Superstarul parizienilor va pleca din capitala Franței la final de sezon, iar destinația cel mai probabilă este Real Madrid. Multiple surse din sport afirmă că negocierile sunt deja la final, dar în lipsa unui răspuns planeaza doar mister.
Jurnaliștii francezi subliniază talentul deosebit al lui Kylian Mbappe de a evita răspunsul cu privire la destinația sa. Totodată, francezul tocmai a refuzat o ofertă venită din Premier League.
Conferința de presă pre-mergătoare partidei amicale a Franței cu Germania i-a adus francezului întrebări incomode despre viitorul său. Parcă focusați mai mult pe transfer decât pe partidă, francezul a dorit să mențină viu subiectul meciului contra nemților.
Francezul a driblat permanent răspunsurile jurnaliștilor prezenți, printr-un răspuns foarte scurt și evaziv! Din atitudinea sa nu se poate confirma, dar nici infirma, transferul în curtea „galacticilor“, ci doar o precauție în comunicare.
„Îmi pare rău că vă dezamăgesc, dar nu am nimic important de anunțat acum”, a spus Kylian Mbappe repetat în conferință de presă, conform RMC Sport.
Jérôme Rothen, prin intermediul podcastului unde este gazdă, a spus că francezul este rezervat deoarece nu poate spune mai mult. În acest moment, tăcerea sa este cea mai bună variantă până la finalul sezonului, dar cu potențial de anunț înainte de EURO 2024.
„Nu a spus prea multe pentru că nu poate. Atât timp cât există posibilitatea de a se juca PSG-Real Madrid, nu va anunța nimic. [..] O va anunța înainte de Euro (nr. înainte de 14 iunie). O va anunța când PSG sau Real Madrid vor fi eliminate din Liga Campionilor (nr. dacă nu ajung ambele în finala competiției)“, a mai adăugat realizatorul podcastului.
Francezul se află într-un scandal monstru, totul după declarațiile fostului său coleg, Javier Pastore, care l-a dat de gol. Conform argentinianului, Mbappe i-ar fi adresat injurii lui Lionel Messi după finala Cupei Mondiale din Qatar, într-o discuție privată.
Gluma francezului pare presărată cu o tentă de ură vizavi de câștigătorul ultimului Balon de Aur: „Nuuu, fiul de c**** Messi ne-a luat Cupa“, a spus Javier Pastore.