Răzbunarea maestrului dribleur „Năsel” Ozon: nasturi contra... găină!

Năsel,Titus, Ozon, as, dribling, geniu, rebel, gazon, momente, caderi, artist, picior, mingea

21 octombrie 1956, etapa 22 a Diviziei A, Progresul Finanţe Bănci – Locomotiva Timişoara pe noul, atunci,„23 August”, 30.000 de spectatori. Egal alb pînă cu vreo 10 minute înainte de final, cînd Peniţă Moldoveanu centrează perfect şi maestrul driblingului Titus Ozon (în tricou alb în fotografia de mai sus, marcînd un gol lui Dinamo pe acelaşi„23 august”), poreclit „Năsel” din cauza „mândreţii” de organ care-i împodopea faţa, înscrie din plonjon singurul gol al partidei, dar, mai interesant, singurul gol din carieră marcat cu capul! Sau cu... nasul, după cum avea să povestească mulţi ani mai târziu...

Toată lumea fericită la final, mai puţin timişorenii, evident, iar la intrarea pe tunelul spre vestiare, un suporter progresist, cam afumat, se repede la Ozon, îl pupă zgomotos pe amândoi obrajii şi îi pune în braţe... o găină! Amuzat, „Năsel” ia „cadoul”, merge la cabine, îl pune pe bancă şi intră la duş. Coechipierii, ca să se distreze, iau găina şi o bagă şi pe ea la duş, biata pasăre se sperie, o ia la goană prin vestiar, găseşte o fereastră deschisă şi îşi ia lumea-n cap.

Titus Ozon, maestrul driblingului, se răzbună: nasturi pentru... găină!

Ozon s-a supărat, dar i-a trecut când colegii i-au promis că-i cumpără a doua zi altă găină. Progresiştii au plecat apoi la o bere, la un restaurant din apropierea stadionului. Au intrat, şi-au agăţat paltoanele în cuier, s-au aşezat la o masă şi, cum se întâmplă mereu în astfel de cazuri, timpul a trecut pe nesimţite, cu una, două... şi alte multe halbe de bere „sprijinite” vârtos de mititei şi cârnăciori de casă. Într-un târziu, după ce se întunecase de mult, s-au ridicat să plece acasă, şi-au luat hainele din cuier şi când au vrut să se încheie, surpriză! Toate aveau nasturii... în buzunare! Tăiaţi pînă la ultimul! În acel moment au înţeles de ce plecase „Năsel” cu vreo jumătate de oră mai devreme... Drept care nici nu s-au mai gândit să-i cumpere găina promisă, ba mai mult, a doua zi, după antrenament, „Năsel” şi-a găsit şi el nasturii tăiaţi. LA ŞLIŢ!

A debutat în Divizia A odată cu Dinamo

Povestea vieţii sale este un adevărat roman: a început fotbalul în Oborul natal, la Unirea Tricolor, cu nea Fane Cârjan „un om absolut extraordinar, care se zbătea mult pentru echipă”, povestea Titus Ozon. Unirea Tricolor a promovat, în 1947, în prima divizie, dar puterea populară a distrus echipa considerată a legionarilor. Ozon a vrut să plece la Jiul, dar nu i s-a permis transferul şi a ajuns la nou înfiinţata (din Unirea Tricolor şi Ciocanul) Dinamo Bucureşti. A fost doi ani la rând golgheterul primei divizii, dar odată cu trecerea timpului „nu ne mai suportam unii pe alţii. Mă săturasem de atmosfera cazonă de-acolo… Atunci a apărut oferta de la Progresul. M-am hotărât să plec. De-aici mi s-a tras un şir de probleme care mi-au afectat decisiv viaţa. Era în toamna anului 1954, spre finalul campionatului, care se juca în sistem primăvară-toamnă. Când le-am zis de Progresul, generalii de la Interne au luat foc. Şi-au adus aminte de tot. Mi-au scos dosarul de la naftalină, mi-au reproşat că am simpatii legionare, pentru că începusem fotbalul la Unirea Tricolor. Ca să nu-mi depun memoriu, m-au luat pe sus şi m-au deportat în Deltă, la tăiat stuf. Acasă anunţaseră că am plecat în concediu de odihnă... Mă băgaseră într-o cabană, cu un securist după mine zi şi noapte, ca să nu fug. Şi la toaletă mă păzea. Aşteptau să treacă termenul-limită până la care se puteau depune memoriile la FRF. Au fost zile foarte grele... I-am spus securistului că m-am îmbolnăvit, că trebuie să mă vadă un doctor. Ăla s-a prins de şmecherie şi mi-a zis că plecăm a doua zi, numai că a dat ceasul înapoi cu trei ore, ca să pierdem singurul vapor care făcea legătura cu Tulcea. Eu, la rândul meu, mi-am dat seama că e ceva necurat la mijloc, mi-am pus lucrurile într-o faţă de pernă şi noaptea am fugit pe geam, pentru că uşa o ţinea încuiată. Am ajuns pe furiş la Bucureşti şi m-am ascuns. Miliţia m-a căutat zile în şir. Au răscolit toate casele unde bănuiau că mă aflu. La sediul federaţiei am ajuns ascuns într-o maşină. Am ieşit de-acolo şi am dat buzna direct pe uşă! N-aveau să-mi ierte treaba asta niciodată cei de la Dinamo!”.

