News

Moarte învăluită în mister, o elevă la seminarul Agapia, găsită în cadă, fără suflare. Fata avea doar 16 ani

Tragedie fără margini într-o familie din Neamț. O elevă, în vârstă de 16 ani, la seminarul Agapia a fost găsită în cadă, fără suflare.
03.10.2023 | 17:48
Moarte invaluita in mister o eleva la seminarul Agapia gasita in cada fara suflare Fata avea doar 16 ani
O elevă la seminarul Agapia, găsită în cadă, fără suflare/ Colaj Fanatik/ Foto Facebook/ Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Moarte învăluită în mister, în județul Neamț, acolo unde o elevă la seminarul Agapia a fost găsită în cadă, fără suflare. Trupul minorei, în vârstă de 16 ani, a fost descoperit de familie, luni seara, în jurul orei 19.

O elevă la seminarul Agapia, găsită în cadă, fără suflare

Tragedia s-a produs într-un imobil situat în cartierul Gara Veche din Piatra Neamț, acolo unde fata locuia împreună cu bunica ei. Mesagerul Neamț notează că aceasta provenea dintr-o familie destrămată, părinții fiind divorțați de mai mult timp.

ADVERTISEMENT

Tatăl fetei muncea în Italia, iar săptămâna trecută s-a întors acasă pentru câteva zile. Tocmai din acest motiv, eleva a solicitat reprezentanților Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Parascheva” Agapia să facă naveta, pentru a putea petrece mai mult timp cu tatăl ei, înainte să se plece din nou în afara granițelor.

Însă, luni seara, pe 2 octombrie, fata a fost găsită moartă în cadă. Familia a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns o ambulanță. Echipajul medical a constatat că fata era în stop cardio-respirator. Din nefericire, manevrele de resuscitare nu au funcționat.

ADVERTISEMENT

Deocamdată nu sunt clare împrejurările în care s-a produs decesul minorei, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Din primele date, se pare că pe trupul fetei nu au fost găsite urme de violență.

Familia și profesorii sunt șocați: „Era o elevă bună”

În urma acestei tragedii, familia și profesorii minorei sunt șocați. „Era o elevă bună, nu lipsea. Făcea naveta în ultima perioadă, era acasă când s-a întâmplat acest trist eveniment. Pe mine m-a sunat aseară de la inspectorat, nu diriginta elevei”, a transmis directorul Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Parascheva” din Agapia, Maria Monica Asofiei.

ADVERTISEMENT

Necropsia va stabili care a fost cauza decesului, iar anchetatorii încearcă să afle în ce circumstanțe s-a produs acest eveniment teribil. „A fost înregistrat un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă și urmează ca necropsia să stabilească cu exactitate cauzele care au condus la deces.

Din examinarea inițială efectuată de medicul legist nu au fost constatate urme de violență de niciun fel”, au spus reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, pentru Mesagerul Neamț.

ADVERTISEMENT

Printr-o tragedie similară a trecut și o familie din Dâmvobița, în luna februarie. Părinții și-au găsit fata de 17 ani moartă în baie. Tânăra urma să își serbeze majoratul chiar peste câteva zile. Conform cercetărilor, minora a murit intoxicată cu monoxid de carbon.

ADVERTISEMENT
Tags: