După o absență de aproape un an, spaniolul Rafael Nadal, beneficiar al unui wild card, a revenit în circuitul ATP și s-a impus în fața austriacului Dominic Thiem, în primul tur al turneului de la Brisbane.
Ibericul a câștigat cu scorul de 7-5, 6-1, după aproximativ o oră și jumătate. În turul următor, Nadal îl va întâlni pe australianul Jason Kubler, și el ajuns pe tabloul principal datorită unui wild card.
Game, set & match Nadal 🇪🇸
The moment @RafaelNadal defeated Thiem in his comeback match!#BrisbaneTennis pic.twitter.com/qRTnw7pajA
— Tennis TV (@TennisTV) January 2, 2024
La finalul întâlnirii cu Thiem, spaniolul a fost ovaționat la scenă deschisă de publicul prezent la arenă. ”Este o zi foarte importantă pentru mine. A trebuit să lupt din greu pentru a reveni și a juca în fața acestui public incredibil.
Sunt mândru de ceea ce eu și echipa mea am reușit să facem anul trecut (…) Am avut emoții înainte de meci, dar lucrurile au mers bine și sunt fericit”, a declarat Nadal.
Rafael Nadal se pregătește de o revenire spectaculoasă pe terenul de tenis la Brisbane, după o pauză de 11 luni. În vârstă de 37 de ani, spaniolul își va începe oficial campania duminică, în ultima zi a anului 2023, marcând astfel revenirea sa la competițiile ATP după cea mai lungă pauză a carierei.
“Mă simt bine, nu mă pot plânge. E mult mai bine decât mă așteptam în urmă cu o lună. E imposibil să mă gândesc să câștig turnee. Dar pot să mă bucur de revenirea în circuit. Nu mă aștept să fiu competitiv. Sper să intru pe teren și să dau tot ce pot.
La început va fi greu. Am un an fără să joc și mă antrenez intens de doar o lună. E o victorie că sunt aici. Mă simt norocos că am primit mult sprijin.
Vreau să am ocazia să fiu din ce în ce mai competitiv. Trebuie să accept că lucrurile nu vor fi perfecte la început. Dar trebuie să muncesc în fiecare zi și să am o atitudine bună”, a declarat Rafael Nadal.
Ultimul său meci oficial datează din turul 2 al Australian Open din 2023. Pentru debutul său la Brisbane, Nadal va intra în competiție alături de prietenul său apropiat Marc Lopez, într-o partidă de dublu împotriva perechii australiene Max Purcell și Jordan Thompson.
Rafael Nadal l-a impresionat pe Holger Rune, partenerul său de antrenament în Australia. Danezul a avut ocazia să se pregătească alături de Nadal și concluzia acestuia este că spaniolul se află într-o formă de excepție.
“E amuzant într-un fel… după sesiunea de antrenament, am vorbit cu echipa mea. Mi s-a părut că el a jucat incredibil. Am făcut schimburi de mingi, iar el lovea puternic, așa cum a făcut-o întotdeauna.
Apoi am început să jucăm pe puncte, atunci am constatat că se deplasa extrem de bine, alerga foarte repede dintr-o parte în alta a terenului. Cred că intensitatea pe care o aduce pe teren este incredibilă.
Am parcurs un presezon foarte încărcat, animat și am avut un final de sezon trecut foarte intens. Cu toate acestea, acum, cu Rafa, am avut probabil cel mai dur antrenament din ultima jumătate de an”, a declarat Holger Rune.