La un pas de titlu şi de cupă cu Progresul

A jucat la Progresul 3 sezoane. În primul, 1955 (se juca sistemul sovietic primăvară-toamnă) nou-promovată, echipa din Parcul cu Platani impresionează prin jocul axat pe atac, în care strălucea Ozin, golgheter cu 17 goluri, şi termină pe locul 3. Apoi, în 1956, se bate la... retrogradare, de la care o slavează geniul lui Ozon, autor al golurilor victoriose din două etape hotărâtoare dinspre final, 1-0, pe teren propriu, cu Locomotiva Timişoara şi Dinamo Bacău, care asigură supravieţuirea în prima ligă. Sezonul 1957/58 aduce schimbarea sistemului de desfăşurare a campionatului, se trece la toamnă-primăvară. La Progresul vine un nou contingent de jucători printre care se remarcau Nicolae Oaidă, Viorel Mateianu sau Şandor Karikaş. Titlul de campioană s-a jucat în ultima etapă, la Ploieşti. Dacă Progresul ar fi terminat la egalitate cu Petrolul, ar fi ajuns campioană. Pierzând însă, dupa un meci dramatic, influenţat decisiv de gafele arbitrului Gheorghe Osiac din Timişoara în favoarea gazdelor, Progresul a terminat campionatul 1957-1958 pe locul 4, la un punct în urma primelor trei clasate: Petrolul, CCA şi Ştiinţa Timişoara. Ceasul rău, pisica 13 însoţesc Progresul şi în finala cupei. 0-1 cu Ştiinţa Timişoara după 7-0 cu o săptămână înainte în campionat! Timişorenii au tras 3 şuturi la poartă, două pe poartă, unul a fost gol, „bancarii” au şutat de 23 de ori la poarta Ştiinţei, de 17 ori pe poartă, Ozon a trimis în bară în minutul 90, dar mingea nu a vrut să intre în plasă...

Tot de la nasturi i s-a tras... Rapidul!

