Sport

Modificarea formatului din Champions League aduce mai mulți bani. Cât vor încasa echipele din sezonul viitor

UEFA a anunțat schimbări importante începând din sezonul viitor al Champions League, iar odată cu acestea vor crește și sumele de bani primite de cluburi.
24.10.2023 | 09:06
Modificarea formatului din Champions League aduce mai multi bani Cat vor incasa echipele din sezonul viitor
UEFA a anunțat schimbări importante începând din sezonul viitor al Champions League, iar odată cu acestea vor crește și sumele de bani primite de cluburi. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Pentru a contracara orice apariție a unei noi întreceri care ar putea să-i submineze autoritatea, UEFA a decis să facă modificări la nivelul celei mai importante competiții pe care o organizează.

Noul format aduce bani mai mulți în Champions League

Odată cu trecerea la noul format din Champions League, din sezonul viitor, formațiile implicate vor fi recompensate mult mai generos. Și asta pentru că UEFA va pune în joc o sumă și mare mare de bani.

ADVERTISEMENT

Conform cotidianului catalan Sport, forul continental a hotărât să crească masa totală a premiilor din Champions League cu 500 de milioane de euro, astfel că suma care va fi împărțită de echipele ce ajung în faza grupelor se va ridica la 2,5 miliarde de euro.

Până acum, UEFA oferea o sumă de puțin peste 500 de milioane de euro pentru simpla participare în faza grupelor Champions League, iar din sezonul 2024-2025 aceasta va crește la 678,5 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

De asemenea, primele prin care echipele vor fi recompensate pentru victoriile și remizele din faza grupelor vor ajunge la un total de 925,3 milioane de euro, față de 600,6 milioane de euro acum. În schimb, forul continental a decis ca distribuția în funcție de fondul de piață și de coeficient să scadă de la 45% la 35%.

Schimbări și în preliminariile Champions League

Din 2024 și până în 2027, formatul din cupele europene se va schimba. Vor fi 36 de echipe calificate și vor dispărea grupele. Fiecare formație va avea garantat 8 meciuri cu adversari diferiți în prima fază a competiției, 4 pe teren propriu și 4 în deplasare.

ADVERTISEMENT

Primele 8 echipe se vor califica automat în faza eliminatorie, în timp ce formațiile de pe locurile 9-24 vor concura într-un play-off cu două etape pentru a-și asigura locul în optimile de finală ale competiției.

UEFA schimbă regulile și în ceea ce privește preliminariile Champions League. Forul continental vrea să să elimine ”retrogradarea”, iar echipa care pierde în tururile preliminare să părăsească instant competițiile europene. Intenția oficialilor a plecat de la cazul Sevillei, care a cucerit Europa League, după ce a fost eliminată din Champions League.

ADVERTISEMENT

Această modificare reprezintă o veste teribilă pentru fotbalul românesc. Șansele unor echipe, precum Farul, FCSB sau CFR Cluj să prindă grupele unei competiții europene sunt mult mai grele în contextul dat.

ADVERTISEMENT
Tags: