News

Momentul crimei de la Sântandrei, surprins de camerele video. Femeia și-a sugrumat fratele timp de 20 de minute

Una dintre probele copleșitoare pe care le are Parchetul în dosarul crimei de la Sântandrei este înregistrarea video făcută de către camerele de supraveghere.
11.02.2024 | 10:41
Momentul crimei de la Santandrei surprins de camerele video Femeia sia sugrumat fratele timp de 20 de minute
Momentul săvârșirii crimei de la Sântandrei/ Sursă foro: Bihoreanul - bihon.ro
ADVERTISEMENT

Luminița Leuca, suspectul în cazul crimei de la Sântandrei, a primit arest preventiv pentru 30 de zile și în baza imaginilor surprinse de camerele video amplasate în zona în care fratele ei a fost găsit mort. Imaginile publicată de Bihoreanul arată momentul în care crima a fost săvârșită.

Una dintre camerele de supraveghere instalate pe marginea drumului dintre Sântandrei și Oradea îi arată pe Luminița Leuca și fratele său mergând agale pe pista de biciclete amenajată pe marginea șoselei.

ADVERTISEMENT

Bărbatul, care pare să aibă în mână un recipient, merge greu, clătinându-se, un indiciu că băuse destul de mult. La un moment dat, el se oprește să-și aprinde o țigară. După alte câteva clipe, se opresc din nou.

Chiar dacă imaginile nu sunt foarte clare, se vede cum femeia îi pune frânghia în jurul gâtului fratelui ei și apoi îl trage mai în marginea drumului, într-o porțiune neluminată, astfel încât să nu poată fi văzută din mașinile care treceau. Imaginile devin mai neclare, dar se văd două siluete care stau în picioare, iar după câteva secunde, cad la pământ, semn că bărbatul începuse deja să nu mai opună rezistență.

ADVERTISEMENT

În baza înregistrării video, procurorii de la Parchetul Bihor au stabilit că Luminița Leuca l-a atacat pe fratele său la ora 21.47, folosindu-se de o frânghie pe care o avea în buzunar. După ce i-a pus-o în jurul gâtului, ea a reușit să-l tragă pe câmp și să-l culce la pământ.

Bărbatul a fost sugrumat timp de 20 de minute, întrucât femeia a plecat de la locul crimei la ora 22.07. „Deşi a obosit şi o dureau mâinile, nu a dat drumul la strânsoare”, se spune în referatul procurorilor prin care au obținut arestarea preventivă a Luminiței Leuca.

ADVERTISEMENT

Lăsarea în libertate a inculpatei reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, echivalând cu lipsa unei reacții colective ferme față de fapta comisă, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează presupunerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja şi alte persoane să comită fapte asemănătoare”, se mai spune în documentul redactat de către procurori.

Cadavrul lui Alexandru, fratele ucigașei, a fost găsit pe 8 februarie pe marginea drumului, în locul în care a fost ucis. Luminița, sora mai mare cu 6 ani, îl întreținea pe bărbat de mai mulți ani, perioadă în care acesta nu a muncit.

ADVERTISEMENT

În timpul audierilor, Luminița Leuca a recunoscut fapta, pe care a motivat-o prin faptul că fratele ei era un bețiv care trăia pe spezele ei. Totuși, femeia susține că omorul nu a fost premeditat, survenind după o ceartă cu fratele său.

ADVERTISEMENT