„În vara lui 1958” - îşi amintea Titus Ozon înainte cu vreo doi ani să ne părăsească (24 noiembrie 1996, la 69 de ani) - „am fost într-un turneu în Albania. Am luat de acolo, printr-o cunoştinţă care adusese marfa din Grecia, diverse lucruri, printre care şi nişte nasturi de fildeş. Fiecare lua câte ceva, aşa era pe atunci, în România era sărăcie mare şi ne completam veniturile în aceste turnee, când aduceam în ţară tot felul de obiecte pe care le vindeam. Nu numai eu făceam aşa, toţi procedau la fel, se ştia lucrul ăsta, iar la vamă se închideau ochii. De data asta, ne-au aşteptat însă pregătiţi. Ne-au prins pe toţi. Atunci s-au răzbunat crunt. 14 jucători, între care mă număram şi eu, au fost excluşi din viaţa sportivă...”. Un an a trăit de azi pe mâine, „eram disperat, nu ştiam ce să mai fac... Prin mai 1959, însă, am primit mâna de ajutor. Un prieten din guvern, tovarăşul Florian Dănălache, mi-a spus că numai Gheorghe Ghorghiu-Dej, şeful statului, poate să mă salveze de suspendare şi m-a învăţat ce să fac. Dej se plimba în fiecare weekend, împreună cu familia, pe Calea Victoriei, era modul lui de a lua contact cu populaţia. Mi s-a spus să fiu la o anumită oră, într-un anumit loc, că vor avea ei grijă să nu mă oprească nimeni. Am pândit acolo şi, când a trecut Dej, m-am aruncat la picioarele lui şi l-am implorat să mă ierte. Venisem pregătit şi cu un memoriu. Dej a fost surprins. A stat puţin pe gânduri, apoi a decretat: «Bine, tovarăşe Ozon, eşti iertat, dar vii să joci la noi, la muncitorii ceferişti, la Rapid!». Vă daţi seama că am acceptat pe nerăsuflate, deşi era vorba de marea rivală a echipelor unde crescusem şi jucasem eu, Unirea Tricolor, Dinamo şi Progresul”.

Artist adevărat şi pe scenă adevărată!

Nu mulţi sunt cei care mai ştiu astăzi că Titus Ozon a jucat teatru la propriu. În 1957 era cap de afiş în spectacolul de satiră şi umor „Bujor al 12-lea”, la teatrul „Constantin Tănase”, alături de mari comici ai epocii, ca Antonescu-Cărăbuş sau Puiu Călinescu. Piesa s-a bucurat de un mare succes şi puţin a lipsit ca Titus Ozon să-şi schimbe... meseria! De asemenea, „Năsel" a jucat şi într-un film artistic de lungmetraj, „Şi Ilie face sport” (1955), în regia lui Andrei Călăraşu, o comedie despre moravurile sportivilor şi ale microbiştilor.

0004624_statuie_parc_titus_ozon-468x313

În 2002 Primăria sectorului 2 a inaugurat parcul „Titus Ozon” vis-a-vis de gara Obor, pe locul unde odinioară se găsea stadionul echipei Unirea Tricolor, la care a debutat inegalabilul dribleur în 1944...

„Eu am învăţat fotbalul în mahala, nu după cărţile de planificare ale antrenamentelor” - Titus Ozon

„Prin 1953 au venit în turneu la Bucureşti georgienii de la Dinamo Tbilisi. I-am bătut cu 2-1. Ăştia aveau un jucător foarte bun, unul Gogoberidze, care era însă puţin crăcănat. M-am distrat şi i-am dat mingea printre picoare de câteva ori, nu o dată. Turba ăla, făcea spume la gură. A doua zi a ieşit mare scandal. M-au băgat generalii în şedinţă. S-a propus excluderea mea din sport, m-au declarat «duşman al poporului» şi mi-au reproşat că mi-am bătut joc de poporul sovietic prieten. Am fost sancţionat cu zece la sută din salariu şi arest la garnizoană o zi” - Titus Ozon

„Titus Ozon a fost un fotbalist genial, un veritabil artist al gazonului, însă totodată şi un tip extrem de conflictual” - antrenorul federal Cornel Drăguşin, care l-a avut elev la Progresul Bucureşti

278 de meciuri, în care a marcat 161 de goluri, a jucat Titus ozon în Divizia A, la Unirea Tricolor (1947), Dinamo (1948-1950, 1952-1954), Dinamo Stalin (numele Braşovului în1951), Progresul (1954-1958) şi Rapid (1959-1964)

94 de meciuri în care a marcat 55 de goluri a jucat Titus Ozon la Dinamo (de la care a fost împrumutat, disciplinar, un sezon la Dinamo Stalin/Braşov, pentru care a jucat 17 meciuri şi a înscris 8 goluri)

66 de meciuri şi 44 de goluri are Titus Ozon pentru Progresul

97 de meciuri cu 33 de goluri are Titus Ozon în tricoul Rapidului

22 de meciuri şi 7 goluri are Titus Ozon la echipa naţională a României