”Bătrâna Doamnă” este nevoită să-și joace partidele de pe teren propriu în alte orașe, deoarece gazonul arenei Francisc Neuman este în proces de schimbare. După ce au jucat la Oradea, arădenii au ales Sibiul pentru duelul împotriva campioanei.
La finalul întâlnirii UTA – Farul 0-0, din etapa a 20-a din SuperLiga, Mircea Rednic s-a plâns de faptul că jucătorii săi sunt mai mereu pe drumuri, dar consideră că dacă aveau mai multă atenție ar fi putut câștiga acest joc.
”Ne-am precipitat, ultima pasă a lipsit. În repriza a doua ne-am anihilat, am încercat și noi și adversarul să ne surprindem. În prima repriză, când am jucat mai bine, am avut șansa să înscriem. Dacă marcam, poate aveam goluri mai multe, se mai deschideau și ei.
Am jucat cu o improvizație, Cooper a avut și el o problemă, Omondi este jucător de bandă, dar nu am avut soluții. Simțim lipsa suporterilor, altfel era cu stadionul plin. Nu ne este ușor, abia ajungem la Arad, că trebuie să fim cu bagajele în mașină, pentru că jucăm la Cluj”, a declarat Rednic.
”Suntem dezamăgiți de acest egal, dar până la urmă este un rezultat meritat. Asta trebuie să facem meci de meci, să atacăm și să ne apărăm cu întreaga echipă. Avem nevoie de cele trei puncte din ultimul meci al anului, cu Universitatea Craiova”, a spus și Claudiu Micovschi.
De partea cealaltă, Gică Hagi a criticat arbitrajul pentru maniera în care a primit galben fundașul său Ionuț Larie, care acum va absenta etapa următoare cu Rapidul, în derby, mai ales că giuleștenii trec printr-o criză evidentă de formă.
”Dacă ăla e de cartonaș galben (n.r. – la Ionuț Larie)… I-a dat cartonaș, dacă ăla e cartonaș la mijlocul terenului. Etapa asta a luat Larie, asta e. Trebuie să găsesc opțiuni, trebuie să câștigăm cu Rapid acasă.
Lipsește Kiki, Larie, Popescu, Nedelcu, Băluță, a fost cel mai bun mijloc. Mijlocul terenului câștigă meciurile, trebuie să găsesc opțiuni. Eu n-am bani să-i cumpăr pe cei mai buni, eu trebuie să-i refac. Probabil au dat anul trecut foarte mult, anul ăsta mai puțin”, a afirmat Hagi.
Mai mult, ”centralul” Iulian Călin a anulat un gol și a refuzat două penalty-uri pentru Farul. Însă, ”Regele” nu a avut ce comenta, deoarece deciziile luate cu ajutorul sistemului VAR au fost corecte.