența bogată din Ucraina, Lucescu a preluat șefia echipei ruse Zenit Saint Petersburg în 2016.

ADVERTISEMENT

Pe plan internațional, Lucescu a acceptat provocarea de a antrena naționala Turciei între 2017 și 2019, încercând să aducă stabilitate și performanțe la nivel înalt. În 2020, veteranul antrenor a revenit în lumina reflectoarelor europene, acceptând un nou rol ca antrenor principal al echipei Dinamo Kiev.

ADVERTISEMENT